Oct 26, 2016

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPresa revistelor

Vine toamna mustind  de… evenimente, ce credeaţi? De la umorul adunat la Vama, la Toamna băcăuană ori Festivalul Balcanica de la Brăila, ca să nu mai vorbim de Recolta de toamnă ce va să adune în Copou pe toţi însetaţii de… cărţi! Scriem şi noi  în doi peri începutul acesta doar – doar… Oricum la mare lucru nu ne aşteptăm, aşa că trecem la truda noastră cea cu folos (sperăm) şi cu plăcerea de  a mai bate la cele curţi de reviste literare. Bunăoară la Ex Ponto unde îl găsim pe Ovidiu Dunăreanu înconjurat de prieteni la ceas aniversar. Le spunem şi noi la mulţi ani şi intrăm în povestea celor care se regăsesc în paginile vechii şi noii reviste, de la Alex Ştefănescu – un prozator care stă pitit sub pulpana criticului, povestind cu har şi aplomb perioada şederii lui la Pontul cel Euxin, ori avatarurile debutului lui Marian Dopcea, un poet care trebuie re – redescoperit de cei care n-au avut şansa să-l cunoască, exilat în Isaccea, unde a condus pe potecile literare şiruri de adolescenţi şi unde l-am întîlnit în vara aceasta. Dar să revenim la aniversată şi aniversaţi. Scrie Angelo Mitchievici: „Ce a însemnat această revistă pentru spaţiul de cultură dobrogean? Ce sens are ea în continuare? De ce continuăm să o scoatem şi cu sprijinul unor prieteni care cred în noi şi sub prestigioasa egidă a USR? Foarte aproape, a dispărut o revistă cu o istorie mai bogată, revista Tomis, revistă ale cărei  standarde scăzuseră oricum foarte mult şi care s-a prăbuşit prin decizia unor oameni care nu au avut nici un respect faţă de cultură.” Şi criticul tomitan continuă prezentarea fixînd locul distinct al fiecărei reviste care, la fel ca scriitorii, nu iau locul nimănui. Despre cum se debuta pe vremuri, atunci cînd te intersectai cu Mircea Ciobanu ori Negoiţescu prin birourile editurii, veţi afla din amintirile lui Marian Dopcea, aşa cum vă avertizam la început. Mai zăbovim doar cît să ne oprim privirea pe proza lui Ioan Florin Stanciu sau pe poemele Adelei Popescu ori ale lui Florea Miu, Sorin Roşca, Valentin Busuiocori Marin Codreanu şi trecem mai departe, la Contemporanul. Îl însoţim pe Nicolae Breban în amintirile sale din copilărie, la care ia, ca reper şi companion, copilăria omenirii, cu trimiteri biblice. Nu lipsesc nici „autoscopiile”: „Ultimul lucru pe care l-am făcut în lunga, întortocheata, cu siguranţă labirintica şi nesfîrşita, încăpăţînata, indomptabila mea tinereţe a fost să mă înţeleg pe mine. Mai tîrziu am priceput că nu am avut cine ştie ce să înţeleg, deoarece nu existam pur şi simplu.” Să poposim şi la Clubul Ideea Europeană unde, invitat de onoare este Ion Ianoşi. De data aceasta sub tirul întrebărilor Aurei Christi. Interviul ar trebui citat în întregime, de la reperele sale de lectură la prima iubire, la etapele evoluţiei intelectuale la… La fel şi intervenţiile Danei Oprica şi Vasile Muscă. Dacă este vorba despre Politică şi cultură rămînem tot la Contemporanul cu acad. Ionel Valentin Vlad, acad. Bogdan Simionescu, acad. Victor Voicu, acad. Eugen Simion, Gabriel Andreescu şi amfitrionii: acad. Nicolae Breban şi Aura Christi. Luceafărul de dimineaţă începe cu o reverenţă a lui Dan Cristea pentru Ana Blandiana sub genericul Meditaţiile lirice ale unei mari poete şi se referă la Orologiul fără ore apărută la Humanitas. O carte care continuă temele de reflecţie şi obsesiile lirice din cărţile precedente: „confruntările  cu misterul existenţei şi moartea, divinitatea”.  