Nov 17, 2016

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPresa revistelor

Octombrie este deocamdată la stadiul de amenințare cu vijelii, stihii dezlănțuite care nicicum nu s-au arătat, biruite și ele  probabil, de tulburelul care colorează pastelat „o soțietate fără prințipuri”. Îmi amintesc cum că, prin nu știu ce an, oricum înainte de 89, în Danemarca, premiul pentru umor a fost acordat celor de la meteorologie! Și asta la nordicii aceia reci. Cît îi vor fi exasperat și pe ei precizia sentințelor! Noi ne simțim bine, cu soarele care pîlpîie matinal și se descătușează mai spre amiaz’, timp în care ne putem deda cu asupra de măsură cetitului presei, la care vă îndemnăm și pe domniile voastre. Să începem, bunăoară cu Tribuna. În care Mircea Arman continuă efortul de a ne lămuri Ce este metafizica, efort ajuns la al treilea episod. Vom afla ce au spus despre filosofie David Armeanul, Platon, Eduard Zeller, Anton Dumitriu etc. Iată că celebra Vamă Veche, eșuată contemporan din cauza invaziei prostului gust, își are cartea ei, scrisă de Cristian Pepino: Cartea de la Vama Veche (a nu se confunda cu cea mai puțin cunoscută de la San Michele!) Lăsînd umorul deoparte, Vama Veche, cea pură și romantică,  își merita cartea. Chiar dacă autorul ține să precizeze că: „Nu e o carte nostalgică”. Binevenită antologia lui Nicolae Băciuț dedicată lui Ioan Alexandru despre care scrie Ion Buzași. Urmează poezia și parodia, adică Nicolae Silade versus Lucian Perța. Iată și o altă plăcută surpriză: Dorin Baba, cunoscutul pictor ieșean și criticul Petru Bejan, care își mută impresiile ieșene de la Galeriile Dana, unde a avut loc vernisajul, la Cluj! Primim „la pachet” două reviste de la neobositul Florin Dochia ot Câmpina: Urmuz și Revista Nouă. Prima, o „Publicație cu și despre poezie” cum o prezintă editorul, adună cronici la cîteva cărți de versuri  semnate de Florin Dochia, Monica Zamfir, Mioara Bahna, un eseu al lui Virgil Diaconu și substanțiale grupaje de versuri ale Mariei Dobrescu, Silviei Bitere, Irinei lazăr, Dianei Trandafir dar și traduceri din literatura universală. Revista Nouă face un scurt „inventar” al Festivalului Argothica de la Sibiu într-un mod personal: „Un festival de poezie este o provocare în sine, atât pentru organizatori cât și pentru participanți: lume multă, poeți buluc, cariatide, orgolii amestecate, sponsori, primărie, dragoste, transpirație, vorbe, microfoane, poeme mai mult sau mai puțin în proză, vers cu mingi portocalii de ping-pong, poeme mitraliate, strigate, mormăite, unele clare, altele criptice, încât nici autorii nu le deslușesc, vin, bere, lumini și multe umbre, muzică bună, foarte bună…” și lista continuă, bogată și concretă sub pana lui Eugen Pohonțu. De la o sărbătoare la alta: de la Sibiu la Câmpina, la Castel. Dacă doriți impresii de relectură – se zice că un bun cititor nu este cel care citește mult, ci cel care recitește mult – refaceți impresiile de lectură de odinioară la cunoscuta carte a Ilenei Vulpescu, Arta conversației, prin varianta oferită de Mioara Bahna. Ne oprim și la un autor ceh, pe care ni-l propune în variantă valahă Mircea Dan Duță: Tomaš Čada: „Zice/ că a fost în legiunea străină,/ că a primit o misiune clară/ și că, în mod sigur, eu nu sunt în stare/ să-mi imaginez nimic din toate astea.” (Trei unități economice). Din nou la o revistă care trăiește prin energia lui Leonard Gavriliu: Spiritul Critic. Din care vă sugerăm neapărat o lectură a dialogului celor doi inseparabili Omega Popescu și Alfa Popescu, alias Leonard Gavriliu, despre cele „opt proze” ale lui Vasile Andru. Trimitere la cartea Opt chipuri ale singurătății, despre care cei doi se exprimă doct și pertinent: „La Vasile Andru, scriitura este rezultatul asimilării unei vaste culturi, dobândite atât în școlile absolvite, cât și mai apoi, în nenumărate călătorii făcute pe mapamond, prilej de a vedea și de a învăța multe.” Nu ratați nici articolul Magdei Ursache cu titlul inspirat din spusa unui martir: „Mor doar cei uitați”, articol care face un breviar contemporan al celor care ne duc spre perioada în care nu conta decît voința „noii clase” și politrucilor. Cîteva invitații la lectură, o trecere sumară prin presa literară completează numărul. În Bucovina literară Liviu Ioan Stoiciu pleacă de la o coincidență a acronimelor: „Cum a devenit USR partid în 2016” vizînd noul partid înființat și Uniunea Scriitorilor din România, coincidență care poate avea consecințe surprinzătoare. Scrie poetul: „te pomenești că devin automat toți membrii USR, scriitori profesioniști, membri ai partidului USR). Evident că este o glumă, pe seama căreia LIS brodează, forțînd similitudinea cu șarm și malițiozitate. Nu ratăm ocazia de a vă oferi unul dintre aforismele lui Gheorghe Grigurcu (din care ne vom face obicei): „Nu te poți apropia