Nov 17, 2016

Posted by in Atitudini

Dan MĂNUCĂ – Grigore Vieru – inedit

DAN_MANUCAEra în ianuarie 1990, cînd, după ce făcusem o scurtă vizită la Chişinău, urma să mă întorc la Iaşi tot cu trenul, trecînd prin vama de la Ungheni. Rămăsesem cu un gust amar după ce trecusem prima dată tot pe acolo. Uniformele grănicerilor erau cele din URSS, căci spaţiul din stînga Prutului nu devenise, încă, Republica Moldova. Îmi aduc bine aminte un lucru care poate să pară un amănunt: uniformele erau fioroase, amintindu-mi de cele văzute în timpul ocupaţiei de după 1944. Aveam, de asemenea, impresia că vameşii se uită la mine de parcă presupuneau că aş ascunde ceva extrem de periculos pentru ţara lor. În timpul vizitei, cunoscusem mai mulţi scriitori de peste Prut, precum Serafim  Saka, Mihai Cimpoi şi Grigore Vieru. Aflînd că vom călători împreună, Grigore Vieru s-a grăbit să dactilografieze textul unei poezii şi să o semneze, notînd: „Bucureşti-Chişinău, ianuarie 1990.” A şi semnat-o: „Gr. Vieru.” Din păcate, nu am reuşit să aflu ceva despre scrisoarea lui Corneliu Ştefanache adresată lui Grigore Vieru. Corneliu Ştefanache a murit în ianuarie 1990.

 

PROIECT DE STEMĂ ( POETICĂ adaos cu cerneală)

 

(Răspuns la Scrisoarea fratelui şi confratelui Corneliu Ştefănachi in Iaşi.).

Respect ciocanul

Nu am cu dînsul nimic,

Dar cine, oare, dacă nu el

S-a lăsat, s-a lungit, s-a întins

pe blîndeţe şi sfinţenie

secerii noastre?!

 

Respect ciocanul,

nu am cu dînsul nimic.

Dar cine oare, dacă nu el,

în palmele noastre-a bătut

pîlcul de cuie ?!

 

Respect ciocanul,

nu am cu dînsul nimic.

Dar să nu roadă

ca şobolanul roşcat şi obraznic.

Marginea soarelui –

a celui din herb,

să nu stea cocoţat

în vîrful stemei.

 

Pe creştetul ei,

în locul străvechii cruci

barbar pîngărită.

Să-şi ştie locul

la fel cum şi noi ni-l ştim –

cei care stăm în genunchi

şi ne rugăm

în faţa stelei cereşti

de unde

vine Lumina mîntuitoare,

în faţa firului de iarbă

din care laptele izvorăşte,

laptele şi liniştea noastră.

 

În acelaşi an, Grigore Vieru a fost numit Membru de Onoare al Academiei Române. A fost numit şi Ion Druţă, care, însă, a refuzat distincţia, el afirmînd că este „Moldovean” şi nu „Român.” De altfel, la Academia de la Chişinău era un adevărat „cuib de cuci” rusofili şi româno-fobi, care nu ezitaseră să ne incrimineze drept „fascişti,” „boieri,” „regalişti” şi cîte şi mai cîte alte fantasme răsăritene.

Revista indexata EBSCO