Cităm şi noi la rîndu-ne: „Nu mă înlocui,/ Nu pune în locul meu/ Altă fiinţă/ Pe care s-o consideri tot eu/ Şi-n zadar/ S-o laşi să îmbrace cuvintele mele.” (Din oglinzi). Numeroase recomandări la lectură semnate de Radu Voinescu, Ioan Groşan, Felix Nicolau, Eugen Cojocaru ne duc spre cărţile lui Nicolae Bîrna, Doinei Postolache, Bogdan Munteanu, Cameliei Pantazi Tudor, ca să ne oprim doar la cîteva dintre noile apariţii intrate sub lupa criticilor revistei. Ne bucură întîlnirea cu Ovidiu Genaru, drept pentru care vă facem părtaşi la ea: „Nu mai ştiu să scriu şi e foarte comic/ animozităţi între hîrtie şi scriere/ cerneala devine tot mai simpatică parabola tot/ mai străvezie./ Ultimele ştiri nu sînt şi ultimele./ Nu cunosc mecanismele neputinţelor mele./ Privesc oraşul îngust prin palma sangvină/ şi mă îmbrac în doliu/ pentru a scoate în evidenţă contrastul roz./ Nu mai am la mine nici un cuvînt./ Mă simt uşor doar coajă părăsit de omul dinăuntru/ şi ocupat discret de o tiptilă moarte.// Capodopera e hîrtia albă.” (Comic) Noul număr din Poezia are ca temă Poezie şi joc. O temă generoasă, dezvoltată de Cassian Maria Spiridon într-un editorial în care, pragmatic, o ia de la definiţia standard a dicţionarului şi o trece prin filtrele cîtorva filosofi şi scriitori de referinţă. Pentru a ne întoarce, probabil, la versurile lui Blaga: „Bătrînul tace. Jocul şi iubirea mea e înţelepciunea.” Şi trecem mai departe la un substanţial segment de poezie unde îi regăsim pe Silvia Chiţimia, Monica Pillat, Sterian Vicol, Passionaria Stoicescu, Leonida Maniu, George Ceauşu şi mulţi alţii. Le ţin companie mai tinerii Dan Bogdan Federeac, Anda Chiş, Alexandru Cazacu, Victoria Fonari, Traian Pintilie et alţii. Un mesaj văleat 16 al lui Nicolaus Olahus este tocmit pre versuri de Ştefan Bezdechi şi publicat spre ştiinţă: „Îngrijorat călător, dacă vrei ca să ştii a cui oase/ Lespedea rece de-aici le-adăposteşte, te rog:/ Mersul grăbit îţi opreşte şi-ascultă a mea tînguire./ Dacă opreşti al tău pas, tu vei afla ce doreşti./ Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeiescul Erasmus,/ Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit.” (Elegia la mormîntul lui Erasmus din Rotterdam). Un interesant şi documentat eseu la care vă poftim este cel al Cristinei Rusu: Simbolistica luminii – calambur între spiritualitatea ortodoxă şi teologia occidentală, lumina creată şi lumina necreată. Pentru că tot am rămas în coasta luminii cu ultima frază, să deschidem şi noul număr din Hyperion. Iată şi un avertisment celor care bat la porţile poeziei: Poemul ca o sabie japoneză. Este concluzia dialogului dintre Antonia Alina Caia şi Marian Drăghici. Încolţit de persuasivele întrebări care vizează credinţa sa poetică, de pildă: „Vă identificaţi cu poezia pe care o scrieţi?”, Marian Drăghici punctează: „Nu pot altfel. Sînt melcul casei mele, Poezia. Scriu încet. Un poem la o sută de ani, continuu răsărit de soare prenatal… Cum pînă acum am scris/ rescris sute de poeme, socotiţi şi veţi afla că sînt veşnic deja.” Un oaspete de onoare al Botoşaniului şi revistei a fost Constantin Abăluţă, care face un dar simbolic şi celor care nu vor