Aug 23, 2016

Posted by in EDITORIAL

Basarab NICOLESCU – Terţul ascuns – consideraţii metodologice

1Niveluri de Realitate

Conceptul cheie al transdisciplinarităţii[1] este cel de nivel de Realitate.

Să-i atribuim termenului „realitate” un sens totodată pragmatic şi ontologic.

Prin Realitate, înţelegem mai întîi ceea ce rezistă experienţelor, reprezentărilor, descrierilor, imaginilor sau formalizărilor noastre matematice. Trebuie să conferim o dimensiune ontologică noţiunii de Realitate, în măsura în care Natura participă la fiinţa lumii.

Înţelegem prin nivel de Realitate un ansamblu de sisteme invariant la acţiunea legilor generale (în cazul sistemelor naturale) şi a normelor şi regulilor generale (în cazul sistemelor sociale). Aceasta înseamnă că două niveluri de Realitate sînt diferite dacă, trecînd de la unul la altul, există ruptură de legi şi ruptură de concepte fundamentale (cum ar fi cauzalitatea).

Putem distinge cel puţin trei niveluri de Realitate diferite în studiul sistemelor naturale – nivelul macrofizic, nivelul microfizic şi ciber-spaţiu-timpul (la care ar trebui adăugat un al patrulea nivel, deocamdată pur teoretic, cel al supercorzilor, considerat de fizicieni ca fiind textura ultimă a universului). În domeniul sistemelor sociale, putem distinge nivelurile următoare: nivelul individual, nivelul comunităţilor geografice şi istorice (familie, naţiune), nivelul planetar, nivelul comunităţilor în ciber-spaţiu-timp şi nivelul cosmic.

În prezenţa mai multor niveluri de Realitate, spaţiul dintre discipline şi dincolo de discipline este plin de informaţie, la fel cum vidul cuantic este plin de toate potenţialităţile: de la particula cuantică la galaxii, de la quark la elementele grele care condiţionează apariţia vieţii în Univers.

Unitatea ce leagă toate nivelurile de Realitate, dacă există, trebuie neapărat să fie o unitate deschisă. De fapt, o vastă autoconsistenţă pare să guverneze evoluţia universului, de la infinitul mic la infinitul mare, de la infinitul scurt la infinitul lung.

Există, desigur, o coerenţă de ansamblu a nivelurilor de Realitate, dar această coerenţă este orientată: o săgeată este asociată oricărei transmisii de informaţie de la un nivel la altul. Pentru ca să existe o unitate deschisă, trebuie să considerăm că ansamblul nivelurilor de Realitate se prelungeşte cu o zonă de non rezistenţă la experienţele, reprezentările, descrierile, imaginile sau formalizările noastre matematice. Non rezistenţa acestei zone de transparenţă absolută se datorează, pur şi simplu, limitărilor corpului şi organelor noastre de simţ, oricare ar fi instrumentele de măsură care prelungesc aceste organe de simţ.

Ansamblul nivelurilor de Realitate şi zona complementară de non rezistenţă constituie Obiectul  transdisciplinar.

Nivelurile de Realitate a Obiectului pot fi explorate datorită existenţei diferitelor niveluri de Realitate a Subiectului. Ansamblul nivelurilor de percepţie şi zona sa complementară de non rezistenţă constituie Subiectul transdisciplinar.

Cunoaşterea nu este nici exterioară, nici interioară: ea este totodată exterioară şi interioară. Studiul Universului şi studiul fiinţei umane se susţin unul pe altul. Trăirea şi experienţa sinelui au tot atîta valoare cognitivă precum cunoaşterea ştiinţifică.

Zona de non rezistenţă joacă rolul de Terţ Ascuns, care permite unificarea, în diferenţa lor, a Subiectului transdisciplinar şi a Obiectului transdisciplinar. Ea permite şi solicită interacţiunea dintre Subiect şi Obiect. Zona de transparenţă corespunde sacrului, adică ceea ce nu se supune niciunei raţionalizări. Sacrul este raţional, dar nu este raţionalizabil. Sacrul nu se opune raţiunii: în măsura în care asigură armonia între Subiect şi Objet, sacrul face parte integrantă din noua raţionalitate.

Realitatea înglobează şi Subiectul şi Obiectul şi Terţul Ascuns, care sînt cele trei faţete ale unei singure şi aceleiaşi Realităţi. Fără una din aceste trei faţete, Realitatea nu mai este reală, ci doar o fantasmagorie destructivă.

