Sep 20, 2016

Posted by in Proza

Dumitru Augustin DOMAN – Cei șapte magnifici și Dealul Boului, sau orice ai vota, Bourean iese

Nu mai trebuie să spunem ce comună e Dealul Boului.  E comuna în care cetăţean de onoare e deputatul Cristi Porcea, ulterior un deţinut model, după ce a fost un inculpat model, exemplar pentru procurorii cu teze de doctorat în derulare. Ei, dar ce importanţă are asta, că deputatul Cristi Porcea este cetăţean de onoare în Dealul Boului? Chiar că nu are nici o importanţă în afară de aceea că Dealul Boului e onorat pînă peste poate de un Porcea. Dar, nu despre asta era vorba. Voiam să vorbesc de Dealul Porcului …mmm… Dealul Boului al cărui cu totul întîmplător cetăţean de onoare e deputatul Cristi Boureanu, pardon, Porcea. Şi nu voiam să vorbesc despre Dealul Boului şi politica centrală, politica înaltă. Asta e la Bucureşti, desigur, la Casa Poporului, deşi poporul nu ajunge pe acolo nici în vizită. Importantă este politica locală, că aci, în cîrciuma La Gogu Pintenogu se urzesc toate, aci beau paharul amărăciunii împreună, aci beau păhărelul fericirii comune, aci se înjură şi se scuipă în diagonala mesei şi în cruciş încolţurat. La una din mesele de tablă verde-galben, ca izlazul comunal în vară caniculară, cu vopseaua scorojită şi pătată de bere şi de muştarul de la mititei.

De 1 iunie, ziua copilului, sînt alegerile locale. Şapte candidaţi sînt în cursă, ofertă bogată-bogată, să aibă locuitorii de unde să aleagă. Cei şapte magnifici au un singur nume: Boureanu. Prenumele ce mai contează, poate doar că trebuie spus că doi dintre ei au unul şi acelaşi prenume, unul rar: Ion. Şi cu toţii, ei înde ei, sînt veri, fraţi (doi gemeni), cumnaţi, cine să-i mai înţeleagă. Nici nevestele, mamele, fiicele nu-i nimeresc din prima cînd îi apelează. Uliţa de pe deal a Bourenilor, de unde se trage numele comunei de Dealul Boului, este a 15-a parte din comună. Ei bine, toţi bărbaţii de pe uliţa Bourenilor candidează la postul de primar. În luna de campanie, umblă ca bezmeticii prin localitate şi dau de băut unii la o cîrciumă, alţii la alta, dau Popeştilor, Ioneştilor, Dobreştilor şi Văcăreilor şi Găinarilor şi Cocoşilor… Îi lasă un Bourean de beţi mangă, îi ia altul de treji luminaţi, îi lasă unul cu promisiunea că va fi votat şi-i ia altul gata să-i convingă că el va fi cel mai priceput şi cinstit primar. Beţia e continuă o lună întreagă.  Dar pe înserate se întîlnesc toţi şapte Boureni în uliţa lor, la masa uriaşă de scînduri negeluite a unui Ion, sub cireşul în pîrgă, şi acolo pun capac campaniei electorale pe ziua respectivă. În sensul că se îmbată democratic, fără deosebire de ideologie şi doctrină, fiecare dintre ei fiind reprezentantul uliţei într-un partid, şi slavă domnului, partide sînt nu doar şapte, dar chiar mai multe. Doar Boureni nu mai sînt în afară de aceştia şapte. Se îmbată ca porcii, mă rog, ca boii din Dealul Boului, ca candidaţii. Se trezesc dimineaţa mahmuri, încearcă fiecare să-şi amintească sfîrşitul confruntării interpartinice de aseară, îşi iau ceaiul şi untul pe pîine şi rachiul de dregere şi pornesc prin sate la vînătoare de voturi. Le explică la botul calului, mă rog, boului, cum democraţia locală nu e ca aia centrală, aici în Dealul Boului democraţia e doar la cîrciuma La Gogu Pintenogu şi apoi ea trece razant peste sat direct în ţarină unde udă porumbul care creşte cît stejarul din Borzeşti, unde hrăneşte oile şi măgarii şi, desigur, boii. Democraţia planează peste uliţi, peste şoseaua de pămînt, peste cîmpul lăsat pîrloagă şi-i fotografiază ca o dronă din înaltul cerului de vară. Iar bere şi mititei la amărăşteni, iar vodcă, iar cuvîntări populare-populiste, iar beţia bovină de pe uliţa Bourenilor. Duhoarea de rachiu de mere şi de pere taie ca pe nimic mirosul de flori de soc, de flori de tei, de flori de cîmp. De dimineaţa pînă-n seară, din răsărit pînă-n apus.