de tine însuți, ca scriitor, decît părăsindu-te, recitindu-te după un răstimp de uitare. Trebuie să devii Celălalt.” De undeva, din Țara Sfântă, Menachem Falek ne trimite deslușiri lirice despre amestecul divinității în poezie: „Dumnezeu a îmbrăcat mantaua poeziei/ Și a coborât să viziteze oamenii./ Spera că-L vor asculta în limba asta/ Vor înțelege ce vrea să spună/ Și-L vor urma.” (Mantaua poeziei) Un amplu și interesant excurs biografic și critic al criticului și istoricului literar Mihai Cimpoi ne oferă Adrian Dinu Rachieru, în care se simte necesarul azimut sociologic. Oricum, un număr cu suficiente surprize plăcute, care merită citit in integrum. Urcăm către Satu Mare la redacția revistei Acolada. Unde au avut loc mai deunăzi, Zilele Revistei, prilej de a mai firitisi colectivul de redacție și grupul statornic de colaboratori. Dacă doriți o mostră despre arta de a face dintr-o problemă rigidă de gramatică subiectul unui articol, lecturați articolul lui C.D. Zeletin Tânguire după dativ. Și tot pour la bonne bouche, admirați în poză silueta suplă (nu glumesc!) a lui Alex Ștefănescu din anii juneții lîngă cea a actorului Vladimir Găitan! Să facem un popas și în grupajul de versuri al lui Vasile Muste: „din cuibul ochiului cald și rotund/ cu o singură bătaie de pleoape/ a țâșnit pasăre albă lumina/ de strigăt aproape// o vreme s-a oprit în furtună/ pe dunga fulgerului ca pe un ram/ unii spuneau că era o pasăre tristă/ ceilalți că iubeam” (Lumină strigând). Mai facem un ultim popas subiectiv la interviul pe care Gheorghe Schwartz i l-a acordat Luciei Negoiță, cu un titlu pe cît de normal pe atît de incitant: …Cât de aberante sunt ierarhiile literare, așa cum aberante sunt toate ierarhiile de la noi. În Cronica veche aruncăm mai multe „ancore”. Una în serialul lui Mircea Ciubotaru care ne deslușește cîteva din Misterele onomastice ale Iașilor ajunse la al XXV-lea episod. Alta în lămuririle lui Mircea Radu Iacoban despre „Basarabia lui Pușkin” via Șolohov junior. Ne-a venit inima la loc după lectura notelor lui Nicolae Busuioc, pentru că titlul, fie și în ghilimele, ne-a produs un șoc: Vladimir Streinu, tatăl meu! Apreciind umorul lui Nicolae Busuioc, nu ne așteptăm la „repercusiuni” după nevinovata speculație… Evident, este vorba despre cartea de memorii a Ilenei Iordache – Streinu, apărută acum doi ani la Editura  Bibliotheca din Târgoviște. Nu ocoliți nici fragmentul (de roman, presupunem) al Angelei Traian: Cu soarele-n față. Pagina de poezie este adjudecată liricii feminine: Mihaela Grădinariu, Ștefania Hănescu și Eliza Liță (ultima, deținătoarea premiului revistei la concursul „Porni Luceafărul” din acest an). De remarcat și cele două pagini dedicate generic Spiritului elen – sinteze europene. Semnează Andreas Rados, Elena Lazăr, Iota Partheniou, Valeriu Mardare – ca traducător din poemele Evangheliei Panousi și MargariteiFronimadi – Matastsi. Ne oprim, pentru final la Scrisul Românesc, pentru a puncta împreună cu Florea Firan rolul esențial al lui Paul Celan în conturarea avangardismului românesc. Dumitru Radu Popescu este proaspăt Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova. Discursul rostit cu acest prilej este cel despre Făt – Frumos. Subiect de exegeze și doctorate, basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte este comentat de această dată din perspectiva sublinierii valențelor cuprinse „în Existență, Ființă, Devenirea întru ființă și revenirea dintru ființă…”. Adrian Cioroianu ne propune un interesant ghid turistic pentru o vară la Paris: „inundații, bucurii și spaime”. Nimic de mirare pentru că am fost și noi contemporani cu încercările prin care a trecut capitala frîncă, iar Adrian Cioroianu a avut „șansa” să fie și martor ocular: „Numai că, după atâtea ploi, a urmat consecința firească a poveștii: Sena a început să crească. Și creștea, tot creștea. Am lăsat amintirea apelor urcate în urmă și ajunsesem la București când am început să primesc telefoane, de la prieteni extaziați de peisaje: apele fluviului umflate pe alocuri cu 3 metri în albie (sau chiar mai mult), acoperind grădinițe cu flori care doar cu o săptămână în urmă erau deschise publicului și amenințând să inunde pivnițele și tunelurile metroului.” Care credeți că a fost consecința turistică? Vizitatorii au intrat într-un delir al fotografiilor. Și de aici o radiografie sociologică a „selfiștilor”, prompți la datorie. Un recent Dicționar de eminescologie are parte de atenția lui Constantin Cubleșan. Opul îi aparține Sorinei Sorescu și a apărut la editura craioveană Aius. „Nu este vorba  de un dicționar de eminescologi (ceea ce s-a mai făcut), ci de un dicționar al receptării operei eminesciene, de-a lungul timpului, prin voci diferite și mai ales prin metode diferite de abordare(…)” scrie Constantin Cubleșan.

Revista indexata EBSCO