Aug 23, 2016

Posted by in Panoramic editorial

Lucian GRUIA – Umbra de fier

Motto:

„Fiorul suprareal acoperă orice templu.”

(Octavian Mihalcea – În comun)

 

Octavian Mihalcea s-a născut la 3 septembrie 1976, în Bucureşti,  a  absolvit Facultatea de Filosofie (în anul 2000) şi a obţinut masteratul în Teoria literaturii şi Literatură comparată (în anul 2011), la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din capitală. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat următoarele volume individuale de versuri: Bărbatul artei sîngerează fluturi (Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2004); Flagel (Editura Tritonic, Bucureşti, 2008), Epicriza (Editura Semne, Bucureşti, 2011); Poezii (Editura Fundaţiei Culturale Antares, 2012); Bestii şi basme/ Brutes et contes bleus (Editura Eikon, 2014) şi Umbra de fier (Editura Semne, 2016) pe care îl comentez în continuare.

Octavian Mihalcea este un suprarealist ce se revendică din Gérard de Nerval, pe care-l numeşte într-un poem „meşter straniu în labirint.” (Sub pleoape).

Stranietatea constituie şi o caracteristică a versurilor autorului nostru. Sonorităţi metalice ne captează auzul. Obiectele dobîndesc o „umbră de fier”, semn că ne găsim în ultima epocă a ciclului cosmic Kali Yuga: „Pînă atunci – umbra de fier! (…) Prin tunel arde spectacolul pictat fără trup.” (Umbra de fier). Tunelul leagă lumile iar focul regenerează viaţa.

Ne aflăm în plină metempsihoză: „Noi învăluiri, alte puneri în scenă.” (Noi învăluiri) Sufletul, prin oameni, poartă „măşti de carne” (Măşti). În viaţă sîntem prizonierii trupului efemer: „Prizonieri din afară spre interior, amintim mormintele sufletului.” (Captivitate)

Referiri la suprarealism se fac în mai multe poezii care se constituie într-o artă poetică marca Octavian Mihalcea. Sînt invocate valenţele inconştientului şi libertatea totală de creaţie: „Altfel decît imagine uşoară sau luxură, ca o baie sublimă îndepărtînd raţiunea. (…) Instalaţia de avangardă funcţionează (Mostră), iar poezia reprezintă „căi fără reguli.” (Efect)

De suprarealism ţin şi referinţele picturale: „Prin aer, elogiul piruetei – detaliu din Chagall.” (Detaliu). Din altă poezie ne invadează Strigătul lui Munch: „Enigma centrului ascuţit urmează aglomerarea. Distanţele vor fi mereu altele. Modificate alunecări după strigăt. Răsucire sufletească într-o poziţie nesupusă, la fel ca sclipirea sîngelui prin labirint.” (După strigăt). În consecinţă: „Definitiv, poetul pictează poveşti.” (Poetul pictează poveşti – lui Liviu Vişan)

Simbolurile ocupă un loc privilegiat: „triunghiul tainei”, labirintul vieţii, sîngele, „centrul ascuţit”, aurul alchimic etc. Este accentuată predilecţia pentru medievalităţi: embleme, panoplii, blazoane, piei de Cordoba, sarcofage, tratate despre înhumare etc. Toate acestea transfigurează poezia lui Octavian Mihalcea într-un „covor secret” în care „codul istoriei transmis artistic prin manuale îngereşti, plimbat abisal,  împrumutat dragostei”, conturează specificul. Lirica este , într-o primă viziune, „Reverie explorînd abisul.” (Locuire)

Detectăm două direcţii diametral opuse în lirica poetului. Una centripetă care duce spre abisuri şi alta centrifugă care invadează cosmosul: „Atenţie la universul fosforescent! Total neacademică litografie purtîndu-ne pe doar bănuite căi. Ambiguitatea evidenţiază prima direcţie secretă, stare sufletească transportată lîngă meridianele enigmei (muzica stelei aşteptate să se nască.). Iernile vor evada tîrziu. Luna contra soarelui. Regim liric.” (Regim) Paradoxala inimă transparentă şi casantă, de sticlă, constituie motorul imobil aristotelian, „roata de sticlă” a liricii lui Octavian Mihalcea.

Microcosmosul şi macrocosmosul se împletesc într-o ambiguitate fraternă. Ca şi regimul diurn şi cel nocturn al imaginarului.

Poetul pîndeşte manifestările inconştientului pentru a le surprinde în pagina albă. Simbolurile urcă din abisuri parcă pe o scară rulantă. În acest context, desenele lui Alex Ivanov, ilustratorul cărţii, manifestă o deosebită relevanţă.

 

 

Revista indexata EBSCO