Corina GUGULUŞ

Meditaţie yoghină

 

Scormoneam ţinuturile mlaştinii

în căutarea fericirii. Plutesc. Liane.

La marginea lacului. Întinse ca o pisică

la soare. Noroi. Alfabetul latin.

O literă rătăcită. Cuvinte abstracte

în limba strămoşilor geto daci.

Neamul lor ne împresoară. Se ridică

din mlaştina vremii. Pămîntul reavăn

miroase a ceva amestecat cu ceea ce

s-a numit cîndva viaţă. Durerea împresoară

grijile mării. Într-o altă îndepărtare leul

de mare îşi arată mustăţile soarelui.

Respiră, inspiră. Meditaţie yoghină.

Cerul şi apa. Viaţa toată. O fericire.

 

Tac

 

nu mi-am zburat încă zborul

nu mi-am văzut încă viitorul

 

pe vremuri cînd mă duceam la căpătîiul

ceruit al vreunui localnic mi se dădeau colaci

şi colivă şi mă împingeau cutumele şi bunicii

din bucovina să pup mîna mortului

 

din respect. “Pupă-i mîna, copilă!” încă aud

îndemnul bunicii în biserica îngustă de ţară

unde totul se întîmpla cu voia Domnului.

 

Nu, spunea fiinţa mea de copil îndărătnic.

Nu şi nu, îndrăzneam eu să-i spun bunicii în

casa Domnului. Şi mă retrăgeam. De fiecare dată.

Şi mă uitam în sus în biserică. De fiecare dată.

 

Ne vorbeam. Şi vroiam ca fetiţa pe care o voi avea

poate cîndva în viitor să fie adusă şi ea la propriul ei botez

chiar aşa: în altar. “De ce nu intră fetiţele în altar,

 

mamaie”? o întrebam pe bunica şi ea îmi spunea

să nu mai vorbesc prostii şi să-mi fac cruciţă şi să

 

tac.

 

 

Planeta albastră

 

i-a ieşit lui Adam prin coastă.

 

A vrut să o îmboldească şi să o otrăvească

minţind-o pe Eva că aşa e destinul ei

de femeie: să se nască din coastă.

 

Adamii de azi vor şi ei puterea Evei

să o ducă în laborator să facă

isprăvi, minuni virtuale.

 

Să scape de Eve încearcă

omenirea de mii şi mii de

a

n

i.