Aug 23, 2016

Posted by in Panoramic editorial

HOLBAN – Feminitatea și lumea lui „care pe care”

Un roman bine construit, scris cu acurateţe, focalizînd, pe cele cîteva etaje narative, o problematică foarte complexă este Daria (Editura Crigarux, 2015) al Violetei Lăcătuşu; prezenţă (prea) discretă în dinamica vieţii literare, cu destul de rare apariţii în reviste, autoare, totuşi, a unor romane – Simurgul (1999), Imprevizibilul este săgeata destinului (2004), Să crezi în imposibil (2008) – şi a unor cărţi de poezie mai speciale – Ini­ţiere astrală, grafi-poeme (2003), Prin universul holografic (2012) –, Violeta Lăcătuşu scrie în Daria un roman care se citeşte, mai întîi, ca o carte despre feminitatea în multiplele sale ipostaze, de la romanţioasa „Dona Immaculata” din corespondenţa cu prietena Brînduşa, aflată în Australia, amintind de Bianca Porporata a Hortensiei Papadat-Bengescu, pînă la femeia „dură”, mereu învinsă, silită să re-înceapă totul cu suma intactă a speranţelor şi virtualităţilor unei personalităţi accentuate, puternice: Daria Petreanu ilustrează ceea ce E. Lovinescu numea viaţa dublă, în două registre, aceea a unei fe­mei cu sertarele sufletului răvăşite, vulnerabilă şi cealaltă viaţă, a creatoarei de modă, prinsă în efortul creaţiei, dar şi al competi­ţiei acerbe, fără milă, din ceea ce se cheamă fashion. Sfîşiată între o copilărie frustrată, cînd află că părinţii ştiuţi nu sînt cei natu­rali, apoi, înşelată în povestea de dragoste cu Alexandru, într-o is­torie tipică vremurilor noastre (el pleacă în Italia, la muncă, ea îl vizitează inopinat şi îl găseşte în compania unei prostituate), căutînd refugiul în trecut, între amintirile luminoase, surpate brutal, sufocînd respiraţia iubirii şi năruind cîmpul de fericire al sufletelor-perechi, protagonista romanului Violetei Lăcătuşu oferă o mereu repetată lecţie de tenacitate, ridicîndu-se „de la pămînt” de fieca­re dată pentru a o lua de la capăt.

Prin Daria, prozatoarea explorează profunzimile „sufletului feminin” despre care se vorbeşte de la ro­mantici pînă azi şi pe care, în chip paradoxal, după experienţa esen­ţială din ciclul Halippilor al Hortensiei Papadat-Bengescu, părea că prozatorii îl intuiesc cel mai bine: Marin Preda, Nicolae Breban şi Augustin Buzura sînt repere importante ale acestei problematici. Violeta Lăcătuşu depăşeşte „handicapul” şi realizează în Daria o radio­grafie crudă, dar exactă a feminităţii în ceea ce are ea unic, atît în structurile interioare ale imaginarului, cît şi în evoluţia pe su­prafaţa cotidianului, a vieţii sociale. Daria încearcă să se vindece de iubirea pentru Alexandru încercînd alte legături, reale (cu Sergiu, Mark) sau imaginare (cu Andrei), traversînd, în fond, singurătăţi, respirînd doar duhul trecutului, neliniştea, sentimentul acut al eşe­cului sau al naufragiului, angoasa, „marele plictis”: Daria îşi fixează timpul interior în corespondenţa cu Brînduşa, în nesfîrşite monologuri interioare şi în notaţiile, adesea romanţioase, ale unui jur­nal intim. Alături şi în contrast violent cu această textură a femi­nităţii, prozatoarea construieşte alte figuri dintr-o tipologie pe care o fixează printr-o subtilă analiză psihologică şi cu un acut simţ al observaţiei mediilor sociale: Licuţa care, sub aparenţa ono­rabilităţii, fură, practică prostituţia, se lasă pradă hormonilor, după ce îşi va fi ucis fratele toxicoman, Zizica, natură narcisică, maladivă în încîntarea de sine însăşi, Loredana, escroacă, femeia care „foloseşte” bărbaţii pentru a-i arunca, apoi, „ca pe nişte şosete uzate”, trăind în orizontul unor precepte respectate cu sfinţenie („Bărbatul este de fapt un instrument de care trebuie să ştii cum să te foloseşti”; „Chiar şi cînd îţi oferi o plăcere, timpul nu trebuie pierdut doar pe atîta, trebuie să tragi anumite foloase”), Coco, una din „fetele” din cluburile „de fiţe”, avînd drept normă a vieţuirii zicerea „asta-i viaţa cea mai tare/ între boxe şi pahare”, Ada, feme­ia care simte că „i se usucă sufletul pe zi ce trece”, Brînduşa, fe­meia de afaceri, cu un succes remarcabil pe trei continente, lucrînd nu „în afaceri, ci pentru afaceri”, Rodica şi Roxana, femei dedicate familiei, confidente ideale, doamna Uşurelu, vînzătoarea de la Aprozar , personaj foarte important din alte vremuri a cărui deviză e „fură ea, fură el, fură toţi, iau şi eu” etc. Femeile Violetei Lăcătuşu nu se identifică atît în interiorul unor cupluri erotice, cît prin raportare la alcătuirea lumii în care evoluează; personajele masculine, Alexandru, Costi, Andrei sînt fie nişte „umbre” din trecutul ceţos ori din prezentul inconfortabil, fie nişte „caricaturi”, ipostaziind lumea în­săşi: Relu, cel care învaţă devreme cuvîntul ură, proxenet în Italia, ucigaş şi escroc, singurul personaj masculin cu un profil bine contu­rat, re-prezintă lumea de azi, faţă de care se defineşte tipologia femi­nităţii din romanul Violetei Lăcătuşu: „Doar trăim în lumea care pe ca­re. Toţi avem în arhetip bestialitate. Ne domină instinctele. Învingă­tor este cel ce are instincte puternice, pe care le poate domina sau dezlănţui în folosul lui”.

Romanul Violetei Lăcătuşu are, însă, un etaj epic de mare importanţă în economia intrigii şi a definirii profi­lului interior al protagonistei; acesta e construit din figuri simbolice venind din orizontul mito-poetic românesc ori din aria de spiritua­litate extrem orientală. Călugărul care ascultă „poveştile munţilor”, înzestrat cu darul înainte-vederii are ceea ce se numeşte un substrat energetic, „omul din tren”, atras de ştiinţele ezoterice, mătuşa Elvira şi piatra şarpelui, bufniţa care e martorul de la întîlnirea cu marea dragoste chakra Sahasrara, „vîrtejul” strălucitor de deasupra capului, ghicitorul care pare că vine „de dincolo” sînt semne ale soartei, fantasme din cealaltă lume, din zona arhetipală, oferind roma­nului o încărcătură foarte valoroasă şi o dimensiune simbolică: poate că, folosindu-i sugestiile, cu viitorul roman Violeta Lăcătuşu va face pasul către realismul magic. Are şi înzestrarea şi forţa de a o face.

 

Revista indexata EBSCO