Sep 20, 2016

Posted by in Actualitatea literara

Emanuela ILIE – Un debut critic de excepție

Reflectare editorială a unei teze de doctorat îndelung cumpănite, volumul de debut în critică şi istorie literară al Loredanei Cuzmici, intitulat Generaţia Albatros – o nouă avangardă  (Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2015), ne re-constituie, printr-o exegeză subtilă şi temerară, profilul generaţiei coagulate în jurul revistei „Albatros”, în cel de-al cincilea deceniu al secolului trecut. Şi mai exact: profilul „primului cerc albatrosist, considerat astfel chiar în sens soljeniţînian”, alcătuit din autorii ce se regăseau în caseta redacţională a publicaţiei din 1941 (Geo Dumitrescu, Virgil Ierunca, Dinu Pillat, Ben. Corlaciu, Marin Sîrbulescu), acompaniaţi, din raţiuni „administrative şi deopotrivă simbolice”, de alţi doi scriitori care, pe lîngă faptul că au facilitat apariţia revistei, i s-au raliat, pe direcţie estetică şi, desigur, est-etică (Sergiu Filerot şi Mircea Streinul). În cadrul mai larg al generaţiei războiului, această grupare formată în jurul revistei bucureştene, într-o epocă deosebit de tulbure socio-politic, ideologic etc., se individualizează, cum bine observă dintru început cercetătoarea, prin cîteva trăsături specifice şi o formulă generală protestatară, care o fixează decis în siajul avangardei interbelice. Aşa încît, cu toate că „scriitorii primului cerc sînt…  reprezentativi inclusiv biografic, nu doar estetic, pentru destinul întregii generaţii: pornesc pe drumuri diferite ideologic şi cultural, opţiunile spre stînga sau spre dreapta fiind însoţite şi de experienţe specifice vremurilor, precum exilul sau închisoarea, exilul sau tăcerea”, ei sînt particularizaţi prin demitizarea literaturii şi a culturii, prin aşa-numita antiliteratură, opusă religiei culturii, detectabilă şi declarată în canoanele oficiale, apoi prin reconvertirea artei la realitate şi poezia ca soluţie ontologică (inclusiv armă de luptă ideologică). Dacă le adăugăm cele cîteva trăsături specifice oricărei generaţii ce apare într-o perioadă de criză istorică majoră (ideologizarea literaturii, infiltraţiile extra- sau antiliterare, eclectismul), obţinem, într-adevăr, imaginea unei „avangarde temperate” sau a unei „avangarde în convalescenţă, în sensul vindecării parţiale de suspiciunea faţă de tradiţie şi de teribilisme fără finalitate estetică, o avangardă în care se întrezăresc bine germenii postmodernismului ca vîrstă culturală recuperatoare”.

Desigur, „detectorul de avangardă” cu care se înarmează autoarea, după cartografierea teritoriului investigat (în capitolul de debut, intitulat, cu aplomb intertextual/ intercritic, Viaţa şi opiniile unei efemeride literare), este apropiat îndeosebi de creaţiile celor şapte curajoşi din avangarda (sic!) grupării albatrosiste. Fiecare dintre secţiunile analitice ale cărţii oferă prilejul unei binevenite confruntări (din nou, deopotrivă estetice şi est-etice) sau al unei verificări întru convergenţă. Titlurile capitolelor anunţă prompt unghiul abordării şi vectorul cercetării: Revoluţionarul şi reacţionarul (despre Sergiu Filerot şi Mircea Streinul); Cazul Ben. Corlaciu; Geo Dumitrescu la cumpăna vremurilor; Virgil Ierunca, de la „Albatros” şi „Agora”, la „Caiete de dor” şi Europa liberă; Proza lui Dinu Pillat: romane ale de-formării; Literatura română postbelică într-un volum de Marin Sîrbulescu. Iar rezultatele propriu-zise ale demersului analitic, bine instrumentate şi cumpănit expuse judecăţii … publice, scot la iveală abilităţi de diagnostician literar competent, dar pătimaş în apărarea scriitorilor, citiţi integral şi (lucru mare!) înţeleşi inclusiv în stîngăciile lor mai mult sau mai puţin avangardiste.