Problema Subiect/ Obiect s-a aflat în centrul reflecţiei filosofice a părinţilor fondatori ai mecanicii cuantice. Pauli, Heisenberg şi Bohr, la fel ca Husserl, Heidegger, Gadamer şi Cassirer au respins axioma fundamentală a metafizicii moderne: separarea totală între Subiect şi Obiect. Împărţirea binară {Subiect, Obiect}, care defineşte metafizica modernă, este înlocuită în abordarea transdisciplinară, prin împărţirea ternară {Subiect, Obiect, Terţ Ascuns}. Al treilea termen, Terţul Ascuns, nu este reductibil nici la Obiect nici la Subiect.

Tocmai acest nou raport între Subiect şi Obiect ar putea permite, pe termen lung, o convertire a tehnoştiinţei.

 

2Multi, inter şi transdisciplinaritate

Pluridisciplinaritatea priveşte studiul unui obiect al unei singure discipline de către mai multe discipline în acelaşi timp.  Cercetarea pluridisciplinară aduce un plus disciplinei în cauză, dar acest „plus” este în serviciul exclusiv al acelei discipline.

Interdisciplinaritatea priveşte transferul de metode de la o disciplină la alta. De exemplu, transferul de metode din matematică la fenomenele meteorologice sau la cele bursiere a dat naştere teoriei haosului. Interdisciplinaritatea depăşeşte disciplinele, dar finalitatea sa rămîne şi ea înscrisă în cercetarea disciplinară.

Transdisciplinaritatea priveşte, aşa cum o indică prefixul latin „trans”, ceea ce se află în acelaşi timp între discipline, înăuntrul diferitelor discipline şi dincolo de orice disciplină. Finalitatea sa este înţelegerea lumii actuale, unul din imperativele acesteia fiind unitatea cunoaşterii. Cuvîntul „transdisciplinaritate” a fost introdus în 1970 de Jean Piaget.

Cercetarea transdisciplinară este radical distinctă de cercetarea disciplinară, fiindu-i însă complementară. Cercetarea disciplinară priveşte, cel mult, un singur şi acelaşi nivel de Realitate; de altfel, în majoritatea cazurilor, ea nu priveşte decît fragmente dintr-un singur şi acelaşi nivel de Realitate. În schimb, transdisciplinaritatea se interesează de dinamica generată de acţiunea mai multor niveluri de Realitate în acelaşi timp. Descoperirea acestei dinamici trece cu necesitate prin cunoaşterea disciplinară.

Disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea sînt cele patru săgeţi ale unuia şi acelaşi arc: cel al cunoaşterii.

Cunoaşterea deplină este un nou tip de cunoaştere – cunoaşterea  transdisciplinară, care corespunde unei cunoaşteri in vivo. Această nouă cunoaştere este centrată pe corespondenţa dintre lumea exterioară a Obiectului şi lumea interioară a Subiectului. Cunoaşterea transdisciplinară este cu adevărat o cunoaştere a terţului, o cunoaştere a legăturilor dintre diferitele domenii ale cunoaşterii, dintre fapte şi dintre fiinţele umane. Ea generează un nou sistem de valori.

Este important să înţelegem că aceste două tipuri de cunoaştere – cea disciplinară şi cea transdisciplinară – nu sînt antagoniste, ci complementare. Ambele metodologii ale acestora sînt fondate pe spiritul ştiinţific.

 

3Metodologia transdisciplinarităţii

Metodologia transdisciplinarităţii[2] se fondează pe trei postulate:

  1. Postulatul ontologic: Existenţa, în Natură şi în cunoaşterea noastră despre Natură, a diferitelor niveluri de Realitate a Obiectului şi a Subiectului.
  2. Postulatul logic: Trecerea de la un nivel de Realitate la un alt nivel de Realitate se efectuează prin logica terţului inclus.

iii. Postulatul epistemologic: Structura ansamblului nivelurilor de Realitate este o structură complexă: fiecare nivel este ceea ce este pentru că toate celelalte niveluri există simultan.

Am discutat deja despre semnificaţia primului postulat.

Să spunem cîteva cuvinte acum despre semnificaţia celui de-al doilea postulat.

Două niveluri diferite de Realitate sînt legate prin logica terţului inclus, o nouă logică în raport cu logica clasică.

