Jul 18, 2016

Posted by in Poezii

Ilie Tudor ZEGREA

Ocrotitor şi-ntăritor, cuvîntul…

(cunună de sonete)

 

La început a fost cuvîntul.

Sfînta Evanghelie după Ioan

 

Nu noi sîntem stăpîni ai limbii…

                               Mihai Eminescu

 

Limba este locul de adăpost al fiin?ei.

Martin Heidegger

 

Versurile nu se fac cu idei… Ci cu cuvinte.

                               Stephane Mallarmé

 

 

I

Din veac de veac a picurat, senină,

Ca roua-n firul ierbii şi în flori,

Litera nouă peste vechi comori

Trudind în strană – jertfă de albină.

 

Limbă de clopot, unduind în zori

Lumină lină semănînd lumină,

Şi auzim cum rîde ori suspină

Văzduhu-ntre cuvinte şi ninsori.

 

Ceaţa-şi dezbracă mantia, uşoară,

Prin văi, silabisind polivalent,

Două-trei frunze ce încep să doară –

 

Deznodămînt nedrept dar iminent.

Firesc şi simplu-n suflet se-nfioară

Şoapta-n cuvînt cu gestu-i penitent.

 

 

II

Şoapta-n cuvînt cu gestu-i penitent

Ia chiar amprenta gîndurilor tale,

În zvon de-aeriene catedrale,

Şi-azuru-i, peste suflet, pansament.

 

Aspră e noaptea şi se-aud semnale

Că-n pîrg imperii dau, prin Orient,

Şi nici nu ştiu cine-i din noi absent,

Şi unde-i ţărmu-n plîns de vegetale.

 

 

Ce frig e, mamă,-n carnea mea şi-n oase,

Şi ochiu-mi cade, frînt, indiferent,

În zbor păgîn cu aripile roase.

 

De la-nceputul lumii-n noi prezent

Păcatul a-ncol?it şi chiar miroase –

Graal veghind în jarul său latent.

 

 

III

Graal veghind în jarul său latent –

Sărut de seară, logos şi armură

Pecetluindu-mi inimă şi gură,

Cu Marea Moartă într-un dans dement.

 

O, viaţa mea – nesigură captură –

Scribul te-aruncă-n visu-i aparent

Şi-ţi pune la pachet, prin testament,

Ziua de ieri şi-umila lui făptură.

 

Zadarnic gest! În marele tău Vînt

Mocneşte-un zvîcnet – mugur de lumină,

Misterios, în diafan veşmînt,

 

Şi-n ceas de taină urcă-n rădăcină

Ocrotitor şi-ntăritor Cuvînt,

Căzut subit în stirpea mea latină.

 

 

IV

Căzut subit în stirpea mea latină –

Altoi de prunc pe vechiul mădular –

Cuvîntu-a devenit văzduh şi-altar

În toată starea noastră carpatină.

 

Prelungi, în el vocalele tresar

Şi flori de crin în zori se înlumină,

Şi Sfînta Vineri chiar ne e vecină

De lacrimă şi plîns vizionar.

 

Ca Noe pe corabie,-n chindie,

Pornim dinspre pierdutul continent

Pe oceanul trist ca o leşie,

 

Avînd la bord supremul argument –

Duminica în chip de Poezie –

Veşmînt ţesut din vis şi pergament.

 

 

 

V

Veşmînt ţesut din vis şi pergament

Ca o mireasmă-n veşnică plutire,

Ca noua zi în buna ei vestire

Şi Troia cu amurgu-i somnolent.

 

Miraj hrănit cu frică,în neştire,

Din greier smulge-un cîntec inocent

Unde-n nisipuri plînge,transcendent,

Pustia-n nesfîrşita-i vremuire.

 

Îngeri grăbi?i mă ceartă iar din milă,

De gîtul meu poverile-şi anină,

Şi astfel trec, cărunt, din filă-n filă,

 

În armonie aparent deplină,

Cu fericirea-nchisă în pastilă,

De-o nevăzută mînă, în surdină.

 

 

VI

De-o nevăzută mînă, în surdină,

Zidite-n aşteptare şi în vis

Semne ciudate-n jur ni s-au deschis

Într-un exod de mir şi de răşină.

 

?i-n lungul şir, ca-n vechea Palestină,

Sub naltul prăbuşit din Paradis,

Ne va-mblînzi o floare de cais

Pre limba ei – mireasă din Grădină.

 

Rostul rostirii-i marele-nceput,

Rupînd tăcerea ca o sacră vină

?i nici nu ştim ce-avem şi ce-am pierdut.

 

Prin sînge-mi urcă-un frig de ghilotină

?i via?a-i strai luat cu împrumut,

Developîndu-mi rănile, divină.

 

VII

Developîndu-mi rănile, divină,

Ziuă de azi cu chipul meu de ieri,

Şi-nsinguraţii, bunii templieri,

Duc chiar durerea mea sub pelerină.

 

Logos virgin, rupînd subit tăceri,

Ninge în noi pe drumul spre Colină,

?i se deschide Crinul şi alină

Trupul uitat sub timp şi sub poveri.

 

În lucruri parcă doarme o măsură

?i iar la şcoala vie?ii corigent,

Un suflet explodează sub armură.

 

Moartea pre moarte calcă violent

Şi-o umbră respiraţia mi-o fură,

Codificînd amurgul transparent.

 

 

VIII

Codificînd amurgul transparent,

Piscuri rebele pe la poluri ară

Printre zăpezi ce parcă trag să moară,

Sub ochi de muguri ca-ntr-un accident.

