Oct 26, 2016

Posted by in Varia

Nicolae SAVA – Curier de ambe sexe

Toader Ovidiu din Bălan, Harghita, îmi trimite, şi în scris şi pe mail, un grupaj de texte din care, din cînd în cînd, răsar unele semne de poezie. Ovidiu scrie ceva mai lăbărţat decît ar trebui, dar are talent. La el, cum ca la mulţi alţii, cu cît e textul mai lung cu atît e mai diluat. Ovidiu ar trebui să renunţe la texte de felul celor intitulate „Cavoul ochilor tăi” sau „Portret” şi totul va fi mai bine. Îi lipsesc lecturile de poezie bună. Îl aştept, după un anotimp cu multe lecturi, cu un grupaj mai consistent. Poate alegem ceva pentru Antologie.

 

Iorgu Aniţescu din Drobeta – Turnu Severin ne trimite „spre publicaţiune, cu multă solicitaţiune, diverse”, conchizînd că, „în funcţie de atitudinea Rev. Dumnevoastră, data viitoare vă trimit şi nişte epigrame cu adresă politică” – Domnule Aniţescu, atît proza „Iapa de fier”, despre o Roză cu 300 de amanţi, cît şi textele în versuri jucăuşe despre tot şi despre toate (demne de fosta „Urzica”) sînt simpatice şi atît. Din nefericire pentru dvs, nu ne interesează. Nici epigramele! Vă mulţumim pentru efortul de a ne scrie de mînă cîteva pagini, de a le pune în plic şi de a ni le trimite.

 

Tot o scrisoare ne parvine din comuna Scheia, Suceava, de la o corespondentă care semnează cu pseudonimul Ioana Ioana. Nu îi divulgăm numele (aşa cum şi îşi doreşte), cu atît mai mult că răspunsul la textele trimise de ea este negativ. Ioana, cu astfel de versuri sînt slabe speranţe să publici la noi: „Cu sufletul-nchis/ Un gînd amar/ Îl răscolesc./ În seri de primăvară/ Îmi place mult/ Ca să privesc de pe verandă/ Cum vîntul iar îndoaie/ Copacii înfloriţi/ Şi zboară iar în cer/ Petale parfumate/ În zborul lor spre cer/ Aştern tăceri amare”

 

Întîrziate mulţumiri poetului şi prietenului Ioan Barb pentru excelentul său volum de proză scurtă „Dumnezeul din paharul cu votcă”, apărut la Editura „Tritonic” din Bucureşti în acest an, ce ni l-a trimis pe adresa redacţiei. Cel puţin trei din prozele cărţii (Căţelul pămîntului, Uitatul, Bocancii pădurarului) demonstrează că Ioan Barb e nu numai un poet important, ci şi un prozator de mare viitor.

 

„Bună ziua! Numele meu este Alexandru Florian Sararu, am 34 de ani, sunt din Bucureşti şi profesia mea de baza este profesor de matematică. Am ca pasiune activitatea de a scrie poezii, activitate pe care o consider sfîntă deoarece scriu doar cînd simt că Dumnezeu îmi dictează. Ca fapt divers care să susţină ideea anterioară menţionez că prima poezie am scris-o cînd mă aflam în Biserică şi asistam la Sfînta Liturghie şi pentru că nu aveam foaie şi pix, nefiind pregătit pentru aşa ceva, am notat poezia pe o foaie de acatist. Citeam revista dumneavoastră şi mă gîndeam că dacă consideraţi că merită să publicaţi în paginile acesteia poeziile mele, aş fi onorat. Vă trimit mai jos un exemplu. În caz că vă place şi doriţi să publicaţi şi altele, vă trimit cu mare drag mai multe poezii” – Alexandru, nu mai dorim. Nu ai talent la poezie. Ceea ce zici tu că ţi-a dictat Dumnezeu nu sînt poezii. Lui Dumnezeu îi place numai poezia bună. Ție ţi-a dictat nişte aiureli. Dacă vei mai scrie aşa, îl superi şi nu o să-ţi mai dicteze nici măcar astfel de versuri: „ Suntem acelaşi punct în galaxia nouă,/ O pulbere de stele ce nu are trecut/ Aceeaşi picătură, acelaşi bob de rouă/ Acelaşi strop de ploaie din dragoste născut/ Acelaşi unic suflet cazat în două trupuri,/ Aceeaşi emisferă pe harta de amor/ Un vînt de sentimente format din mii de cuburi/ Ce mătură nuanţe sau tonuri care mor/  Aceeaşi fericire ce-şi mîngîie magia/ Acelaşi drum de aur creat prin stînci de dor/ O clipă de durere ce-şi termină robia…”.

 

„Bună ziua! Mă numesc Mihaela Hură, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” din Dorohoi. Am început să scriu acum doi ani şi am publicat un volum de poezie pentru copii, „Cu stele în buzunar”, lansat la Gaudeamus, Bucureşti, în 2014. În 2015 am devenit redactor-şef al portalului Literatură Copii, condus de scriitorul Petre Crăciun. Deşi am scris şi altfel de poezie şi cîteva încercări de proză scurtă, m-am „stabilit”, totuşi, pe teritoriul poeziei pentru copii, încercînd să-i dau un suflu puţin diferit. Ştiu că sînt o anonimă, al cărei nume nu poate, aşadar, stîrni curiozitatea unui redactor de la o revistă de asemenea anvergură de a citi textele. Dacă, totuşi, veţi avea această curiozitate, s-ar putea să vă placă măcar una dintre poezii sau, cel puţin, să vă amuze, aşa încît nu va fi un timp irosit chiar în zadar. Cu atît mai mult, cu cît sînt tonuri foarte diferite în textele pe care le-am ales. În speranţa că veţi citi textele şi în speranţa şi mai mare că ar putea să vi se pară rezonabile, vă mulţumesc!” –  Poezia pentru copii, bună, e o „rara avis” în literatura de azi. Sînt „rezonabile” şi voi propune cîteva, mai scurte, pentru publicare. În calitate de cititor şi fost copil obligat să recite poezii, vă dau un singur sfat: nu mai scrieţi poezii pentru copii de cîte 10-15 strofe. Dacă îi iubiţi, şi presupun că da din moment ce scrieţi pentru ei, concentraţi ce aveţi de spus în tot atîtea versuri.

