Aug 23, 2016

Posted by in Poezii

Radu CANGE

Poem

 

Ziua

tremură în

nuditatea ei

ca o fecioară surprinsă

de propria-i lumină.

 

 

Vers

 

O, biata morală,

pusă la stîlpul

infamiei de gura lumii.

 

 

Joc

 

Mi s-a oprit

timpul rece

în picioare şi în

coloana vertebrală.

 

Dacă m-aş lipi

de un perete, aş părea

o pictură murală.

 

 

Abia născut

 

Lumina soarelui acestuia

de azi

este un vitraliu rătăcitor

printre copaci

şi ferestre; o lumină

buimacă, ieşită din

primăvară ca un ied alb,

abia născut.

 

 

Vers

 

Să ne despărţim…

de aici încolo,

începe calea

nemuririi tale.

 

 

Trecere

 

Tu poţi fi chiar

un trandafir

japonez, iubito,

floarea ta trăieşte numai

o zi; culoarea pe care

mi-o furi,

ascunzînd-o în sîn, sperînd

– o, ce naivă -, că în ziua

următoare am s-o caut, am să

încerc să o dibui…

 

 

 

Horoscop

 

Zodia leului:

se anunţă o zi

deosebit de reuşită,

cu vreo cîteva realizări

şi întîlniri neaşteptate.

 

P.S. Totuşi, nu uitaţi

rînjetul leului şi nici

răgetul…

 

 

Ploaia

 

Lipesc cuvintele

cu lumină şi întuneric,

cu iubire şi disperare,

dar ce am să mă fac

cu ploaia obraznică,

în răpăiala ei, care

încearcă să-mi împrăştie

poezia cu raza

necruţătoarei uitări?

 

 

Sentinţă

 

O durere

în piept –

primul semn către moarte;

luciditatea visului

negru care te pîndeşte.

 

Şi filozoful:

Ce atîta tapaj

pentru vreo cîţiva ani

pe care ai mai putea să-i trăieşti?!

 

 

Surorile

 

Zorile,

aceste degete lipicioase

ce încearcă

să-mi dezlipească

pleoapele – surorile

mele siameze obosite

de litere şi de cuvinte.

 

 

Cuplu

 

…Şi noi amîndoi

ca un ceas întîrziat

în veac, unde Tic şi Tac

nu pot fi despărţiţi.

 

 

Click

 

Habar

n-aş fi avut

de invidia ta

dacă nu se lăţea.

Revista indexata EBSCO