Oct 26, 2016

Posted by in Poezii

Caliopia TOCALĂ

METAFORELE CA NIȘTE CÎINI DE VÎNĂTOARE …

Lumea începe cu mine și sfîrşeşte cu mine,

în acest interval îmblînzesc spaţiul şi timpul,

domesticesc stelele ca pe nişte miei de lapte,

în timp ce ascult pocnetul secundelor ce se decojesc de la sine

lăsînd vederii miezii gelatinoşi  de nuci verzi.

 

Legile date de mine sînt simple şi clare,

iar lucrurile le respectă cu sfinţenie.

Iarba este iarbă,  apa, apă, piatra, piatră.

Uneori, în joacă, le schimb între ele, prin magie,

dar numai în laboratoarele visului.

 

Cîteodată, unele, cele mai insurgente, încalcă legile

şi dezastrele stau să înceapă,

atunci trimit metaforele, ca pe nişte cîini de vînătoare,

să restabilească ordinea.

 

ELEGIE

 

Sînt tristă, atît de tristă

încît pare că în carnea mea

s-a aşezat în straturi groase

tristeţea tuturor femeilor.

 

Uneori, la miezul nopţii,

moartea încearcă să mă dreseze,

ca pe un viitor animal

în circul sau grădina ei zoologică.

 

Nu mai pot împiedica trupul să devină

bazinul colector al timpului rezidual

după trecerea prin lucruri.

 

Mă consolează, totuşi, gîndul că femeia

este stadiul final al evoluţiei bărbatului.

 

UN  COŞMAR

Stau nemişcată pe un scaun,

în  interiorul unei sfere de sticlă,

căptuşită şi ea cu pereţii groşi ai casei.

Nu mănînc, nu respir, nu mă mişc,

de teamă că ea, mişcarea,

m-ar multiplica cu fiecare pas făcut

şi toate cîte aş fi ar rămîne fixate

pe suprafeţe de aer,

ca personajele de pe o peliculă cinematografică.

Deodată, simt sub tălpi

muştele murmuitoare ale gravitaţiei

şi, îngrozită că aş putea să fiu absorbită alunecînd

prin ţevile picioarelor,

sar şi mă urc pe scaun,

neputînd să evit apariţia

a încă trei făpturi identice mie,

una, cea veche, stînd pe scaun,

alta, în picioare, lîngă el,

şi ultima, împietrită în saltul spre scaun.

 

POEM

 

Dacă aş putea colora timpul,

văzîndu-l, cu siguranţă,

m-aş feri din calea lui.

 

APOFTEGMA

 

Superioritatea  femeilor este demonstrată

de sentimentul că pot fi gravide cu ele însele.

 

 

O VIZIUNE                        

 

Pe stradă, în faptul zilei,

toate femeile seamănă cu mine.

Sunt uimită de frumuseţea lor,

mai ales a adolescentelor şi a superbelor femei tinere.

 

Mă rog de ele să nu plece, să mai stea,

să-mi strivească singurătatea într-o îmbrăţişare,

dar ele, indiferente şi trufaşe,

mă dau la o parte şi dispar

unele pe  după porţile caselor,

altele în tramvaie, iar cele mai multe în moarte.

 

Spre seară, descopăr cu mirare

că şi toţi bărbaţii de pe stradă seamănă cu mine.

 

MARELE  JOC

 

Va trebui să mă împiedic

să fac totul împotriva voinţei mele.

 

Va trebui să mă eliberez

de iluzia că pot controla zborul păsărilor

sau creşterea ierbii cu un simplu vers.

 

Dar, mai ales, va trebui

să mă deparazitez de emoţii,

să deschid Manualul  jocurilor de noroc

al împăratului Claudius şi

să-i propun morţii să aleagă unul.

 

Ea sau eu, cine va cîştiga?

Va trebui  să fiu atentă să nu trişeze.

 

CÎNTEC

Ca o pasăre care uită subit să mai zboare,

ca o inimă speriată de mareele sîngelui,

cu uimirea mielului la schimbarea laptelui cu iarba

sau la vederea primei  zăpezi,

ca un dans desprins de dansator,

ca un parfum separat de petale,

ca un soldat uluit că un glonte

își inversează de la sine direcția,

 

aşa vin înspre tine

 

TIMPUL      

 

Uneori, mi se pare că timpul

face o curbă şi ocoleşte casa mea.

Cînd trec pe lîngă o ceasornicărie,

îmi spun că timpul tot s-a retras acolo

şi o bucurie scurtă îmi inundă chipul.

Dar el, dînd din secunde ca dintr-o coadă,

se strecoară printre  crăpăturile din zid

şi iese afară.

 

Mă scufund din ce în ce mai mult

în apele lui şi spre seară

mi se pare că sunt mama

tuturor  trecătorilor de pe stradă.

Revista indexata EBSCO