Aug 24, 2016

Posted by in Istorie literara

Mihaela ALBU – Un important eveniment al anului 2015 – Centenarul Vintilã Horia

La începutul lunii decembrie, în ţară, succesiv, s-au desfăşurat cîteva manifestări dedicate sărbătoririi unui veac de la naşterea scriitorului Vintilă Horia. Prima a fost – în seara de 2 decembrie – lansarea cărţii Eseistica lui Vintilă Horia-deschideri către transdisciplinaritate, editura Aius (autori Mihaela Albu şi Dan Anghelescu) la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova; au urmat apoi (în zilele de 3 şi 4 decembrie) două simpozioane – unul la Craiova, la iniţiativa lui Cristian Bădiliţă, al doilea la Alba Iulia, coordonat de Georgeta Orian. În 5 decembrie, Biblioteca din oraşul Segarcea a găzduit de asemenea o întîlnire a participanţilor la simpozionul desfăşurat la Craiova cu profesori şi elevi, prilej cu care a fost evocată personalitatea scriitorului şi au fost prezentate cărţile Memoriile unui fost Săgetător (de V. Horia), Eseistica lui Vintilă Horia, precum şi Scrisori din exil. Arhiva literară Basarab Nicolescu (autori Traian D. Lazăr şi Raluca Andreescu). Realizînd că, prin personalitatea scriitorului născut în oraşul lor, această localitate s-a înscris pe harta culturală a lumii, autorităţile din Segarcea i-au conferit, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare, după ce, de ceva timp în urmă, liceul din localitate îi purta numele. În 17 decembrie apoi, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat de asemenea la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva o manifestare cultural-educativă sub genericul „Vintilă Horia – Literatură şi exil”.

Seria de manifestări dedicate lui Vintilă Horia a culminat la Universitatea din Alcalá de Henares, Spania, unde (în 17 decembrie) s-a desfăşurat un simpozion internaţional de anvergură.

O primă dovadă a preţuirii de care se bucură opera sa, dar şi amintirea personalităţii fostului profesor de la această veche universitate, a fost faptul că simpozionul s-a desfăşurat sub patronajul instituţiei de învăţămînt, precum şi al Bibliotecii Naţionale a Spaniei. Se cuvine menţionat – cu regret – în acest context, lipsa totală de interes a Institutului Cultural Român, care, nu numai că nu a sprijinit întîlnirile din ţară ori pe cele de la Madrid, dar nici măcar un reprezentant al său nu a fost prezent la aceste manifestări de înaltă ţinută academică.

În Spania, însă, au mai contribuit la buna desfăşurare, dar mai cu deosebire la invitarea unor conferenţiari cu prezentări deosebit de interesante, Centrul Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare, Institutul Român şi Biblioteca Românească de la Freiburg. Comitetul de organizare, alcătuit din profesori şi cercetători români şi spanioli – Sanda Popescu-Duma, Ileana Bucurenciu, Daniela Oprica, Javier Helgueta Manso, Emilio Suri Quesada, avîndu-l alături pe preotul bisericii româneşti, Ilie Tabarcia, din oraşul în care a locuit scriitorul, Collado Villalba – a fost condus de însăşi fiica scriitorului, Cristina Horia.

Participarea la simpozion a fost numeroasă – în special în prima parte, în care au vorbit despre personalitatea şi opera scriitorului reprezentanţi din conducerea Universităţii, Basarab Nicolescu de la Paris, membru de Onoare al Academiei Române, scriitorii Jose Javier Esparza, Aquilino Duque, Antonio Enrique şi profesoara Viorica Patea de la Universitatea din Salamanca. Un reprezentant al Bibliotecii Naţionale a Spaniei a prezentat, în power point, arhiva „Vintilă Horia” pe care o deţine cu mîndrie Biblioteca Naţională a ţării în care a trăit cea mai mare parte din viaţă scriitorul român. Din partea Asociaţiei La Maison Roumaine (Paris), preşedintele acesteia, Alexandru Herlea, a trimis un mesaj de salut colocviului, exprimînd de asemenea aprecierea de care se bucură Vintilă Horia pretutindeni.

În partea a doua, care s-a desfăşurat la Facultatea de Drept, au evocat personalitatea marelui scriitor şi eseist, profesor şi conferenţiar, scriitorul Bedro Fernandez Barbadillo, editorul Carmelo Lopez-Arias Montenegro, precum şi profesorii Pr. Teofil Moldovan, Sanda Popescu-Duma, Georgeta Orian, Mihaela Albu, Francisco Jose Lopez-Saez, Soledad Poras Castro, Carlos Luiz Miguel.