Acolo unde este cazul, Loredana Cuzmici sancţionează totuşi, lucid, derapajele ideologice ale autorilor sau nevralgiile stilistice ale textelor explorate. Iată, spre ilustrare, un fragment despre proza în fond mediocră a lui Ben. Corlaciu: „Moartea lîngă cer este, astfel, un roman de aventuri suferind de escapism ieftin, de teribilisme culturale şi luciferite diverse, de reflexivitate pe alocuri penibilă şi de metaforisme facile care paralizează naraţia, precum delirurile suprarealiste provocate de aerul Himalayei. În schimb începe să se audă vocea opoziţiei faţă de regimul politic al vremii, în secvenţe într-un mod ciudat nereperate de cenzură”. Sau un altul, ce deschide lucidul subcapitol despre Cravata roşie a insurgentului: „Dacă în paginile Albatrosului Geo Dumitrescu răspunde vehement acuzelor de propagandă comunistă aduse de oficiosul Chemarea vremii, negînd orice fel de cravată, nu doar pe cea roşie, în anii ulteriori războiului magnetismul ideologic îl va confisca pentru cîţiva ani buni. Succesiunea regimurilor şi schimbările de discurs l-au atras in centrifuga lor. Rizibilul supranume dat de Ion Bălu în monografia sa din 1981, Un Rimbaud al „Rezistenţei” româneşti, este o exagerare propagandistică, deşi se poate vorbi de o literatură a «rezistenţei» în timpul celui de-al doilea război mondial pe care ar fi reprezentat-o (şi) autorul nostru.” [În treacăt fie spus, la fel ca aici, numeroase paragrafe din carte atrag atenţia şi prin dubla ţintă a ironiei amare pe care comentatoarea nu se sfieşte să o afişeze nu doar atunci cînd denunţă impostura pseudocriticilor de ieri sau de azi, ci şi atunci cînd trage, deşi politicos, de pulpana redingotei oricărei autorităţi critice pripite în verdicte, căci pre(a)ocupate de magnetismul propriului discurs pentru a oferi o analiză politically correct… ]

Desigur că, la cealaltă margine a eşichierului critic, ne întîmpină cu totul alt gen de frazări memorabile, ce oferă practic mici portrete (în) efigie ale unor scriitori aproape uitaţi astăzi, cu biografii, dar şi opere „dramatic accidentate” de/ sub vremi, care beneficiază în sfîrşit de o lectură valorizatoare: „În acest sens, toată proza scurtă a lui Marin Sîrbulescu stă sub semnul unei rafinate teatralităţi, cu naratori-personaje sau naratori-martori purtînd ceremonios o mască de după care se iţesc din cînd în cînd, ca să asigure spectatorul atent de toată regia. Un discurs dedublat, specific vremurilor alienate, o carte despre creaţia de-a gata şi viaţa de-a gata, în faţa cărora revoltele sucombă în neputinţă şi, în ultimă instanţă, un epitaf autentic al scriitorului supt vremi.”

La capătul pledoariei conclusive pentru Înţelepciunea nedesăvîrşirii, exerciţiile hermeneutice anterioare sînt contrase într-un desen sigur – deşi pe un fundal tulburat de amărăciunile cititoarei de cursă lungă, gusturi clare şi aşteptări pe măsură, uneori (si inevitabil!) înşelate – al grupului debutat sub aripa Albatrosului: „Avangardismul grupării Albatros, reperabil prin racordarea ostentativă la real, prin atitudinea antiliterară frecventă, prin polemica făţişă sau camuflată stilistic la adresa establishmentului, îi asigură o dimensiune valorică certă. Autori ca Streinul, Corlaciu, Sîrbulescu merită amintiţi mai des. Literatura angajată pro sau contra, credinţa ca remediu sigur împotriva negaţiei şi absurdului, resuscitarea interesului pentru comunicarea dintre autori şi cititori particularizează suplimentar noua avangardă. Sintagma «Restul e literatură», stoarsă de semnificaţii, coboară din poetică în istorie. În fond, restul e… istorie literară.”

Atent documentată, ideativă, ataşantă prin finalitatea în fond recuperatoare a numeroaselor ei pagini, Generaţia Albatros – o nouă avangardă este cu siguranţă cea mai bună dintre cărţile despre albatrosiştii care, survolînd peisajul accidentat al unei istorii în delir, au putut să atingă, cel puţin uneori, zenitul istoriei literare. În plus, consacră un critic deja matur, care, pe lîngă inteligenţa reflexivă şi verva stilistică, ştie să îşi pună în valoare şi vocaţia teoretică. De parcurs, din această perspectivă, măcar capitolele despre Virgil Ierunca sau Geo Dumitrescu, care alunecă pe nesimţite în captivante micro-eseuri pe teme poietice provocatoare (precum, să zicem, anti-literatura şi anti-poezia, funcţia socială şi ideologică a limbajului literar, interdeterminarea estetic-etic, întoarcerea autorului etc.). Aşa încît, în ceea ce mă priveşte, mizez încă de acum pe cele două proiecte editoriale ambiţioase ale Loredanei Cuzmici, anunţate şi într-o notiţă peritextuală din opul de faţă: Al doilea cerc al generaţiei Albatros şi Mari familii ale literaturii române. Caragiale. Lovinescu. Pillat. Teodoreanu. Ivănescu. Eboşele lor, apărute în cîteva publicaţii ştiinţifice şi culturale serioase (inclusiv în paginile „Convorbirilor literare”) sînt demne de urmărit nu numai de criticii ori istoricii literaturii autohtone, ci şi de teoreticienii autentici, specie din păcate pe cale de dispariţie la noi…

 

 

 

Revista indexata EBSCO