S-au încheiat alegerile locale de trei zile. S-a lăsat peste sate o linişte de sfîrşit de lume. În Dealul Boului încă nu se ştie cine e noul primar. Localitatea e împărţită în două: jumătate sînt încă beţi, jumătate sînt mahmuri spre o nouă beţie. Şi votanţii, dar şi mai ales candidaţii. Unii zic la o halbă că a ieşit Ion Boureanu. „Care Ion, întreabă votantul turmentat, că au fost doi, unul de la PSD, unul de la PNL? Unul stă pe la mijlocul uliţei, dar ăl de la liberali stă în marginea pădurii, pe unde se ascundea bunicu-su de securişti şi comunişti.” „Dracu’ să-l ia, Ion, eu aşa am auzit”. Nicanor Văcărel zice hotărît: „Bă, ascultaţi ici-şa la mine, fratele a ieşit primar”. „Care?” întreabă Vitalie Cocoş. „Cică ăla mare”.  „Care-al mare, că sînt gemeni?” „Dracu’ să-l ia, că şi dacă sînt gemeni tot e unul mai mare. Gogule, mai dai, mă, o bere?”

Cînd dezbaterea candidaţi-alegători s-a încheiat, cocoşul cînta a treia oară. Gogu îi scotea cu grijă din cîrciumă, cu mătura de nuiele, pe cîte unul-cîte unul. Îi lovea cu coada măturii, că e şi el om, trebuie să mai meargă şi acasă, că doarme pe el, dar îi lovea aşa, mai cu milă. Marin Găinaru întreba nedumerit: „Da’ cine e primarul nostru? De mîine cine ne mai cinsteşte?” „Stai liniştit, îi răspunde Mielu Văcărel, în Dealul Boului a ieşit unu’ Boureanu, din Uliţa Bourenilor… El vă cinsteşte pe toţi.”

 

 

Autostrada virtuală din studiile de fezabilitate

 

În zi uşor întunecată pe un ecran alb şi mare văd imagini inedite vreo 17 ziarişti plus vreo 35 de gură-cască. Unii pe scaune albe, cei mai mulţi în picioare. Lîngă ecranul cu imagini în mişcare se află, cu un lung şi alb arătător în mînă, dl. Dacian Roman, ministrul Transporturilor rutiere, feroviare, navale şi aeriene, mai ales aeriene, însoţit de o purtătoare de cuvînt blond-roşcată şi de doi secretari de stat, de stat în picioare. Ecranul se află la suficientă distanţă de şoseaua plină de maşini bară-n bară ca să se înţeleagă om cu om, respectiv ministru cu ziarişti.

„Domnişoarelor şi doamnelor ziariste, domnilor ziarişti, zice tînărul ministru, vă mulţumesc pentru prezenţă. Vreau să vă prezint noul studiu de fezabilitate al autostrăzii care va străpunge pe aici (gest larg şi generos cu mîinile) munţii şi va face legătura pe patru benzi pe un sens între Regat şi Ardeal. După ce veţi vedea harta cu schiţa importantului proiect, pe toată durata conferinţei de presă va rula un film cu virtuala autostradă, în toată splendoarea ei”.

Domnişoarele (?!) şi doamnele ziariste plus domnii jurnalişti plus doamnele & domnii gură-cască privesc pe ecran filmul, precum odinioară ţăranii filmele pe zidul şcolii dat de caravana cinematografică a lui Ioan Groşan. Ce să zici, o frumuseţe! Cîmpii, dealuri, viaducte peste rîuri albastre, munţi care se dau la o parte speriaţi din calea autotrenurilor, patru benzi la deal şi tot atîtea la vale, maşini rulînd cu 135 de kilometri pe oră, totul parcă luat din producţiile cinematografiei SF.

După vizionare, ca-n orice conferinţă de presă, ziaristele şi jurnalicii cer domnului ministru explicaţii.