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), nu mai mult de 5-7 pagini, scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diacritice – TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!) şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i cu texte la “Antologia curierului”. Textele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri: nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

ANTOLOGIA CURIERULUI: Mihaela Hură

Povestea ta

Copile,-n inima ta creşte

o lume-ntreagă de magie,

în care Făt-Frumos clădeşte

un vis şi o împărăţie.

 

La tine, prin nămeţi soseşte

un Moş ce-aduce bucurie,

în casă, bradul străluceşte

şi iarna-ţi povesteşte ţie

 

de o Crăiasă de zăpadă

dintr-un tărîm de prea departe.

Tu lasă-ţi inima s-o vadă,

n-o-nchide într-un colţ de carte.

 

Prin ochii tăi se plimbă zîne

şi zmei, şi păsări fermecate,

iar sub pernuţa ta rămîne

un vis în care-aievea-s toate.

 

La geamul tău e dimineaţă

şi rîde-n soare-un curcubeu.

Fii bun, copile, şi mă-nvaţă

să intru-n basmul tău şi eu.

 

Poezie

Lumea din stiloul meu

parcă s-ar juca mereu;

literele sar grămadă

şi fac oameni de zăpadă

care, toţi, ar vrea să ştie

cum se scrie-o poezie.

Fiindcă îi iubesc, le spun:

scrisu-i bun şi e nebun –

rupe lumea-n bucăţele

şi aruncă peste ele

praf de stele

şi vrăji multe,

pentru cine vrea s-asculte.

Un stilou şi o hîrtie,

rîs în soare şi magie –

uite-aşa-i o poezie.

 

Desenul meu

Astăzi, doamna-nvăţătoare

ne-a vorbit despre natură,

iar la ora de pictură

toţi am desenat o floare.

 

Ne-a spus doamna: –Orişicine

are voie să aleagă

floarea care-i este dragă,

s-o picteze cît mai bine.

 

M-am gîndit şi mi-am dat seama

că eu n-am flori preferate,

mie-mi par frumoase toate.

Şi-atunci, am pictat… pe mama.

 

Iar cînd doamna a venit

şi-a văzut pictura mea,

a rîs într-un fel, aşa…

Oare s-o fi necăjit?

 

Înainte de culcare,

mi-a zis mama: – A sunat

doamna ta învăţătoare

şi mi-a spus ce-ai desenat.

 

Ce-i cu mama, de ce plînge

şi de ce mă pupă-atît

şi mă mîngîie pe gît?

Of, ce tare mă mai strînge…

 

Ce-i cu ea, cine-şi dă seama?

Zău că n-o-nţeleg pe mama.

 

Ce gîndeşte o băltuţă

O băltuţă oarecare

de pe-o margine de drum

se întreabă-n disperare:

-Ce-am să mă mai fac de-acum?

Ploaia văd că-i cam pe ducă

şi răsare soarele;

simt aşa, că mă apucă

toate supărările.

Ştiu şi eu că-i primăvară,

doar e martie, ce vrei,

şi se încălzeşte-afară,

ca să iasă ghiocei.

Nu-s chiar tare tinerică –

de opt zile tot băltesc –

dar mă ia aşa o frică,

n-aş vrea să secătuiesc.

N-am avut zile uşoare;

oamenii nu mă iubesc,

căci se udă la picioare

cînd în mine nimeresc,

iar maşinile, haine,

m-au călcat de-atîtea ori

şi s-au adăpat din mine

sumedenie de ciori.

Nu sclipesc, sînt cenuşie,

de căldură mult mă tem

şi niciun poet n-ar scrie

despre baltă vreun poem.

 

Dar, în serile senine,

cînd pe cer nu-i niciun nor,

oglindesc adînc în mine

strălucirea stelelor

şi mă simt, atunci, frumoasă,

nu mai sînt chiar un nimic…

 

Du-te, soare, şi mă lasă,

vreau să mai trăiesc un pic!

 

A plecat

A plecat tata de-acasă

într-o vară,

ca să ceară

altă viaţă, mai frumoasă,

într-un loc cu zare deasă

şi uşoară.

 

A plecat tata de-acasă…

Unde este?

E-o poveste

cu un înger care lasă

ursitoarele să ţeasă.

 

Ai rămas plîngînd, copile,

şi prin gene

trec alene

amintiri din alte zile.

 

Mai visezi şi-acum că vine

şi-ţi aduce

turtă dulce,

să mai stea puţin cu tine.

 

Iar cînd ziua-i în fereastră,

nicio rază

nu se-aşază

peste noaptea ta albastră.

 

Mîine poate-o să răzbată

visul iară

dintr-un gînd tîrziu de fată.

 

Ai plecat de-acasă, tată,

într-o vară…

Revista indexata EBSCO