Logica clasică se fondează pe trei axiome:

  1. Axioma de identitate : A este A.
  2. Axioma non contradicţiei : A nu este non-A.
  3. Axioma terţului exclus : nu există un al treilea termen T (T de la „terţ inclus”) care să fie în acelaşi timp A şi non-A.

Dacă acceptăm totuşi această logică care, la urma urmei, a domnit vreme de două milenii şi care continuă să domine gîndirea de astăzi, ajungem imediat la concluzia că acele cupluri de contradictorii puse în evidenţă de fizica cuantică – undă şi corpuscul, continuitate şi discontinuitate, separabilitate şi non-separabilitate, cauzalitate locală şi cauzalitate globală, simetrie şi ruptură de simetrie, reversibilitate şi  ireversibilitate a timpului etc. – sînt reciproc exclusive, căci nu se poate afirma în acelaşi timp validitatea unui lucru şi contrariul său: A şi non-A.

Majoritatea logicilor cuantice au modificat a doua axiomă a logicii clasice – axioma non contradicţiei – introducînd non contradicţia cu mai multe valori de adevăr în locul celei a cuplului binar (A, non-A). A fost meritul istoric al lui Stéphane Lupasco (1900-1988) de a fi arătat că logica terţului inclus este o logică adevărată, formalizabilă şi formalizată, multivalentă (cu trei valori: A, non-A şi T) şi non contradictorie[3].

Înţelegerea axiomei terţului inclus – există un al treilea termen T care este în acelaşi timp A şi non-A – se limpezeşte pe deplin odată cu introducerea noţiunii de ”niveluri de Realitate”.

Pentru a obţine o imagine clară a sensului terţului inclus, să ne imaginăm cei trei termeni ai noii logici – A, non-A şi T – şi dinamismele lor asociate ca fiind reprezentate de un triunghi cu un vîrf situat într-un nivel de Realitate şi celelalte două vîrfuri într-un alt nivel de Realitate. Dacă rămînem pe un singur nivel de Realitate, orice manifestare apare ca o luptă între două elemente contradictorii. Al treilea dinamism, cel al stării T, se exercită la un alt nivel de Realitate, unde ceea ce apare ca dezunit este în fapt unit, iar ceea ce apare ca fiind contradictoriu este perceput ca non contradictoriu. Proiecţia lui T pe un singur nivel de Realitate e cea care produce aparenţa de cupluri antagoniste, care se exclud reciproc.

Logica terţului inclus este capabilă să descrie coerenţa dintre toate nivelurile de Realitate printr-un proces iterativ. Acest proces va continua la infinit, pînă la epuizarea tuturor nivelurilor de Realitate cunoscute sau imaginabile, fără a putea ajunge vreodată la o teorie complet unificată. În acest sens, putem vorbi despre o evoluţie a cunoaşterii, fără a putea atinge vreodată o non contradicţie absolută, implicînd toate nivelurile de Realitate: cunoaşterea este veşnic deschisă.

În privinţa celui de-al treilea postulat, referitor la complexitate, e suficient să spunem aici că este forma modernă a vechiului principiu al interdependenţei universale.

Există, desigur, o diferenţă majoră între disciplinele universitare, pe de o parte, şi, de exemplu, culturile şi religiile pe de altă parte. Culturile şi religiile nu sînt interesate doar de fragmentele nivelurilor de Realitate a Obiectului: ele implică simultan un nivel de Realitate a Obiectului, un nivel de Realitate a Subiectului şi fragmente din zona de non rezistenţă a Terţului Ascuns.

Rezistenţa implicată de nivelurile de Realitate a Obiectului este legată de teritoriul pe care s-a constituit o cultură sau o religie, de metisajul obiceiurilor culturale şi religioase ale populaţiei ce traversează acest teritoriu, şi de evenimentele istorice care marchează viaţa acestei populaţii.

Rezistenţa implicată de nivelurile de Realitate a Subiectului este legată, la rîndul ei, de un ansamblu de practici spirituale şi culturale, asociate cu o teologie, cu o doctrină religioasă şi cu un ansamblu de personalităţi culturale.

Zona de non rezistenţă a Terţului Ascuns este de fapt împărtăşită de toate culturile şi religiile. Aceasta poate explica dorinţa mereu vie de universalitate, mai mult sau mai puţin Ascunsă în orice cultură, în orice religie, în ciuda unei pretinse specificităţi absolute.

