Oct 26, 2016

Posted by in EDITORIAL

Vasile ANDRU – Monseniorul Ghika merge să-l convertească pe Lenin

În iunie 1923, Monseniorul Vladimir Ghika porneşte spre staţiunea Gorkie Selo, să-l întîlnească pe Lenin, convins că îl va converti. Monseniorul mergea să schimbe cursul istoriei. Era convins că-l va transforma miraculos pe omuleţul de la Kremlin, cu capul în flăcări. Aflase de boala lui Lenin. Mizează pe boală. Secretul unor convertiri spectaculoase era chiar să-i prindă pe oameni la ananghie. Aşa a convertit el patru capete încoronate.

Lenin, mare ateu, este la ananghie: este după al doilea atac cerebral, paralizat. Vegheat tandru şi aprig de Nadejda Krupscaia. Monseniorul crede că va opera o convertire istorică: Va pogorî Duhul Sfînt asupra cheliei de calmuc al lui Lenin.

Sigur, Lenin nu era calmuc pur. Era o compoziţie specială. Un sfert rus, un sfert evreu, un sfert german, un sfert calmuc.

Monseniorul exploata ananghia pacientului, dar avea şi o putere insinuantă, hipnotică. Har! Credea că îl va converti pe Lenin şi alta va fi soarta lumii creată de genialul satrap.

 

Monseniorul a intrat în Rusia. A reuşit să treacă prin vămile teribile, avea hîrtii cu parafe mari. Plus scopul călătoriei care-i încremenea pe vameşi, pe controlori: Merge să-l întîlnească pe Lenin! Are delegaţie oficială, a Statului Vatican, să-l întîlnească pe Lenin!

Dar, la primul oraş de lîngă frontieră, este blocat, încartiruit la un han păzit, şi i se spune: Va fi trimisă depeşă la Gorkie Selo, să fie întrebat Lenin dacă-l primeşte.

Monseniorul nu se alarmează, ba chiar găseşte firesc, asta e voia Domnului. Aşteaptă veste de la Lenin.

 

Lenin este supravegheat îndeaproape la vila lui. O comisie de doctori a decis că trebuie să fie ferit de orice emoţie, de orice clocot afectiv, deci nu are voie să dea telefoane, să scrie scrisori, să scrie jurnal – scrisul se face cu emoţii. Lenin este totuşi prea mare ca să-i pui căpăstru, este uriaş, este mesianic (ateu, fireşte). Aşa că pe şest scrie un articol politic, scrie notiţe de jurnal, scrie pagini testamentare cu privire la viitoarea Rusie. Scrie şi două scrisori. Una lui Troţki şi una Monseniorului Ghika.

Stalin interceptează aceste scrisori, mai bine zis le primeşte pe tavă: secretarea lui Lenin este o vulpoaică, o putoare roşie, îi pasează lui Stalin cîte o copie din tot ce scrie Lenin. Îi pasează şi Testamentul politic al lui Lenin, unde acesta îi atenţiona pe tovarăşii săi să-l îndepărteze le Stalin de la moştenirea leninistă, pentru că este brutal şi despotic. Secretara lui Lenin îi pasează lui Stalin şi o copie a scrisorilor către Monseniorul, către Troţki.

Stalin spumegă de mînie. Dar tace, joacă abil. Se preface uman, obedient. Nu se va certa cu Lenin, pentru că are nevoie de mitul acestuia: mitizarea lui Lenin îi va gira succesiunea. Dar spumegă de furie. Nu-i pasă de scrisoarea către Monsenior, un popă pe care îl poate zvîrli afară. Dar Troţki! Marele duşman, marele rival!

Monseniorul Vladimir Ghika aşteaptă răspunsul lui Vladimir Lenin. Au trecut două luni. Toţi îl lasă în pace, a devenit de-al casei. Îl strigă Diadia Volodea. Vladimir Ghika învaţă ruseşte, are o memorie formidabilă, prinde repede. Merge la şcoala din apropiere, uimeşte lumea prin rapiditatea cu care învaţă limbă rusă. Îşi zice: asta îmi va prinde bine, la întîlnirea cu Lenin! Cînd s-a întîlnit cu împăratul Japoniei, Monseniorul l-a dat gata pe Hirohito prin cîteva fraze în japoneză! Miza psihologică a misionarului: să vorbească limba locului.

Vine toamna. Ploi nesuferite. Este noiembrie. Încep ninsori. Deodată un curier aduce vestea minunată: Lenin îl primeşte, îl aşteaptă.

Monseniorul sărută scrisoarea cu sigiliul lui Lenin, o introduce în sutană, dar cu un capăt la vedere. Urcă, înfofolit într-o troikă trasă de patru cai şi porneşte la drum lung.

 

Troika înaintează greu, ninsorile blochează drumul, Monseniorul Ghika se vede iarăşi captiv într-un han înzăpezit în Ucraina. La început de ianuarie 1924 mai înaintează cu chiu cu vai cîteva verste, cu cîte o troică plătită la suprapreţ. Apoi viscolul îl blochează iarăşi într-o staţie. Este febril, se roagă pînă la adînci ore de noapte. Doamne, opreşte viscolul! El merge să schimbe cursul istoriei, să-l convertească pe Lenin. Monseniorul are puterea aceasta, credinţă sau hipnoză, el a mai convertit, ziceam, patru capete încoronate. Are putere asupra oamenilor, dar nu asupra omătului. Doamne, opreşte viscolul, acum!

 

Pe 21 ianuarie, cade ca un trăsnet vestea că Lenin murit. Avea 54 de ani, neîmpliniţi.

Monseniorul plînge. Hangiul, mujicii din han, îl privesc cu evlavie pe sacerdotul înalt de 1,85 metri, care plînge la aflarea morţii lui Lenin. Mujicii i se închină. Ei nu ştiu că Monseniorul Ghika plînge pentru că nu mai poate schimba mersul istoriei. Plînge pentru stogul de victime pe care-l va face bolşevismul. Plînge pentru martiriul imperiului şi al lui însuşii. Mujicii din han îi sărută mîna crezînd că este un sfînt pravoslavnic. O oră a destinului.

 

Monseniorul se întoarce din drum. Peste o lună el ajunge la Bucureşti.

În ianuarie 1950, Monseniorul Ghika refuză să-l însoţească pe regele Mihai în exil, şi rămîne în Bucureştiul concentraţionar, mizînd pe salvare, nu pe martiriu. Este arestat, închis la Jilava, torturat. Moare în închisoare, în 1954, la 84 de ani.

 

 

 

 

 

 

Revista indexata EBSCO