Pentru a oferi un model al felului în care Vintilă Horia este apreciat în Spania cităm în continuare (cu acordul autorului şi în traducerea hispanistului Geo Constantinescu de la Universitatea din Craiova) una dintre comunicări, semnată de scriitorul Aquilino Duque[1], prezentare sa apărînd şi în cunoscuta publicaţie spaniolă ABC:

 

VINTILĂ HORIA LA CENTENARUL NAŞTERII SALE

 

de Aquilino DUQUE

 

La 18  decembrie 2015, dimineaţa, se împlineşte centenarul naşterii lui Vintilă Horia şi, cu această ocazie, i se va aduce, la Universitatea din Alcalá de Henares un omagiu, datorită eforturilor fiicei sale, Cristina. Poate că n-ar fi fost Vintilă Horia unica victimă a guleratei inchiziţii a timpurilor noastre, şi tocmai de aceea cea mai lamentabilă, căci puţini intelectuali se aflau în Spania şi Europa timpului său care să se poată măsura cu el. Deja sînt convins că a-l numi „intelectual” pe Vintilă Horia îi diminuez valoarea, căci superioritatea lui faţă de intelectualii contemporani se datorează în realitate faptului că, mai mult decît un intelectual, el era ceea ce francezii numesc homme de lettres, iar noi un literat. Vintilă Horia n-a fost doar un gînditor, ci şi un creator, iar cunoştinţele sale nu se limitau la acea informaţie care se vehiculează doar prin ştiinţa de carte a celor care, cum se zice în mod vulgar, „sînt la zi”.

Eu l-am văzut pentru prima oară pe Vintilă Horia în biroul lui Luis Rosales, în care se afla Institutul de Cultură Hispanică. Venise să-i aducă un eseu de Raimond Abellio pentru revista „Cuadernos Hispanoamericanos”, eseu în care se spunea că, în 1945, Spiritul a murit în Europa. Leopoldo Panero m-a rugat să-l traduc. Eu am refuzat. Teza lui Abellio îmi părea atunci scandaloasă; acum o subscriu în întregime. Vintilă Horia, pe care-l însoţea una dintre fiicele sale, încă o copilă, îşi lua rămas bun de la prietenii săi madrileni pentru a se instala în Paris. Puţin după aceea izbucnea afacerea Goncourt, care, în mediile „progresiste” din Elveţia unde eu mă mişcam pe atunci, a pricinuit o notabilă tulburare.

Ani după aceea, la Roma, l-am auzit pe Vintilă conferenţiind în palatul Cancelariei, sub auspiciile Fundaţiei Volpe, despre relaţiile dintre fizică şi ştiinţele politicii şi am înţeles că spiritul lui Vico revenea, corsi e ricorsi pentru a aduce la zi critica Ştiinţei noi. După aceea, deja la Madrid – prietenia, coincidenţa, disperata imposibilitate de a nu fi de acord cu el, disperata neputinţă de a cuprinde opera sa atît de vastă în genuri şi nelinişti. Obligat să se exprime în limbi de adopţiune si, în mod magistral, în toate, victimă a unei diaspore deloc vulgare – Eliade, Ionesco, Cioran, Goma –, Vintilă Horia, cu aerul său de inchizitor dominican, cerea strigînd toga albă şi pensulele lui Greco sau ale lui Vazquez Diaz, menţinea deschis la Madrid consulatul unei culturi centru-europene care nu mai credea într-o Europă ce ucisese Spiritul. Cine îmi putea spune mie că voi ajunge să-l văd pe Vintilă îmbrăcat într-o togă albă şi prezent fizic în biblioteca clinicii Lopes Ibor? În schimb, nu puteai să fii naiv să nu prevezi nişte necrologuri, tot mai respectoase, în publicaţiile care altădată se ilustrau prin semnătura sa.

Vintilă Horia s-a născut la Segarcea (România) la 18 decembrie 1915; a studiat dreptul în Bucureşti şi Filosofia şi Literele în Bucureşti, Perusa şi Viena, cu o bursă a fundaţiei Humboldt. Între 1940-1944 a fost ataşat de presă la legaţiile ţării sale în Roma şi Viena. În 1944, cînd s-a produs lovitura de stat contra lui Antonescu şi s-au inversat alianţele, Vintilă Horia, diplomat al unei ţări prietene, ieri, şi duşmană, astăzi, a fost internat în lagărul de concentrare de la Krummhubel şi mai apoi în cel de la Maria Pfarr unde a stat pînă la venirea englezilor. Trecînd prin aceste lagăre, Vintilă a lăsat o frumoasă mărturie care nu are de-a face deloc cu truculenţele de rigoare. Chiar dacă erau închişi ca duşmani, germanii nu uitaseră că era vorba de diplomaţi şi nu-i tratau ca pe evrei sau pe delicvenţi. Văzîndu-se în libertate, nu i-a trecut prin cap să se întoarcă în România eliberată de Armata roşie, ci a rămas în Italia, unde l-a frecventat pe Papini. Din 1948 pînă în 1953 a locuit în Argentina, ca profesor şi traducător, şi în 1953 a venit la Madrid cu o bursă a Institutului de Cultură Hispanică. A condus secţia italiană a departamentului de Culturi Moderne al Consiliului Superior de Cercetări Ştiinţifice, iar în 1960 s-a mutat la Paris, de unde s-a întors în 1964.

