Jul 18, 2016

Posted by in Varia

Bogdan Mihai MANDACHE – Iov, Blake, Jung

Cartea lui Iov nu este numai tulburătoarea povestire a dramei lui Iov, este o carte care aparţine patrimoniului spiritual al umanităţii, abordînd frontal probleme majore pentru care înţelepciunea tradiţională nu oferă decît răspunsuri parţiale sau insuficiente: misterul răului şi al suferinţei, întîlnirea cu Dumnezeu, eşecul oricărei reuşite umane, raportul fidelităţii omului cu justiţia divină, sensul vieţii integrat în perspectiva morţii. Opera sa de grafician este la fel de tulburătoare ca şi cea a poetului, şi stau mărturie ilustraţiile la Cîntece Ale Inocenţei şi Ale Experienţei, la Divina Comedie sau la Cartea lui Iov. Carl Gustav Jung este una dintre personalităţile care au marcat veacul al XX-lea, cărţile sale continuînd să exercite o atracţie pe care doar geniile o pot imprima scrierilor şi concepţiilor lor, autor alunei opere impresionante din care în rîndurile ce urmează vom reţine scrierea Răspuns lui Iov. Aşadar Iov, Blake şi Jung orchestraţi cu măiestrie de Edward F. Edinger, analist jungian american, cunoscut cititorilor români pentru cartea Ego şi arhetip. Revine acum cu o nouă carte Întâlnire cu Sinele. Un comentariu jungian la Ilustraţii la Cartea lui Iov de William Blake, Bucureşti, Editura Nemira, traducere din limba engleză Emanuela Jalbă-Şoimaru, colecţia „Philemon”, coordonator Lavinia Bârlogeanu, 2016, 80 p. Edward F. Edinger prezintă succint cele 21 de gravuri publicate de William Blake în 1825, gravuri care ilustrează spectaculos Cartea lui Iov, care, după afirmaţia lui Jung „joacă doar rolul de paradigmă pentru modul unei trăiri religioase care are o importanţă cu totul deosebită pentru vremea noastră. Astfel de experienţe îl copleşesc pe om venind atît din interior, cît şi din afară, şi e fără rost a le răstălmăci raţional şi a le atenua astfel apotropaic”.

După ce Edinger face cîteva cuvenite precizări terminologice, altminteri necesare (Sine desemnează centrul transpersonal şi totalitatea psihicului uman, personalitatea obiectivă, în vreme ce ego-ul este personalitatea subiectivă). Fără înţelegerea profunzimii termenilor, implicit a stărilor psihice, lectura textului jungian despre suferinţa lui Iov devine un exerciţiu steril. „În Răspuns lui Iov, C.G. Jung a făcut din povestea lui Iov un element esenţial pentru psihicul omului modern”, notează Edinger în introducere; el îşi pregăteşte cititorul pentru un exerciţiu deloc facil, amintind distincţia pe care o făcea Jung între creaţia psihologică şi cea vizionară care, după spusele lui Jung, „este o experienţă primordială, care depăşeşte puterea de înţelegere a omului şi căreia el nu-i prea poate rezista, dată fiind slăbiciunea sa”. Printre creaţiile vizionare Jung aminteşte gravurile şi poezia lui Blake.

