Jul 18, 2016

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Gata cu festivalurile! Mă rog, cu o parte dintre ele care au umplut pînă la refuz luna mai şi începutul lui iunie. Nu spun cu parapon acestea, ci cu bucuria celui care şi-a mai revăzut prieteni şi colegi mai vechi şi a adăugat la catastif alţii noi. De la Tg. Jiu la Iaşi şi apoi la Galaţi, victimă a trenurilor care fac concurenţă aprigă culbecilor, pentru a ne pregăti de Botoşani şi Tulcea! Cam ăsta e un fel de concediu pe care mi-l fac voaiajînd de la nord la sud şi viceversa. Aşa că, rîvna cu care m-am aplecat asupra noilor reviste e de la sine înţeleasă. Poate altădată voi mai adăuga un rînd-două despre admirabilii prieteni Antonin Gurcev din Şumen ori Metin Cengiz din Kartal. Pînă atunci să deschidem noul număr din Mozaic în care, la loc de cinste este grupajul de texte critice Mişcarea ideilor dedicat lui Paul Goma. „Dosarul” este coordonat de Flori Bălănescu şi îi are semnatari pe Gheorghe Grigurcu, Flori Bălănescu, O. Nimigean, Sanda Brun, Dumitru Ungureanu, Andrei ?urcanu, Nina Corcinschi, Aliona Grati, Ionel Buşe, Bogdan Creţu şi Viorel Ilişoi. Ne oprim la unul dintre texte, cel semnat de Gheorghe Grigurcu: „Goma se află la ora actuală într-o situaţie incomodă. Notorietatea scriitorului militant e considerabilă, dar situarea domniei sale e încă nesatisfăcătoare, oscilînd între admiraţie şi subestimare, între recunoaşterea relevanţei sale, inclusiv în planul istoriei noastre contemporane, şi o cazuistică a refuzului legată în bună măsură de meschinăriile perfid reglate ale perioadei totalitare”. O bună radiografie a unui scriitor de anvergură care nu are încă o alveolă certă în istoria literaturii noastre. Ne oprim şi la pagina ultimă pentru o întîlnire cu Tristan Tzara: „gheaţa sparge o lampă fruct şi trompeta/ galbenă este/ plămînul tău şi pătrat dinţii stelei/ timbru poştă/ al lui isus-floare-cămaşă ceasul” (cuminte dansează martie). România literară începe cu editorialul lui Nicolae Manolescu despre tinerii din proaspăta generaţie, care refuză în mare parte noţiunea de generaţie, optînd pentru aventura pe cont propriu. Sînt multe subiecte care merită dezvoltate. Dintre ele, bunăoară, relaţia cu antecesorii, refuzată sistematic, pulpana unui critic notabil care le asigură „infrastructura” de care au nevoie, refuzul de a accepta ideea unei continuităţi, insuficienta cunoaştere a trecutului etc. O preumblare culturală la Viena cu Ilie Rad ne aduce în sala unde a avut loc Colocviul Internaţional la Institutul de Romanistică. Cine s-a perindat, ce s-a discutat şi provocarea glosării pe seama termenilor de „pudoare” şi „impudoare” vă va duce cu siguranţă la articolul cu pricina. Ne reîntîlnim şi în acest număr cu Aurel Pantea: „Nu îmi vorbeşti, Doamne,/ nu ai loc de laşitatea şi justificările mele,/ Tu eşti tăcerea în vertigiu din rumori,/ nu am nimic să Te cheme,/ dar Îţi simt prezenţa în pata însîngerată/ din începutul şi sfîrşitul/ fiecărei zile,// stau în trufia rugăciunii/ şi graiurile mele se prefac în cenuşi”. Primim, spre bucuria noastră, noul număr din Prietenul albanezului, revistă despre care am scris foarte rar aşa că vă invităm la o lectură a editorialului bilingv semnat de Oana Manolescu, directorul revistei, din care, pentru ispita vizuală