Ultima dată cînd l-am văzut pe Vintilă Horia viu a fost în „împădurirea” sa din Collado Villalba. Era fericit să locuiască în pădurea sa interioară, cel care întrucîtva a vrut să fie pădurar în Canada. Mă însoţeau Juan Luis Calleja şi Angel Palomino. Cînd ne despărţisem o dată, Palomino i-a spus lui Vintilă: „Ai aerul unui extraterestru”. Vintilă a răspuns: „Ceva din asta poate fi. Odată am fost în Italia să ţin o conferinţă şi, la terminare, un domn s-a apropiat de mine şi, foarte mişcat, mi-a zis: Ma Lei e un marziano! Eu l-am privit peste umăr, dacă nu cumva l-a auzit cineva, şi am dus degetul arătător la buze”.

Lui Vintilă Horia i-au oferit pămîntul de odihnă veşnică în cimitirul civil din Almudena, unde odinioară se îngropau ortodocşii coloniei române.

 

Drept concluzii ale colocviului din Spania, nu pot fi mai potrivite alte cuvinte decît cele exprimate concis şi clar de academicianul Basarab Nicolescu, în urma participării sale la totalitatea manifestărilor: „Colocviul de la Alcalá de Henares a fost foarte reuşit. Reprezentarea spaniolă a fost excelentă. Autorităţile universitare au fost şi ele prezente. Public numeros: circa o sută de persoane în prima jumătate a zilei şi vreo 40 de persoane în a doua. Foarte emoţionant parastasul de la cimitirul de la Madrid celebrat de episcopul PS Timotei în faţa mormîntului lui Vintila Horia. După simpozion, Preasfinţia Sa Timotei, Episcopul Spaniei şi al Portugaliei, a sfinţit şi Biblioteca parohială care a primit numele Vintilă Horia.”

 

Noi ne exprimăm încă o dată regretul că instituţiile de cultură româneşti au dovedit şi acum că aşteaptă ca străinii să cinstească marile personalităţi ale culturii noastre, continuînd într-un fel să ignore sau, chiar mai grav, să menţină interdicţia impusă de regimul comunist. A fost condamnat oficial comunismul, dar nu au fost lepădate cu totul mentalităţile comuniste.

Scriitorul şi gînditorul Vintilă Horia face parte dintre marile personalităţi ale literaturii/ culturii noastre care au trăit şi au creat în afara ţării. Şi el, şi alţii au fost interzişi de regimul stalinist şi apoi de cel comunist. În ciuda acestora, Vintilă Horia rămîne, alături de Mircea Eliade, de Eugen Ionescu, de Cioran, de Alexandru Ciorănescu şi de încă mulţi alţii, un reper fundamental al culturii româneşti.

S-ar cuveni să-i cunoaştem cît mai bine opera pentru a-i cinsti astfel cum se cuvine memoria.

 

[1]Aquilino Duque este prozator, poet si eseist. Nascut în 1931 la Sevilla, este licentiat în drept la Universitatea din orasul natal, urmând apoi studii la Cambridge si Dallas. Detine cursurile de literatura spaniola la Universitatile din Sevilla si Chapel Hill si a conferentiat la Universitatile din Cambridge, Sevilla, Swarthmore, Delaware, Chicago, Roma, Pennsylvania, Georgetown, La Rábida, Málaga, Mar Menor, Oviedo, Guadalajara, ca si la Muzeul de Bellas Artes din Sevilla, Palacio de las Naciones de Ginebra, Instituto Británico de Sevilla, Instituto Espańol de Roma, Instituto Cervantes în Buenos Aires, Londra, New York, Viena, Munchen si Utrecht. Scriitorul Duque detine numeroase premii, printre care amintim Premiul Leopoldo Panero de la Instituto de Cultura Hispánica si Fastenrath, de la Real Academia Espańola ori Premiul National de Literatura, în 1974.

Revista indexata EBSCO