 

4Terţul Ascuns

Există o mare diferenţă între Terţul Ascuns şi terţul inclus: Terţul Ascuns este alogic, pentru că este în întregime situat în zona de non rezistenţă, în vreme ce terţul inclus este logic, pentru că se referă la contradictoriile A şi non-A, situate în zona de rezistenţă. Dar există şi o similitudine. Ambele unesc contradictorii: A şi non-A în cazul terţului inclus şi Subiectul şi Obiectul în cazul Terţului Ascuns. Subiectul şi Obiectul sînt contradictoriile supreme: ele traversează nu doar zona de rezistenţă, ci şi zona de non rezistenţă. Înţelegem astfel de ce, pentru anumiţi gînditori creştini, precum Jakob Boehme[4], atunci cînd Dumnezeu a decis să creeze lumea (şi deci să se cunoască pe El însuşi), a aşezat contradicţia la baza lumii. Înţelegem şi de ce Terţul Ascuns e cel care dă sens terţului inclus, căci, pentru a uni contradictoriile A şi non-A, situate în zona de rezistenţă, el trebuie să traverseze zona de non rezistenţă: terţul inclus este efectiv un „terţ-fără-nume”. Tocmai aici rezidă marea dificultate de a formula o adevărată logică a terţului inclus, care trebuie în mod obligatoriu să integreze saltul discontinuu între nivelurile de Realitate. Această nouă logică va fi trans-categorială. Dacă compatibilitatea între nivelurile de Realitate şi terţul inclus e neîndoielnică, în schimb, reunirea lor într-o logică nu se va putea realiza în cadrul tipurilor de logici cunoscute deja.

Rolul Terţului Ascuns şi al terţului inclus în abordarea transdisciplinară a Realităţii nu este chiar atît de surprinzător în fond. Termenii trei şi trans au aceeaşi rădăcină etimologică: „trei” înseamnă „transgresarea lui doi, ceea ce merge dincolo de doi”. Transdisciplinaritatea este transgresarea dualităţii care opune cuplurile binare: subiect – obiect, subiectivitate – obiectivitate, materie – conştiinţă, natură – divin, simplitate – complexitate, reducţionism – holism, diversitate – unitate. Această dualitate este transgresată prin unitatea deschisă care înglobează şi Universul şi fiinţa umană. În viziunea transdisciplinară, pluralitatea complexă şi unitatea deschisă sînt două faţete ale unei singure Realităţi.

Terţul Ascuns, în relaţia sa cu nivelurile de Realitate, este fundamental pentru înţelegerea unui mundus descris de transdisciplinaritate. Realitatea este Una, totodată unică şi multiplă. Dacă ne limităm la Terţul Ascuns, unitatea este non diferenţiată, simetrică, şi se situează în non timp. Dacă ne limităm la nivelurile de Realitate, nu există decît diferenţe, disimetrii, situate în timp. Considerarea simultană a nivelurilor de Realitate şi a Terţului Ascuns introduce o ruptură în simetria unui mundus. De fapt, nivelurile de Realitate sînt generate tocmai de această ruptură de simetrie introdusă de timp.

Terţul Ascuns realizează legătura dintre Realitate şi Real. El este incognoscibilul care e sursă a cunoaşterii. El este raţional, dar neraţionalizabil. El face invizibilul perceptibil. El este fundamentul hermeneuticii transculturale a culturii, al hermeneuticii trans-spirituale a spiritualităţii şi al hermeneuticii transistorice a istoriei.

Terţul Ascuns are o infinitate de chipuri.

Lumea se mişcă, trăieşte şi se oferă cunoaşterii noastre datorită unei structuri ordonate a ceea ce se schimbă totuşi fără încetare. Realitatea este deci raţională, dar raţionalitatea ei este multiplă, structurată pe niveluri. Logica terţului inclus e cea care îi permite raţiunii noastre să treacă de la un nivel la altul. Nivelurile de Realitate corespund unor niveluri de înţelegere, într-o fuziune a cunoaşterii şi a fiinţării.

Terţul Ascuns, între Subiect şi Obiect, se refuză însă oricărei raţionalizări. Realitatea este deci şi transraţională. Terţul Ascuns condiţionează circulaţia informaţiei nu doar între Obiect şi Subiect, ci şi între diferitele niveluri de Realitate a Subiectului şi între diferitele niveluri de Realitate a Obiectului. Discontinuitatea dintre diferitele niveluri este compensată prin continuitatea informaţiei purtată de Terţul Ascuns.

