Jul 18, 2016

Posted by in ARTE

Marian Sorin RĂDULESCU – Faleze de nisip – fericirea de a rămîne om

Unul din momentele mult aşteptate la TIFF 2016 a fost (re)întîlnirea cu  Carmen Galin, cînd actriţa (retrasă din viaţa artistică pe la mijlocul anilor 90) a primit un Premiu de Excelenţă. Dintr-o filmografie nu lipsită de roluri de referinţă (Mere roşii, Ilustrate cu flori de cîmp, Tănase Scatiu, Saltimbancii, Secretul armei secrete), organizatorii Festivalului clujean au proiectat, cu acest prilej, Faleze de nisip.

Film atipic pentru perioada cenuşie pe care o traversa România în anii 80, Faleze de nisip (1983) a fost interzis la cîteva zile de la premieră. În acea vreme, în cinematografia românească se contura, totuşi, o anume profesionalizare şi intelectualizare, prin cîteva momente valorice oarecum izolate: filmele lui Mircea Daneliuc (Proba de microfon, Vînătoare de vulpi, Croaziera, Glissando), Alexandru Tatos (Duios Anastasia trecea, Casa dintre cîmpuri, Secvenţe, Fructe de pădure), Mircea Veroiu (Semnul şarpelui, Sfîrşitul nopţii, Să mori rănit din dragoste de viaţă), Iosif Demian (O lacrimă de fată, Baloane de curcubeu), Stere Gulea (Ochi de urs), Dinu Tănase (La capătul liniei), Nicolae Mărgineanu (Un om în loden).

Într-o etapă fastă a carierei sale, regizorul Dan Piţa a găsit în romanul lui Bujor Nedelcovici, Zile de nisip, cîteva fire narative pe care le-a socotit foarte apropiate demersului său în căutarea purităţii, din filmele realizate în acei ani: Concurs, Dreptate în lanţuri, Pas în doi. Astfel, pe o plajă se petrece un furt (un casetofon, o cruciuliţă de aur, nişte bani etc.). Victima (Theodor Hristea, medic chirurg, un om la apogeu, realizat profesional şi cu multe relaţii, aflat în vacanţă pe malul mării împreună cu iubita sa, Cristina, şi prietenul lor comun, Ştefan) are veleităţi de detectiv şi acuză – doar pe baza asemănării fizice cu făptaşul real – un tînăr tîmplar (îl cheamă Vasile, dar i se spune „Puştiul”) care, în ziua următoare furtului, se afla pe aceeaşi plajă. Doctorul intervine activ în anchetarea cazului prin cerbicia cu care îl constrînge pe „Puşti” să recunoască fapta pe care n-a comis-o. Cel acuzat – doar în aparenţă un nimeni, un „neisprăvit” – se dovedeşte, în ciuda repercusiunilor pe care le suferă (concediere de la serviciu datorită absentării nemotivate în timpul anchetei prelungite din lipsa probelor, cîteva luni de puşcărie pînă la proces, cînd – din lipsă de probe – este eliberat), mult mai puternic, mai rezistent psihic.

Faleze de nisip surprinde două moduri diferite de a înţelege libertatea şi de a se raporta la realitate. „Puştiul” (interpretat de Gheorghe Visu, într-un rol de factură dramatică foarte asemănătoare cu vatmanul inocent, acuzat de o vină ce nu-i aparţine şi jucat tot de el în Sfîrşitul nopţii, film apărut în acelaşi an), care are doar vina de a se fi aflat unde nu trebuia şi cînd nu trebuia, se călăuzeşte în viaţă după un posibil „volant”, ia seama la posibile aberaţii, caută în toate dreapta socotinţă – aşa cum, zadarnic, este îndemnat Doctorul de personajul Profesorului (Ion Vîlcu). Este apărat de Ştefan (Marin Moraru), prietenul Doctorului, cel mereu atent la nuanţe şi care, încredinţat fiind că „asemănarea nu înseamnă realitate”, refuză să depună mărturie împotriva „Puştiului”. Cristina, logodnica Doctorului, îl va părăsi atunci cînd nu va mai putea suporta „imensul fals” în care trăia alături de el. Carmen Galin izbuteşte aici ceea ce şi-a dorit dintotdeauna în cinema: „un rol solid construit, de femeie modernă care să-şi gîndească şi să-şi determine soarta”. Chirurgul Hristea (Victor Rebengiuc într-una din cele mai ofertante partituri ale carierei sale, alături de rolurile din Pădurea spînzuraţilor; Tănase Scatiu; De ce trag clopotele, Mitică?; Pădureanca; Moromeţii; Balanţa; Niki Ardelean, colonel în rezervă; Medalia de onoare) nu ţine cont de nimeni şi de nimic, vrea să modifice realitatea dorind să o conformeze voinţei lui ce nu poate fi contrazisă.

Muzica lui Adrian Enescu punctează momentele de maximă intensitate dramatică. Este un adevărat personaj, alături de personajul-imagine (Vlad Păunescu). Alte personaje pline de culoare sînt miliţienii (Valentin Uritescu, Vasile Cosma), tătăroaica (Oana Pellea), căutătorul de sticle de pe malul mării (Vasile Niţulescu), verişoara (Patricia Grigoriu), mătuşa (Ileana Ploscaru), colegul de strung, bişniţar şi intrigant (Răzvan Vasilescu).

Filmul lui Dan Piţa poate fi citit şi ca un mic jurnal (cinematografic) al fericirii. Al fericirii unui tînăr tîmplar ce ştie să-şi transfigureze „beleaua” care îi „cade pe cap”. E smerit cu inima şi nu vrea decît să fie el însuşi. Familia sa este un coşmar: mama şi-a luat lumea în cap şi a plecat după un gestionar, iar tatăl e beţiv şi-l terorizează („Să fii supus în faţa mea!”). Fuge de colectiv şi-şi vede de treabă. Tace şi rabdă nedreptatea care i se face. Şi, mai presus de toate, rămîne om.

Revista indexata EBSCO