şi declicul imaginar cităm: „Eshtepranvere! Ngagota e kristaltedikur e paprekurngajeta…”. Lăsînd tonul ludic, să acordăm atenţia şi sensul cuvenit unor iniţiative care vizează cunoaşterea ţării de către studenţii albanezi trăitori aici. Citiţi spre lămurire, mărturisirile şi revelaţiile lor! Numeroase trimiteri istorice ne duc spre biografia Albaniei, mai veche sau mai recentă, cu personaje decupate din scenarii diferite, de la Regele Zogu la Mehmet Shehu. Sîntem invitaţi şi La Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Tirana pentru o premieră dar şi la o lansare de carte, marca Ismail Kadare. Pentru curioşi, trei snoave din folclorul albanez le stau la dispoziţie graţie traducerii Mirei Skenderi (sper să nu fi greşit genul!). O revistă interesantă care impune un alt punct de lectură. Din nou la Ploieşti, la curţile unei reviste pe care o citesc cu plăcere din doască în doască, Litere. Şi în care, unul dintre punctele de atracţie este cel semnat de Barbu Cioculescu, care rescrie cîteva admirabile pagini de istorie literară semn al unei impresionante „poveri” de memorie. De data aceasta ne invită să-l cunoaştem altfel pe G. Călinescu: în agora şi acasă: „Nu făcea şi nu primea vizite. Cînd totuşi poftea pe cineva la el acasă, se dovedea o gazdă ideală, chiar dacă – dar asta nu era vina lui – te intimida. Pregătiţi să-i călcăm pragul, în acea dimineaţă, a nu mai ştiu cărui anotimp din an, fusesem avertizat de tata: nu cumva să-l contrazici! Fostul student din mine, cu inima strînsă la fiecare examen, n-am simţit nevoia să-i dau părintelui meu asigurări de bună purtare.(…) Cafelele au fost excelente,servite cu plecăciuni orientale, timp pentru tata să-şi arunce privirile către biblioteca ce acoperea un perete din biroul profesorului”. Du reste… Marian Popa reia un pasaj din articolul lui Fănuş Neagu, Hoitarii, cu trimitere la denigratorii de serviciu, indiferent de epocă sau anvergura răposatului. Cine şi cît a „beneficiat” de pe urma „hoitarilor”, aflaţi din materialul cu pricina. Pagini de critică, de poezie sau proză de calitate sînt totdeauna un argument pentru o recomandare la lectură. Aşa cum este cazul aici. Ne îndreptăm spre Craiova, curioşi ce se mai întîmplă pe la Scrisul Românesc. Florea Firan ne invită în lumea lui Urmuz, cu biografie cu tot, la care adaugă canavaua publicaţiilor şi receptării în timp a operei argeşeanului plecat cu „misie” prin Tulcea, Dîmboviţa ori Tîrgovişte şi oprit definitiv pe Şoseaua Kiseleff unde şi-a hotărît singur trecerea în altă lume. Ne oprim şi la oferta lirică a numărului, versurile lui Mihai Duţescu: „Mustesc zemurile păsării,pasărea a fost/ împuşcată şi acum putrezeşte pe cîmp/ nici cîinii n-o mai mănîncă, au fugit/ şi cîinii/ pe pustie printre zăbrelele orelor/ dar apare visul în cămaşă albă/ însîngerat în dreptul inimii” (Visul) şi cele ale lui Andrei Codrescu: „stupul e preaplin/ de sensul ce-l punem înăuntru/ să-i dăm viaţă// dacă trăieşte/ este geamănul lumii/ pe care îl umplu cu sens morţii/ să-l ţină mort// alte lumi gemene au născut aceste stupuri// vii sau morţi,noi,îndopători de sens/ sîntem albine trudnice ce nu-s hrănite des” (artă de dragul artei). Sigur că nu puteau lipsi notele despre recent încheiatul Festival Internaţional Shakespeare, ajuns la a X-a