Corina GUGULUŞ
Meditaţie yoghină
Scormoneam ţinuturile mlaştinii
în căutarea fericirii. Plutesc. Liane.
La marginea lacului. Întinse ca o pisică
la soare. Noroi. Alfabetul latin.
O literă rătăcită. Cuvinte abstracte
în limba strămoşilor geto daci.
Neamul lor ne împresoară. Se ridică
din mlaştina vremii. Pămîntul reavăn
miroase a ceva amestecat cu ceea ce
s-a numit cîndva viaţă. Durerea împresoară
grijile mării. Într-o altă îndepărtare leul
de mare îşi arată mustăţile soarelui.
Respiră, inspiră. Meditaţie yoghină.
Cerul şi apa. Viaţa toată. O fericire.
Tac
nu mi-am zburat încă zborul
nu mi-am văzut încă viitorul
pe vremuri cînd mă duceam la căpătîiul
ceruit al vreunui localnic mi se dădeau colaci
şi colivă şi mă împingeau cutumele şi bunicii
din bucovina să pup mîna mortului
din respect. “Pupă-i mîna, copilă!” încă aud
îndemnul bunicii în biserica îngustă de ţară
unde totul se întîmpla cu voia Domnului.
Nu, spunea fiinţa mea de copil îndărătnic.
Nu şi nu, îndrăzneam eu să-i spun bunicii în
casa Domnului. Şi mă retrăgeam. De fiecare dată.
Şi mă uitam în sus în biserică. De fiecare dată.
Ne vorbeam. Şi vroiam ca fetiţa pe care o voi avea
poate cîndva în viitor să fie adusă şi ea la propriul ei botez
chiar aşa: în altar. “De ce nu intră fetiţele în altar,
mamaie”? o întrebam pe bunica şi ea îmi spunea
să nu mai vorbesc prostii şi să-mi fac cruciţă şi să
tac.
Planeta albastră
i-a ieşit lui Adam prin coastă.
A vrut să o îmboldească şi să o otrăvească
minţind-o pe Eva că aşa e destinul ei
de femeie: să se nască din coastă.
Adamii de azi vor şi ei puterea Evei
să o ducă în laborator să facă
isprăvi, minuni virtuale.
Să scape de Eve încearcă
omenirea de mii şi mii de
a
n
i.