Lumea este în acelaşi timp cognoscibilă şi incognoscibilă. Misterul ireductibil al lumii coexistă cu minunile descoperite de raţiune. Incognoscibilul pătrunde fiecare por al cognoscibilului dar, fără cognoscibil, incognoscibilul nu ar fi decît un cuvînt gol. Sursă a Realităţii, Terţul Ascuns se alimentează din această Realitate, într-o respiraţie cosmică care ne include pe noi şi universul.

Terţul Ascuns este gardianul misterului ireductibil al fiinţei umane. Este singurul fundament posibil al toleranţei şi al demnităţii umane. Fără acest terţ, totul e cenuşă.

 

5 Consecinţele în plan etic ale abordării transdisciplinare a Terţului Ascuns – Înfruntarea noii barbarii

Consecinţele în plan etic ale abordării transdisciplinare a Terţului Ascuns sînt considerabile în contextul Antropocenului[5], al existenţei unei ameninţări reale, pentru prima dată în istorie, de dispariţie a speciei umane.

În fapt, trăim o epocă a unei noi barbarii, ce poate fi caracterizată prin trei cuvinte: Antropocen, Transumanism şi Panterorism.

În cartea sa Requiem pentru specia umană, Clive Hamilton scrie: „Este greu de acceptat ideea că fiinţele umane ar putea schimba compoziţia atmosferei terestre într-atît încît să-şi compromită propria civilizaţie, ba chiar însăşi existenţa speciei lor […].  Perspectiva unei schimbări climaterice necontrolate ne clatină încrederea nemăsurată în capacităţile noastre tehnice, în certitudinile moştenite din epoca Luminilor şi în ansamblul proiectului modernist. »[6] În opinia mea, nu tehnologia va salva specia noastră, ci o schimbare radicală a perspectivei asupra Realităţii.

Transumanismul[7], cu delirul său tehnologic, dacă va vedea lumina zilei, va transforma tot mai mult fiinţa umană într-o maşină, iar maşina va deveni tot mai umană.

Panterorismul[8], tot mai prezent pe planeta noastră, îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu el însuşi. Ucigîndu-l pe celălalt, dorinţa de omnipotenţă ajunge pe culmi nebănuite.

Cele trei tentacule ale antropocenului, transumanismului şi panterorismmului au o trăsătură comună: tentativa de terţcid, de asasinare a Terţului Ascuns.

* Text introductiv la cartea Basarab Nicolescu (coord.), Le Tiers Caché dans les différents domaines de la connaissance, Le Bois d’Orion (2016).

+ Traducere din limba franceză de Simona Modreanu.

[1] Basarab Nicolescu, La transdisciplinarité/Transdisciplinaritatea, manifeste, Monaco, Rocher, 1996.

[2] Basarab Nicolescu, La transdisciplinarité, manifeste, op. cit.

[3] Basarab Nicolescu (Ed.), Ŕ la confluence de deux cultures – Lupasco aujourd’hui/ La confluenţa a două culturi – Lupasco astăzi, Paris, Orxus, 2010.

[4] Basarab Nicolescu, L’homme et le sens de l’Univers – Essai sur Jakob Boehme/Omul şi sensul universului – Eseu asupra lui Jakob Boehme, Paris, Le Félin – Philippe Lebaud, 1988, 2e édition 1995, prefeţe de Antoine Faivre şi Joscelyn Godwin.

[5] „Antropocen” este un neologism care desemnează o nouă epocă geologică, caracterizată prin faptul că specia umană devine forţa geofizică dominantă a planetei noastre în raport cu forţele geologice naturale.

[6] Clive Hamilton, Requiem pour l’espèce humaine – Faire face à la réalité du changement climatique/Requiem pentru specia umană – Înfruntarea realităţii schimbării climaterice, Paris, Presses de la Fondation Nationale des Sciences Politiques, 2013, p. 14 şi 45.

[7] A se vedea, de exemplu, pagina Internet

https://fr.wikipedia.org/wiki/Transhumanisme

Pagină accesată pe 23 iunie 2015.

[8] Introduc acest neologism pentru a desemna o nouă formă de terorism, fără nicio legătură reală cu vreo religie sau ideologie, a cărui singură finalitate este uciderea celuilalt, pentru a-şi impune propria forţă.

Revista indexata EBSCO