Gravurile lui Blake redau în 21 de tablouri textul biblic, căutînd prin expresivitatea plastică să surprindă suferinţa lui Iov; fiecare gravură conţine versetele care sînt ilustrate. Prima gravură înfăţişează un Iov în bunăstare şi mulţumire, înconjurat de familie, adunaţi sub pomul vieţii. „Întreaga gravură cu Iov şi familia e încadrată de norul de fum care se ridică de pe altar, ca şi cum Iov însuşi ar fi victima sacrificată. Pe altar sînt gravate cuvintele «Litera ucide, iar Duhul dă viaţă», ceea ce semnifică faptul că tocmai cuvîntul şi încrederea lui Iov în el urmează a fi sacrificate”, scrie Edinger. Următoarele trei gravuri exprimă dramatismul încercărilor la care este supus Iov, cel care este supus încercării supreme, cea a trecerii de la starea de mulţumire la tristeţe şi disperare: fii şi fiicele lui Iov mor sub ruinele casei prăbuşite peste ei de un vînt stîrnit dinspre pustiu; nenorocirea se abate şi asupra turmelor sale, Iov fiind „cel mai de seamă dintre toţi răsăritenii”, Iov, „lovit cu lepră, din tălpile picioarelor pînă în creştetul capului”, este lăsat în seama Satanei”.De ce n-am murit cînd eram în sînul mamei mele?”, este întrebarea fundamentală pe care Iov o pune singurului care ar putea să-i răspundă. Urmează alte întrebări, expresie a nedumeririi lui Iov pentru mînia lui Dumnezeu, sînt întrebările unui credincios confruntat cu enigma destinului său; Iov nu comite vreo impietate, deşi lamentaţiile şi întrebările sale sînt cele mai îndrăzneţe din întreaga Biblie. Iov nelinişteşte şi fascinează prin întrebările sale, căci nimeni nu are curaj să pună astfel de întrebări, iar cînd vin „mîngîietorii”, Elifaz, Bildad şi ?ofar, toţi copleşiţi de durere stau pe pămînt şapte zile şi şapte nopţi. După aceea Iov a început să vorbească blestemînd ziua în care s-a născut, evocînd experienţa suferinţei. Fidelitatea lui Iov fusese cea a unui om fericit, prosper şi respectat. Fericirea şi prosperitatea le-a pierdut, i-a rămas credinţa, iar cînd a pierdut dimensiunile măsurabile ale lumii sale şi a redevenit gol şi vulnerabil, lui Iov îi este încercată credinţa: „Iov se lasă acum copleşit de nigredo, noaptea întunecată a sufletului. Intră într-o stare de întunecime şi disperare suicidară. Întrebările fundamentale au fost deja rostite, iar ce a mai rămas din dramă nu face decît să vină cu răspunsurile corespunzătoare, transpuse într-o imagistică simbolică”, scrie Edinger.

Iov trebuie să răspundă pariului Satanei: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?…Dar ia întinde mîna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă?” Rînd pe rînd cei trei sfătuitori îi aduc diverse acuze lui Iov, la care acesta se apără cum ştie el mai bine, amintind că deşi viaţa sa oscilează între fericire şi suferinţă, credinţa-i rămîne, întrebîndu-se care om ar cuteza să stea drept înaintea lui Dumnezeu, întrebîndu-l pe Dumnezeu pentru ce pricini l-a osîndit, cerîndu-i să dea pe faţă păcatele, adresîndu-i-se direct: „Apoi cheamă-mă şi eu Îţi voi răspunde, sau lasă-mă să vorbesc eu şi Tu să-mi dai răspuns”.Dialogul cu cei trei sfătuitori, cărora li s-a adăugat un al patrulea, Elihu, eşuase întrucît aceştia îşi arogau dreptul de a vorbi în numele Domnului; în loc să fie alături de prietenul lor, să intre în suferinţa sa, în angoasa sa, în starea sa de revoltă, ei să mărginesc să acuze, arătînd prin neputinţa lor singurătatea omului copleşit de suferinţă, încît Iov se dezice de gîndurile lor. Suferinţa i-a arătat lui Iov fragilitatea existentei sale, forţa inexorabilă a timpuluişi singurătatea iremediabilă în faţa morţii. Suferinţa lui Iov îl face să aibă o relaţie conflictuală cu Dumnezeu, o relaţie în termeni de decepţie, nerăbdare, disperare. Iov găseşte trei explicaţii ale nefericirii sale: Dumnezeu l-a uitat, Dumnezeu a obosit din cauza lui Iov în care nu mai vede decît o povară, Dumnezeu a devenit crud. Pentru a descrie această rea-voinţă a divinităţii, pentru a traduce propria silă, Iov aduce în lumină o întreagă lume de imagini sedimentate de-a lungul vremurilor de inconştientul omenirii.

