Jul 19, 2016

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Adolf P. Shvedchikov

S-a născut  în1937, în  Shakhty, Rusia. A absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii de Stat, din Moscova; obţine doctoratul în chimie, devenind cercetător la Institutul de Chimie, din cadrul Academiei de Ştiinţe din Moscova. Din 1997 este chImist principal al companiei Pulsatron Technology Corporation, Los Angeles, California, USA. A manifestat un interes deosebit pentru literatură, fiind un mare iubitor de poezie (Doctor of Literature World Academy of Arts and Letters).

A publicat 150 de lucrări ştiinţifice şi peste 600 de poeme, publicate în reviste de literatură din ţara natală şi străinătate: USA, Brazilia, India, China, Coreea, Japonia, Italia, Malta, Spania, Franţa, Grecia, Anglia şi Australia. A publicat 17 volume de poezie, traduse ulterior în italiană, spaniolă, portugheză, greacă, chineză, japoneză şi hindi. Este membru în cîteva societăţi internaţionale de poezie (The International Society of Poets, World Congress of Poets, International Association of Writers and Artists, A.L.I.A.S. (Associazione Letteraria Italo-Australiana Scrittori, Melbourne, Australia). Adolf P. Shvedchikov traduce poezie engleză în limba rusă (“150 English  Sonnets of XVI-XIX Centuries”. Moscow. 1992. “William Shakespeare. Sonnets.” Moscow. 1996) şi poezia modernă a unor scriitori din  Brazilia, India, Italia, Grecia, SUA, Marea Britanie, China şi Japonia.

In 2013 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură.

 

LIRA MEA

Cine mai are nevoie de noi,

fire de nisip?

Doar tu, Lira mea,

în care cred la nesfîrşit.

Cu tine cutreier viaţa toată.

Doar tu faci minuni,

cu tine rămîn viu.

Cu tine sunt gata

Să întîmpin alţi zori.

Cu tine, Prima mea Doamnă,

singur nu sunt.

Aici e apusul

şi noaptea cea întunecată. . .

Mulţumesc, Lira mea,

fermecătoare, strălucitoare!

 

RĂSCUMPĂRAREA MEA E  RIMA ÎNCREDERII

Flori dulci de primăvară minunată,

Ce scurtă e ziua ta înmiresmată.

Încerc să prind aripa timpului,

se face însă mereu  nevăzut.

Cine sunt eu, tărînă eternă,

Fărîmă din lutul Domnului?

Răspunsul, vai mie,  îmi scapă!

Să aduc acest mai înapoi nu se poate !

Cît mai urăsc temniţa timpului,

nu vreau să am dreptul să mor. . .

Răscumpărarea mea e rima încrederii

Tu mă îndemni la supravieţuire şi zbor!
 

ZIUA LINIŞTITĂ

Nimic mai  plăcut, mai strălucitor decît primăvara:

ghiocelul nevinovat , prima aripă a rîndunicii,

pădurea minunată şi verde,

scenă senină, de linişte şi tihnă,

vrăbiile îşi pornesc ciripitul primăvara devreme. . .

apa pîrîului aleargă cuminte la vale

fii veselă, dragostea mea, vis de neuitat!

 

TREZEŞTE-TE, DRAGOSTEA MEA, PRIMĂVARA BATE

LA UŞĂ

 

Trezeşte-te, dragostea mea, primăvara bate la uşă,

natura a îmbrăcat alte haine.

Zilele sunt mai lungi,

viaţa musteşte, se primeneşte.

Fiecare fir de iarbă cîntă alto

în acordul muzicii de primăvară,

răsplată se cuvine în aur

drumului făcut prin asfalt.

Trezeşte-te, dragostea mea, e  primăvară.

Priveşte, pistruii tăi frumoşi

ţes un colier elegant,

adunînd  picături mici, lucind în ploaie.

Scoală-te, sărută-mă ca înainte,

să bem minunatul vin Zinfandel

sunt fericit, primăvara bate la uşă,

bucuria mea, eşti divină!

 

MIAMI BEACH

Îmi amintesc dimineaţa timpurie de primăvară,

suflarea oceanului şi nisipul umed.

Norii s-au despărţit, valurile înspumate gem,

să fie Începutul, Prezentul, Sfîrşitul?

Cîntul monoton se face bîzîit,

urechea lovindu-mi-o ca un cuţit,

a răsunat poate aici  cînd nu exista Miami,

nepăsător la moartea, la viaţa noastră…

 

CIULIN

Ciulin, minge ţepoasă,

de ce te rostogoleşti, de ce?

Cauţi zidul

de sub cerul măturat de vînt?

Cauţi odihna

după lunga alergare?

Eşti gata să îţi faci cuibul

sub arzătorul soare?

Vîntul bate însă, tot bate

fără odihnă, zi de zi,

acolo unde înaintează mingea ţepoasă

rostogolindu-se…

 

VISELE MELE PLUTESC ÎN OCEAN

Visele mele plutesc în ocean

neîntrerupt, zi şi noapte,

vîntul zburdă, le urmăreşte zborul,

îmi vesteşte bucuria noilor trăiri.

Aud cântul bisericesc,

fiecare motiv, mişcare şi ton

răsună într-un glas.

Oh, frumoasă e viaţa, totul e bine!

 

VIAŢA NOASTRĂ, AMESTEC DE SPERANŢĂ ŞI FRICĂ

Viaţa noastră,  amestec de speranţă şi frică.

Ne rugăm noaptea cînd norii ascund luna,

ne rugăm Domnului după-amiaza,

nădăjduind că ne aude

cînd ochii scaldaţi sunt în lacrimi.

Aşteptăm lacrimile bucuriei,

necazurile noastre plecându-se toate înaintea ei.

Credem în Domnul, în anii cei fericiţi…

 

Traduceri: Olimpia IACOB

 

 

 

 

 

 

 

Revista indexata EBSCO