ediţie, condimentate cu o bogată iconografie. Prietenul nostru Gheorghe Neagu ne-a dat o veste mai puţin plăcută, care sperăm să fie doar urmarea unui disconfort conjunctural: sistarea apariţiei revistei Oglinda literară. Unul dintre argumente este trecut, alb pe negru, pe prima copertă şi ilustrează relaţia cu autorităţile locale foste. Gheorghe Neagu este unul dintre cei care au rezistat prin eforturi materiale proprii – situaţie pe care o ştiţi mai bine decît mine – şi nu cred că va arbora drapelul în bernă. Dum spiro… aşa că ne oprim la sumarul numărului 173 din care alegem un popas la serialul lui Theodor Codreanu, Schimbarea la faţă a lui Mircea Cărtărescu despre care am mai scris şi la care revenim, pentru că, de data aceasta, criticul literar se întreabă care este noua poziţie a poetului: „Noul Mircea Cărtărescu, anti-scriitorul, pe care versant se postează? Pe al ontologiei gnostice, care evadează din creştinism, sau pe al Evangheliei lui Isus?” şi Theodor Codreanu ne duce în proza lui Cărtărescu, argumentînd şi justificînd ipostazele cu pricina. Nu trebuie omis nici tonul ludic al textului critic. Nicolae Georgescu face inventarul Carenţelor instituţionale în cultura română şi care nu sînt puţine. Plecînd de la modul în care nu a putut fi sărbătorit Mircea Eliade, de exemplu. Eternul artizan de bijuterii lirice care este Radu Cîrneci are parte de o pagină întreagă pentru traducerile sonetelor lui Shakespeare: „Din cronici vechi de vreme vederea mi-o desfată/ Portrete de domniţe şi mîndri cavaleri/ Şi-alături tac poeme în vorbe de-altă dată/ Slăvind acele nume din depărtatul ieri./ Privesc spre a-nţelege trecutului nobleţea:/ O, minunate chipuri cu ochii plini de gînd!/ Acei artişti, prin vreme, voit-au frumuseţea/ Pe care-o ai tu astăzi, cea pururi rămînînd”. (Sonetul CVI). În fine, o ultimă oprire la Actualitatea literară de la Lugoj, unde ne întîmpină Adrian Dinu Rachieru, Nicolae Silade, Remus V. Giorgioni ori Vasile Andru. Radu Cosaşu ne oferă un regal epistolar, Viaţa ficţiunii după o revoluţie, apărut în acest an la Polirom, regal care îl provoacă pe Adrian Dinu Rachieru la o trecere în revistă a biografiei sale editoriale începînd, evident, cu debutul: „Antifascist,comunist fără de partid, extremist de centru, savurînd „plăceri burgheze”, cu o familie renegată, Cosaşu a debutat ca „fricos”, sub semnătura lui Radu Costin, prin „cărticica” de 76 de pagini, cu titlu cazon,Servim Republica Populară Română (1952). Ascris mult, febril, tributar viziunii reportericeşti, încît abia bufonada din Maimuţele personale (1968), adunînd proze satirice, anunţă cumva benefica schimbare la faţă”. Despre ascensiunea scriitorului Radu Cosaşu şi metamorfozele scrisului său veţi afla domniile voastre din articolul cu pricina de la p.5. Noi îl salutăm pe Ion Cocora şi ne grăbim să vă oferim o mostră din poemele sale: „Am început decuseară să ne împărţim boarfele/ asta mie asta ţie nu are rost să stricăm cu fleacuri/ ceea ce am crezut că va merge perfect// cîndva printre sticle şi pahare te vedeam numai pe tine goală/ îţi trăgeam cu ochiul îmi trăgeai cu ochiul şi nimeni habar nu avea/ erai după bunul meu plac o votcă gonflabilă o bere cu gulaş gonflabilă/ un vin cu arome de răni cicatrizate gonflabil” (Partaj amiabil).

Revista indexata EBSCO