„Domnule ministru, sare cu întrebarea Mădălina Pistol, reportera televiziunii Anti TV, dar despre autostrada asta se discută de 25 de ani. De fapt, al cîtelea studiu de fezabilitate e acesta şi cînd vor fi gata cei 125 de kilometri?”

Iar, dl. ministru, calm, ca orice demnitar care se respectă: „Nu e corect cum puneţi întrebarea. E cel de-al cincilea studiu de fezabilitate, iar după cum vedeţi pare perfect, dar el nu e, în opinia mea, şi acesta e perfectibil. Dar, dacă sîntem patrioţi, trebuie să admitem că unul mai frumos n-a existat pînă acum. Uitaţi-vă, cum trec tirurile prin munţi aceştia la poalele cărora ne aflăm, ca noaptea avionul prin Carul Mare! Trebuie să fiţi tare răuvoitoare să puneţi asemenea întrebare tendenţioasă, cînd va fi gata autostrada. Ce contează asta? Uitaţi-vă în virtual, că de aia sîntem în epoca internetului, şi apreciaţi calitatea filmului autostrăzii. Aţi mai văzut aşa ceva?!”

Îi răspunde întrebător jurnalistul Marius Gîtgros de la Contra Tv: „N-am văzut, domnule ministru, dar vreţi să ne spuneţi cît au costat studiile de fezabilitate?”

„Nici dvs. nu sînteţi un ziarist în limitele deontologiei! Ce contează cît au costat? Totuşi, fiind un ministru transparent, vă răspund.  Primele trei studii, realizate de firme din Germania, Ungaria şi Polonia au costat în total 19 milioane de euro. Ultimele două, cele din mandatul meu, operă a francezilor şi italienilor, au costat 11 milioane de euro!”

„Managerii marilor fabrici exportatoare vor să se retragă din ţară din cauza drumurilor grele”, anunţă o altă jurnalistă.

Iar dl. ministru, imperturbabil: „Da, există libertate de expresie, dar şi de mişcare a forţei de muncă. Asta înseamnă democraţie. Pleacă nişte investitori, vin alţii, vorba poetului, toate-s vechi şi nouă toate. Putem spune, deci, că sîntem în rîndul ţărilor civilizate”.

„Nu prea sîntem, domnule ministru, sare din colţul lui gazetarul de cursă lungă Miron Colţescu. Transportatorii au anunţat că vor bloca drumul acesta european care, zic ei, numai european nu e…”

„După cum vă spuneam mai înainte, libera iniţiativă, iată, e la ea acasă. Transportatorii îl vor bloca, forţele de ordine îl vor debloca şi societatea merge înainte, mereu înainte, progresul este un proces ireversibil. Aşa e de cînd e omenirea omenire. O ultimă întrebare, vă rog. Da, domnişoară!”

„Întrebarea este cînd vor demara lucrările la autostradă?”

Iar dl. ministru Dacian Roman: „Răspunsul are două aspecte. Pe de o parte, putem spune că lucrările sînt demarate. Ceea ce vedeţi dvs. aici pe ecran arată limpede că autostrada există în virtual. Reiterez că epoca internetului este în plină expansiune, că evoluţia tehnicii IT este una explozivă şi vom avea pe viitor studii de fezabilitate şi mai performante, şi mai spectaculoase artistic. Ne vom întîlni anul viitor tot aici şi veţi vedea un film superior acestuia. Pe de altă parte, lucrările demarează, dar autostrada nu se va realiza…”

Ajuns cu conferinţa de presă la final, pe cînd domnişoarele ziariste şi domnii gazetari îşi strîng cuminţi şi pe deplin lămuriţi microfoanele, camerele de luat vederi şi reportofoanele, o vită, o bovină, mai precis o dalmaţiană vacă Holstein, liniştită, cum a învăţat ea de la sămănătorişti, se apropie prin spatele marelui ecran şi vrea să se scarpine de el, în timp ce filmul autostrăzii străpungătoare de munţi încă rulează la foc continuu. Ecranul, cu toată schelăria lui metalică, pică la pămînt ca o carte de joc rezemată precar de un pahar. Cu prezenţa de spirit proprie oamenilor politici români, ministrul Dacian Roman, purtătoarea de cuvînt, astăzi necuvîntătoare ca şi dalmaţiana Holstein, şi cei doi secretari de stat se feresc la timp, guvernul rămînînd integru după teribila încercare.

 

 

Revista indexata EBSCO