citi acest număr al revistei: „Poemele sînt scrise pentru nimeni/ ori cel mult pentru cei ce nu-s de faţă/ lunecuşul versurilor e întotdeauna anonim/ scăfîrlia zăpezii scapără primele litere/ într-un vîrtej care nu porneşte de nicăieri/ şi nu sfîrşeşte niciodată” (Poem pentru cei ce nu-s de faţă) Forţăm – să spunem – alăturînd două citate din poeme unul după altul, dar scuza este bucuria de a-l reciti pe regretatul poet din Darabani, colegul meu de cămin studenţesc, Corneliu Popel: „Ploaia poartă numele meu/ şi eu aştept o altă primăvară,// şi dragoste şi durere/ să-mi pună pe tîmple,// cu mirosul acela de rodie/ să mă-nvăluie// şi să mă ţintuiască-n/ ţinutul pierdut al/ libertăţii eterne.” (Floare sălbatică) Ne-am abandonat amintirilor şi nu avem timp să menţionăm celelalte importante repere de lectură ale revistei, cum ar fi, bunăoară 100 de zile cu Petru Creţia semnat de Valentin Coşereanu. Porto Franco stă sub semnul evocărilor şi pregătirilor pentru întîlnirea de la Tîrgu Bujor, locul naşterii lui Grigore Hagiu spre care adie un Autoportret cu Grigore semnat de Nichita Stănescu: „Uneori mă gîndesc/ şi atunci mă schimb în cuvinte,/ alteori mă gîndesc/ şi-atunci zăpada aceasta albă ca o murdărie/ îmi bate inima mea rece/ ca şapte toboşari pe o singură tobă piezişă/ în timp ce neg adevărul.” Din nou Despre Eminescu, aşa cum nu trebuie scris, împreună cu Magda Ursache. Cu referire la percepţia înaintaşilor ca o povară – senzaţie tradusă în varii moduri şi ambalată mai mult sau mai puţin abil şi elegant textual. Evident, autoarea se opreşte şi la Lucian Boia: „Imensul creator Eminescu nu-i, pentru Lucian Boia, nici imens, nici creator. Iar unii comentatori îl vor ghid absolut, de manual de română, pentru voinţa nu şi putinţa de a-l „demitifica”. Şi cum să mai placă Eminescu? În spiritul timpului, trebuie să fim deconstructivi, resentimentari faţă de România;” şi citatul continuă, logic şi argumentat. Şi aici o întîlnim pe Ana Blandiana în dialog cu Angela Baciu. Poezie, proză, traduceri, numeroase cronici de întîmpinare completează numărul. În fine, Apostrof şi cele două binemeritate premii pentru Ruxandra Cesereanu şi Ovidiu Pecican. „La Ruxandra Cesereanu am intuit un strat mitic, o imagine a inconştientului, care pătrunde în poezia sa, mitul grecesc al Grădinii Hesperidelor. (…) Istoricul Ovidiu Pecican are talentul de  a da culoare şi  epic fabulos nu numai studiilor sale, eseului literar. Mîna de prozator se amestecă benefic în aluatul evenimentelor reale sau imaginare, pe care le frămîntă bine, oferindu-ne un produs intelectual hrănitor, substanţial, adică şi savuros, în acelaşi timp.” conchide în laudatio Adrian Popescu.  Evident, urmează fragmente din Cartea-cu-de-toate a Ruxandrei Cesereanu dar şi un fragment de proză memorialistică a lui Ovidiu Pecican, Scurte întîmplări cu şi fără consecinţe. Gabriela Gherghişor face un comentariu la un poem de Ioan Es. Pop, poem din care vă oferim, pe final de rubrică, un fragment: „în jurul mesei după cină. poate îngînduraţi. poate doar sleiţi./ căzută pe duşumea, cu cămaşa desfăcută – o piersică stricată -/ dănţuitoare/ lascivă a nopţii lor./ primul din stînga – zoli. cu barba roşcată spri-/ jinită în pumn. cu paharul gol răsturnat/ peste margine. cu ochii înceţoşaţi./  poate doar sleit.” (fotografia de grup)

Revista indexata EBSCO