Sep 20, 2016

Posted by in Poezii

Aurel ȘTEFANACHI

Cele şapte imperfecţiuni sau retragere în amurg

 

1.

tu umbli răsfrîntă ca anotimpurile

eşti ceea ce gîndesc eu fără de moarte

pulberea fină ce se impune

în tot ce înseamnă trecere-n carte

 

tu eşti valul de frunze din EUTOPIA

povestea-idee ce îmi subţie carnea

dinspre azi în neunde floare blestem

negru nisip fumegînd marea

 

TU! – moartea mea: verbul meu…!

2.

corabie – nefiind – arbori crescînd în cer

şiruri de îngeri saltă în miezul rugului

ordinea verbelor în reflux şi durere

să umple cîntecul lutului –

 

corabie – nefiind: taină a naşterii stelelor

răscumpărată mie un nor de nisip;

din melodiosul amurg al copilăriei

pasărea sfînt intrînd în pămînt…

 

corabie nefiind – imperiu al cenuşii mele!

 

3.

tu mi te arăţi ca apa din cer

ca o spadă de gheaţă –

din îndepărtările numitei Caliope

te întorci îndoială că sînt…

 

tu eşti raza nevăzută de la miezul nopţii

din neant îmi aduci cerneluri şi pîine;

mai perfectă decît moartea

îmi revii mama născîndu-mă…

 

TU – iluminare a mea/ îndepărtare a mea

 

4.

să arborez o zi a singurătăţii

o siderală clipă din care ieşim

o medievală frumuseţe

floarea-medee a marelui mim…?

 

să înmiresmez căderea anilor

incestă prelată în Univers;

din dealul de pîslă al trecerii

flacără neagră rămasă-nţeles…?

 

mantie de sare – colind în colind

 

5.

tu pe vîrfuri îmi treci sufletu’

cu părul tău lung îmi deschizi verbele

coapsă a lui dumnezeu

cînd steaua-polară întoarce vămile…

 

tu umblet al voluptăţii, coroană a depărtărilor

gînd peste gînd fiindu-mi UNU –

aripă strînsă în cer

cînd ceasul perfect vesteşte nebunu’

 

TU îmi treci sufletu’…!

 

6.

sub mătăsurile tale gîndind

vămile-variile morţii, amiaza iubirii –

gîndind ordinea pierderii tale

sunet subţire în apele mării

 

sub mătăsurile tale gîndind

habotnicul miez al cuvîntului

gîndind arta din biblii

vulturul blînd al pămîntului –

 

o mie de ani în genunchi –

sub mătăsurile tale o grămadă de scoici

înnegrind „vînturile-malurile”…

 

tu măreşti lumina pînă la întuneric

din începuturile creştinătăţii mi te arăţi

o uriaşă gură a pustietăţii –

toată îndoiala cunoaşterii şi morţii…

 

tu măreşti lumina pînă la întuneric

încît se descifrează calea Magilor –

încît sufletu-mi ţi-acoperă trecerile –

încît totul e faptul că sîntem –

 

TU măreşti lumina pînă la întuneric

TU amintire a începutului lumii…

Revista indexata EBSCO