Aug 23, 2016

Posted by in Actualitatea literara

Adrian G. ROMILA – O detabuizare bine documentată

După consistentul studiu din 2010 despre narcotice în cultura românească, antropologul Andrei Oişteanu a publicat recent unul despre o altă temă marginală, pregnantă (abia după parcurgerea lui integrală se realizează asta) şi la fel de puţin prizabilă, în mainstream-ul de la noi. Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură (Polirom, 2016) completează perspective istorice precedente (Constanţa Vintilă-Ghiţulescu), dar o face cu un instrumentar specific şi cu alte interese epistemologice. Investigarea sociologică a poveştilor de budoar, extrase din varii arhive, sînt relevante, indiscutabil, pentru instantaneul unei societăţi, într-o anume paradigmă civilizaţională, dar Oişteanu vizează un demers comparatist (un „comparativism funcţional”, cum însuşi recunoaşte) mult mai larg decît simpla circumscriere a arealului autohton, într-o epocă. Cu excursuri ample în timp (din Antichitate în prezent) şi spaţiu (Europa, Asia), analizele autorului caută pattern-ul, arhetipul unui anume comportament erotic, aşa cum apare el în discursul cultural-religios sau într-o anume mentalitate. E, de fapt, ceea ce vrea întotdeauna un antropolog sau un istoric al religiilor: să vadă cum şi de ce supravieţuiesc modele redundante din cele mai vechi timpuri pînă în cele moderne.

Şi, într-adevăr, pînă să se refere la, de pildă, cîntecele deloc pudibonde ale folclorului românesc, la desenele erotice ale lui Camil Ressu (reproduse, ca şi alte picturi şi gravuri la temă) sau la şocantele texte pornografice ale unor avangardişti ca Geo Bogza sau Gherasim Luca, consistentul studiu cuprinde incursiuni în mentalităţi occidentale şi orientale care vădesc multe similarităţi cu ceea ce s-a întîmplat în interiorul perimetrului românesc. Erotism şi sexualitate în Vechiul Testament, în poemele cavalereşti, în literatura romantică şi simbolistă, aspecte revelatoare din lumea greco-romană, din cea arabă şi din cea medievală, ius primae noctis, „dreptul suveranului şi al seniorului”, „dreptul boierului asupra roabelor ţigănci” şi „dreptul stareţului”, „splendorile şi mizeriile vaginului”, sexualitatea diferitelor obiecte sau părţi anatomice ale corpului omenesc, aluziile limbajului literar, leacuri şi stimulente erotice, perversiuni, limite şi fantezii, toate alcătuiesc imensa hartă a unei problematici pe cît de prezente (licit sau ilicit), în cultura universală, pe atît de tabuizate, în morala comună. Fiziologia („scurgeri de sînge menstrual”), patologia („împerecheri neîngăduite”), psihologia („complexul castrării”), religia („homosexualitate şi pedofilie în mînăstiri”), sociologia amoroasă („cultul dezvirginării vs. cultul non-dezvirginării”), farmacopeea („băi şi frecţii excitante”), folclorul şi rămăşiţele lui („nuditatea rituală şi legarea magico-erotică”) şi estetica („triunghiul sexual la Caragiale şi Slavici”) concură în a ridica vălul de pe realităţi greu de înghiţit pentru pudibonzi sau pentru cei incapabili de a-şi depăşi prejudecăţile. „Compunînd această lucrare, nu am plecat de la o teză prestabilită şi nici de la un plan premeditat. Ea s-a alcătuit cumva organic. Am scris această carte în aceeaşi măsură în care ea m-a scris pe mine. Poate aşa se explică relativa eterogenitate stilistică a volumului, cu treceri uneori spontane de la rigoarea academică la exprimarea eseistică, cu grad mai mare de libertate”. Cu precauţiile asumate ale unor prezenţe simbolice sau aluzive, nu neapărat reale, în documentele discutate, autorul avertizează că orice ocurenţă erotică repetată dă seama de substanţa unui fenomen sau a unei mentalităţi. E de datoria specialistului să o investigheze, fără s-o califice etic.

Aş vrea să remarc şi un alt aspect inedit al lucrării – scoaterea la lumină a unor intersecţii imaginare şi reale puţin cunoscute. Sigur, ele intră în concertul general al conexiunilor surprinzătoare făcute între varii mituri, legende şi evenimente atestate, prezente în tot volumul. Puţini dintre noi ştiam, de pildă, că un personaj dintr-un roman cvasi-parodic al lui Apollinaire avea ca model un prinţ român priapic (George Bibescu); că Tonitza a realizat, ca prizonier la bulgari, în 1917, un album cu desene excitante, pentru uzul masturbatoriu al soldaţilor; că generalul rus Kutuzov a avut, în 1811-1812, în timpul şederii la Bucureşti, ca amantă, o adolescentă româncă, Luxandra, iniţiată erotic de însăşi mama ei, boieroaica Bărcănescu; că Mihail Kogălniceanu descinde din amorul scurt al mamei sale cu Mihail Sturdza, pe cînd nu era, încă, domnitor al Moldovei, dar era beizadeaua lui Ioan Sandu Sturdza. Acestea (ca şi altele asemănătoare) sînt ocazii care ilustrează din plin, în opinia autorului, mecanismele obiceiurilor sexuale din categoria „dreptul beizadelei” şi „dreptul cuceritorului” sau funcţia compensatorie a autoerotismului sau a ficţionalizării. Literaturizarea folclorică sau cultă, fie ea în text sau în imagine (lista ilustraţiilor din volum o dovedeşte), ridică sexualitatea de la nivelul primar al purei existenţe reglementate de cutumele grupului la cel amoral al operei sau al obiectului ştiinţific.

„Din punct de vedere erotic, oamenii din Sumerul antic gîndeau şi simţeau la fel cu cei din Europa de azi?”, se întreabă Andrei Oişteanu, la un moment dat. „Într-o oarecare măsură, da. Sînt modele mentale şi comportamentale care au supravieţuit tenace, în mod miraculos, rămînînd ascunse undeva în pliurile mentalităţii colective, chiar dacă doar în forme simbolice şi metaforice”. Aceste „forme simbolice şi metaforice” constituie subiectul cărţii, una care detabuizează, cu documentele pe masă, modele de comportament erotic, de-a lungul timpului, de la noi şi de aiurea.

Revista indexata EBSCO