Aug 23, 2016

Posted by in EDITORIAL

Mircea A. DIACONU – Persoana întîi plural în Europa de astăzi

Excelentă ideea Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa d-nei Ana Blandiana, poet marcant al literaturii române postbelice, o conştiinţă activă, un reper moral, o creatoare de identitate.

De curînd, în luna martie a acestui an, Ana Blandiana a fost desemnată, la Gdansk, Poetul European al Libertăţii. După mai bine de 60 de volume publicate în aproape 30 de limbi, după premii pe care i le-au acordat instituţii dintre cele mai prestigioase, naţionale şi internaţionale (să amintim premiul Herder, premiile Uniunii Scriitorilor din România şi Academiei Române, Premiul Naţional Opera Omnia „Mihai Eminescu”), distincţia aceasta din urmă consacră o vocaţie. Cum am putea numi altfel conştiinţa lucidă, interogativă, problematizantă, care îşi investighează propria identitate prin raportare la identitatea celorlalţi, din prezent sau din trecut? Cum am putea numi altfel curajul şi responsabilitatea de a transforma fragilitatea în forţă? Prezentă şi ilustrată în poezie, vocaţia aceasta este, în fapt, destin. E greu de trasat o graniţă, oricît de friabilă, între vinovăţie, responsabilitate, curaj – teme recurente din scrisul şi din viaţa Anei Blandiana –, aşa cum existenţa şi scrisul nu pot fi, în cazul ei, separate. Căci, devenit poezie, proză, eseu, răspuns într-un interviu, orice cuvînt angajează. Nu literatură face Ana Blandiana, ci, prin literatură, un exerciţiu de libertate, de exersare a libertăţii. Aceasta e tema majoră, centrală, a scrisului şi existenţei ei. Patria mea A4, volumul de poeme tradus în poloneză, pentru care Ana Blandiana a fost distinsă cu Premiul Poetul European al Libertăţii, nu este, aşa cum ar putea-o sugera titlul, o pledoarie pentru refugiul în artă. Pagina care devine un spaţiu al libertăţii este patria nu în sensul protejării, izolării, binelui, frumosului, opţiunii pentru estetic. Dimpotrivă: singurătatea, lumile interioare, spaimele, neliniştile, fantasmele poetului, care se nasc din scris, trăiesc din scris şi par să aibă o existenţă de hîrtie, îi implică întotdeauna pe ceilalţi. Persoana întîi plural, ca să parafrazez titlul volumul de debut al Anei Blandiana, presupune întotdeauna o angajare. Aşa încît, de la prima la ultima carte, Ana Blandiana pune în discuţie chiar condiţia libertăţii omului. Cînd spui „să fii liber este, evident, mai greu decît să nu fii liber”, sau „libertatea cuvîntului diminuează greutatea lui”, cum face Ana Blandiana într-un interviu publicat de curînd, poţi înţelege că tema aceasta constituie cheia de boltă sub care se desfăşoară nu doar o operă, ci viaţa însăşi.

Nu vom face aici o analiză a operei scrise de Ana Blandiana, nu vom vorbi despre metamorfozele poeziei ei, nici despre radicalitatea imaginarului prozei sale. Dar, cum am spus-o deja, toate acestea devin la Ana Blandiana existenţă, destin. O spune poeta însăşi la un moment dat, cînd mărturiseşte: „Scriu pentru că n-am descoperit nici o altă soluţie mai eficace, mai totală, nevoii mele de-a exista, exasperării mele de-a mă convinge nu numai că sînt, dar şi că fiinţa mea are un sens”. Iar mai tîrziu: „?tiu că nu mă pot salva decît prin scris”. Ce altceva făceau poemele publicate în revista „Amfiteatru”, în decembrie 1985? Cruciada copiilor, Eu cred că sîntem un popor vegetal, Totul mutau poezia din spaţiul privat în Cetate. Sensul, salvarea nu sînt o chestiune privată, ne spune Ana Blandiana, ci colectivă. Patria mea A4 se hrăneşte, în fond, tocmai din această conştiinţă a apartenenţei şi responsabilităţii care îi implică pe ceilalţi. Aşa încît, intră în coerenţa interioară a acestei fiinţe (care nu e din hîrtie) înfiinţarea Centrului PEN din România, în 1990, înfiinţarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei ori a Academiei Civice. Despre Muzeul de la Sighet, Ana Blandiana mărturiseşte, într-un loc, că este „o ctitorie în stare să compenseze labilitatea, zădărnicia şi dezamăgirile vieţii politice”. E, altfel spus, expresia unui mod de a trăi politic chiar împotriva uzanţelor politicii. În acest caz, a scrie, a face literatură, a explora propria fiinţă, toate acestea au semnificaţia unui act care angajează fiinţa. În fapt, Ana Blandiana e preocupată să existe, în spaţiul românesc, o elită intelectuală, morală şi politică. Să provoace chiar naşterea, formarea, exprimarea acestei elite. Iar ctitoriile, instituţiile pe care le fundamentează şi susţine au rolul de a legitima această elită.

În urmă cu cîteva luni, cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Ana Blandiana a făcut cîteva afirmaţii care au surprins. În miezul lor, ideea că „De libertate, răul profită mai mult decît binele”. Care sînt riscurile democraţiei? Cum putem apăra drepturile omului cînd părinţii iluminismului nu au stipulat şi datoriile lui? Ce se întîmplă cu Europa în acest moment de răscruce, în care, din interior şi deopotrivă din afară, valorile Europei par atacate în chiar esenţa lor? – iată cîteva întrebări nu doar retorice, ale căror răspunsuri au generat uimire, ba chiar acuzaţii de neacceptat. În fapt, a interoga ideea de libertate, a problematiza conceptul de Europa – o realitate istorică, a refuza răspunsurile comode şi a continua să încerci să înţelegi cum anume prefigurează prezentul ceea ce se va întîmpla şi cum anume ne putem construi viitorul, toate acestea relevă condiţia pe care Ana Blandiana şi-o asumă. Condiţia de poet care are vocaţia libertăţii şi deopotrivă a europenităţii. Dar libertatea şi europenitatea nu exclud patriotismul. Or, Ana Blandiana reafirmă, în Patria mea A4, ideea că poetul nu poate trăi în afara credinţelor care îl fac să pună faţă în faţă vinovăţia şi meditaţia, neputinţa şi speranţa, libertatea şi limitările concretului. Patria mea A4 devine, astfel, în mod implicit, o pledoarie pentru angajare şi responsabilitate.

O conştiinţă în acţiune, Ana Blandiana merită din plin titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. În fond, universităţile sînt – sau ar trebui să fie – un spaţiu al conştiinţei creatoare. ?i unul al demnităţii umane.

Revista indexata EBSCO