Iov rămîne statornic în credinţa sa, nu reneagă nimic, deşi nu înţelege asprimea judecăţii lui Dumnezeu. În a 13-a gravură a lui Blake se manifestă numinosum în deplinătatea sa, din sînul vijeliei Dumnezeu adresîndu-i-se lui Iov: „Unde erai tu, cînd am întemeiat pămîntul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărît măsurile pămîntului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, Atunci cînd stelele dimineţii cîntau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau? Cine a închis marea cu porţi, cînd ea ieşea năvalnică, din sînul firii, Şi cîndi-am dat ca veşmînt negura şi norii drept scutece”. Edinger vede în vorbele lui Dumnezeu diferenţa dintre ego si Sine, şi descoperirea autonomiei psihicului. „Iov, scrie Jung, este provocat ca şi cînd ar fi un dumnezeu. Dar în metafizica de-atunci, nu exista nici un alt dumnezeu, în afară de Satana, care se bucură de încrederea lui Jahve şi-l poate influenţa. (…) Noul factor, de care este vorba aici, se referă la situaţia nemaiauzită pînă atunci în istoria universală, în care un muritor, prin atitudinea sa morală, este înălţat, fără să ştie şi să vrea, pînă dincolo de stele, de unde poate zări chiar partea din spate a lui Jahve, lumea abisală a «cojilor»”. Textul din Cartea lui Iov este doar prima parte a unei confruntări la capătul căreia Iov va înţelege că realitatea lui Dumnezeu nu corespunde concepţiei sale cu privire la ea. Tonul lui Dumnezeu nu este unul excesiv de sever, ci doar unul care aşază cosmosul, lucrurile şi viaţa în dreapta lor măsură, care este a Sa! Experienţa numinoasă continuă şi este redată de Blake în următoarele două gravuri: „Poţi tu să legi cataramele Pleiadelor sau să deznozi lanţurile Orionului? Poţi tu să scoţi la vreme cununa Zodiacului şi vei fi tu cîrmaci Carului-Mare şi stelelor lui?” Pentru Edward F. Edinger această confruntare poate fi citită şi în cheie alchimică fiind vorba despre prima materia, dar şi despre nediferenţiata prima materia a psihicului. Garvura a 15-a înfăţişează aspectele infernale ale numinosum-ului: „Ia priveşte acum înaintea ta, hipopotamul; şi el ca şi tine este făptura Mea; el paşte iarbă ca boul. Cine poate să-i străpungă nasul cu un laţ? Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-i legi limba cu o sfoară?” Interpretînd gravurile lui Blake, Edinger observă că „Lui Iov îi sînt arătate acum latura abisală a lui Dumnezeu şi profunzimile propriului psihic, care presupune prezenţa unor monştri acaparatori, străini de orice valori umane. Behemoth şi Leviatanul reprezintă starea primordială de concupiscenţă a făpturii umane”. În discursul său Dumnezeu i se arată lui Iov în măreţia sa înfricoşătoare, iar aceasta îl restaurează pe Iov ca om. Cartea lui Iov se încheie cu reaşezarea sa în starea de la început, alături de întreaga familie, în linişte şi bunăstare.

Printre toate cărţile Bibliei, fără îndoială Cartea lui Iov este cea care a explorat cel mai curajos misterul suferinţei şi întrebărilor pe care aceasta le pune omului şi divinităţii. Adevărată răscruce unde converg tradiţiile sapienţiale, profetice şi psalmice ale Israelului, Cartea lui Iov este un text de neocolit pentru înţelegerea suferinţei. Cînd i se adresează lui Iov, Dumnezeu îl aşază în faţa sa ca pe un interlocutor responsabil, amintindu-i limitele pe care nu le va depăşi vreodată. Cartea lui Iov, gravurile lui William Blake, Răspuns lui Iov al lui C.G. Jung, comentariile lui Edward F. Edinger sînt ecouri ale bucuriei semeţe a Creatorului în faţa operei sale, ale mustrării lui Dumnezeu („Bunătatea Lui presupune har şi lumină, iar latura Sa întunecată nu este altceva decît ispita exercitării puterii”, scria Jung într-o scrisoare, în 1956), ale suferinţei şi misterului său cărora trebuie să le răspundă deopotrivă Dumnezeu şi omul. Meditaţii despre întîlnirea dintre Sine şi ego sub semnul lui mysteriumtremendum!

 

 

Revista indexata EBSCO