Jul 18, 2016

Posted by in ARTE

Bogdan ULMU – Un regiszor care a făcut un ban bun, fără să termine spectacolul

Motto: Si non e vero…

  1. După cincisprezece ani, revin la Brăila, într-un teatru mic, cu oameni care-au fost mici, dar… au cam dispărut (din fericire). Directoarea este acum o doamnă frumoasă încă, pe care am iubit-o nepermis de mult, cîndva, şi am suportat consecinţe de care nu vreau să-mi amintesc (oamenii fiind mici… ).

Revedere, nostalgii etc. Hotărîm să montez un scenariu după Creangă. Şi doamna directoare îmi atrage atenţia că trecutul trebuie uitat. Aprob, suspinînd…

Cunosc aici o altă actriţă minunată, pentru care aveam să revin, de multe ori (iar nu intru-n detalii, că nu-i cavalereşte).

Dar nu despre mine vreau să vorbesc, ci despre o anumită stare de lucruri bizară, care exista în paralel cu mine şi viitoarea mea montare…

Cum lucram eu acolo, în acel teatru pentru copii, văd o scenografă brunetă (acum e-n Austria) care face păpuşi. Plăcută. Timp de un an, eu am scos două premiere (Ursul păcălit de vulpe? şi Ivan Turbincă). Scenografa noastră, niciuna. Dar…  lucra de zor.

Timp de un an, teatrul i-a plătit hotelul! (lucru care se întîmplă destul de rar). Dar premiera, vai!, n-avea să mai iasă niciodată!

Fiindcă regizorul, G.G., din Bucureşti, a luat un avans consistent şi cînd a revenit, a…  înnebunit! S-a trezit cu 120 de păpuşi mari, în scenă (şi, fiindcă nu mai încăpeau) şi-n sală: nu ştia ce să facă cu ele. Nu ştia cum să le mişte. Nu realiza cum se pot mînui. Devenise isteric.

Uitînd că a încasat un avans substanţial (cam 150% din onorariul meu), a urlat, a înjurat, a făcut spume la gură şi a plecat… la gară!

Comodă alegere! Şi nesimţită, scuzaţi-mi aprecierea!

Dacă nu ştii teatru de păpuşi ce te bagi, bre, Grigore? Şi mai iei şi banii amărîtei instituţii, punînd-o pe directoare în situaţii delicate! (din păcate, GG nu a fost singurul care a făcut asta: mai ştiu cel puţin doi regizori care, în alte teatre, după ce au ridicat avansul, au plecat, chipurile, supăraţi pe trupă!).

Sigur, a făcut fel de fel de mişculaţii disperata manageră, ca să justifice avansul (printre altele, o parte din decor l-am folosit eu ulterior, la Vrăjitorul din Oz).

Asta a fost. Mi se pare şi acum, incredibil, ce s-a întîmplat atunci, la teatrul din Brăila. Dar dacă lui G.G. i-a mers… bravo lui!

                                                                                  Bogdan ULMU

Revista indexata EBSCO