Nov 17, 2016

Posted by in Poezii

Octavian MIHALCEA

TOT CĂTRE LIMITĂ

Cele mult prea vechi. Desigur iubirea, bine ştiută

desprindere, adîncă aflare tot către limită.

Sîntem aproape, sînt aproape apele…

Plecări mai departe.

Ritm la marginea lumii.

 

ÎMPLETIŢI

Copiem cristale veneţiene şi piei de Cordoba,

chiar şi înfricoşate studii servind la înhumări.

Trăim împletiţi cu zidul,

cu vieţile perforate la distanţă,

mai multe figuri pentru fastul baroc,

mereu adus aminte, al puterilor.

 

DETALIU

Trenuri la orizont. Totul e firesc,

stăpînire a forţelor plastice.

Prin aer, elogiul piruetei –

detaliu din Chagall.

Dansul ca procesiune camuflată.

Chiar aşa, cifrul poate fi dezlegat,

sau numai aura licorii se dilată?

În acelaşi timp aşteptăm săgeţile.

Săgeţile care nu mai ucid.

 

LÎNGĂ MINE

Fereastra îngerească plus altă amprentă –

ocru discret pentru viitor. Ieşit din epicriză

rescriu tot pe aceleaşi ţărmuri acea scufundare,

undeva între pericolul retezării şi Salomeea dansînd.

Va veni ziua. Glas maternal lăudat cu devoţiune

transfiguratorie, cum spuneai lîngă rană, lîngă flagel.

Şi totuşi alt profil respiră acum lîngă mine.

Posibilă dimineaţă învelită cu cearceafuri reci,

geamăt prin somnul intenţiei bune.

 

PASĂREA LUI HERMES

Despre interiorul lui Achile,

fără nicio undă anxioasă,

fără durerea întîmplărilor bruşte.

Pasărea lui Hermes contra spaimei,

lebădă încheiată cu succes

simţind fericirile, finalul.

Solidă specie înaltă

cu gît foarte îngust.

 

PETE DULCI

Mereu concluzia ingenioasă.

Satirul estet înţeapă tablourile.

Pătrundere zărită printr-un

foarte abil fum. Vieţuire implacabilă

împreună cu veninul. Lupa oricărei

camuflări la plural. De altfel, luxul

apare diferit peste dulcile pete.

 

DEMULT

Deplasare, deplasare, treptat

spre alte cruste din univers.

Consecinţa fugară soseşte

cu mereu diferite detalii.

Vitrina unui timp născut

demult. Mişcări străine

însoţesc vigoarea fragmentului.

Pulbere albă pe negre păsări.

 

MĂŞTI

Copilărie incandescentă, grabnic trecătoare

printre betoanele primelor anotimpuri.

Vom fi sărutaţii soarelui, doar iluzoriu,

în timp ce direcţia prea polivalentă

tot construieşte alte grădini pentru viitor.

Deşi schimbate între ele, niciodată

nu vor dispărea măştile de carne.

Mereu măşti roşii.

 

REGIM

Atenţie la universul fosforescent!

Total neacademică litografie

purtîndu-ne pe doar bănuite căi.

Ambiguitatea evidenţiază

prima direcţie secretă, stare

sufletească transportată lîngă

meridianele enigmei.

(muzica stelei aşteptate să se nască).

Iernile vor evada tîrziu.

Luna contra soarelui.

Regim liric.

 

VERSUL TRĂIEŞTE DINCOLO

Poverile sînt necunoscute. Parcurs vibrant

peste o artă plutitoare, nu întotdeauna albă.

De multe ori versul trăieşte dincolo,

în labirintul rănit, nescos la lumină

Urmează sentinţa. Braţ la braţ cu ordinea

aprigelor trădări, îngerul poartă un stigmat.

Lacrima aripilor desfăcute cîndva.

Revista indexata EBSCO