 

Poeme sar din vechi tulpini de ceară

Rupînd tăceri în joacă, insistent,

?i Styxul, revărsat pentru moment,

Ne cere-n vamă, pentru-a cîta oară.

 

Lazăr, tăcut, zideşte-n noi morminte

Şi, agăţaţi de-n fir de plumb coclit,

Silabisim aducerile-aminte

 

Din fostul rai, uitat şi umilit.

Ca iarba ce nicicînd, nicicînd nu minte,

Cuvîntul urcă-n grai – copil uimit.

 

IX

Cuvîntul urcă-n grai – copil uimit,

Cu raze prinse-n gene şi triste?e,

Suind spre ceruri semnul de noble?e,

Cu Sfîntul Augustin, cam obosit.

 

Surîsul ghilotinelor prin pie?e

Va mai scurta şi timpu-acest grăbit,

Şi apele Iordanului, subit,

Se vor retrage-n iarnă, să înghe?e.

 

Străin de tot şi singur – trist soldat,

Pornit spre Valea Plîngerii, uitate.

În umbra rugii cad, înstrăinat.

 

Iar din tăceri pe ruguri adunate

Irump rostiri în gînd abia chemat,

Zidind lumini în boltă de cetate.

 

X

Zidind lumini în boltă de cetate,

Pluteşte lin dumnezeiescul dar

?i cronicarii-s plini şi ei de har,

?i verbul plînge de sinceritate.

 

Contabili vechi, c-un gest justi?iar,

Scad zilele din vie?i nevalidate

?i iar ne-ngroapă în singurătate

Ceasul din turn cu nobil minutar.

 

Ca umbrele căzute la-ntîmplare

În cercul amintirilor, în schit,

Ochiul cultivă-un plîns de sărbătoare

 

Cu literele-n taină logodit,

Pre litere călcînd – un fel de boare –

Cînd totul e-nceput şi e sfîrşit.

 

XI

Cînd totul e-nceput şi e sfîrşit

?i graiul din nelinişti, alb, se ?ese,

Din semne-abia văzute ies mirese

?i-i Mirele în lacrimi primenit.

 

Duminici cresc în ceruri, reculese,

?i clopotele cern prezent şi mit,

Polen şi smirnă-iduhu-abia trezit

Somînd singurătă?ile exprese.

 

Îngeri grăbi?i, din cupe de argint,

În umbra piramidelor uitate,

Ne-oferă tot misterul din absint

 

?i din infernu-atins de libertate

Prin nepătrunsul zilei labirint

Un gust de-Apocalipsă ne străbate.

 

 

 

XII

Un gust de-Apocalipsă ne străbate

Cînd legiuni cu strigăt glorios

Întorc singurătă?ile pe dos

Cu Turnul Babel, din naivitate.

 

Rugile-n cor au vestejit pe jos

Nisip şi piatră, drumuri înnodate,

Înşurubînd în cîte-o zeitate

Destinul prins în sînge şi în os.

 

Vin verbele şi-n grai văzduhul suie

?i trupul meu, din şoapte-abia urzit,

Să nu trădeze,-şi bate gura-n cuie

 

În flacără duioasă îmblînzit,

Cînd timpu-acesta parcă e şi nu e,

La moara metafizicii, grăbit.

 

XIII

La moara metafizicii, grăbit,

Gîndul coboară-n şoaptă, se îngînă

Cu graiul şi cu lacrima, stăpînă…

Ceru-i retras, în stele peticit,

 

Iar cea?a se dezbracă-n vînt, păgînă,

Că-n ziduri vechi istorii s-au trezit

?i zarul în cădere-a-nmugurit,

?i iar sfîrşitul lumii se amînă.

 

Oh, grecii antici rătăci?i în drum

Cum sar şi azi din cupa lui Socrate

Întinerind cuvintele, precum…

 

Fragile ierburi în minoritate

Mai periază globu-acest, oricum,

?i parcă se mai poate, se mai poate…

 

 

 

 

XIV

?i parcă se mai poate, se mai poate

Miza şi azi pe-un semn urzit în cer,

Veghind, ca spada unui cavaler,

Papirusul cu semnele-i ciudate.

 

?i Dumnezeu, sub candelă,-n ungher,

Ne iartă iar ştiutele păcate

?i-aprinde-n jur lumini imaculate

Suflînd cu Duh în Crinul făclier.

 

Singurătă?i prin sînge trec înot

Rodind rostiri din zariştea elină

Cu mersul lumii, după Herodot.

 

?esută-n grai şi-n gînd, dintr-o tulpină,

Privirea-n noi, cu lacrimă cu tot,

Din veac de veac a picurat, senină…

 

XV

Din veac de veac a picurat, senină,

?oapta-n cuvînt cu gestu-i penitent,

Graal veghind în jarul său latent,

Căzut subit în stirpea mea latină.

 

Veşmînt ?esut din vis şi pergament

De-o nevăzută mînă, în surdină,

Developîndu-mi rănile, divină,

Codificînd amurgul transparent.

 

Cuvîntul urcă-n grai – copil uimit,

Zidind lumini în boltă de cetate

Cînd totul e-nceput şi e sfîrşit.

 

Un gust de-Apocalipsă ne străbate

La moara metafizicii, grăbit,

?i parcă se mai poate, se mai poate…

 

 

 

Ilie Tudor ZEGREA s-a născut la 3 iunie 1949 în satul Sinăuţii-de-Jos, raionul Hliboca (Adîncata), regiunea Cernăuţi. În 1979 a absolvit Facultatea de Filologie (secţia limba şi literatura română) a Universităţii de stat din Cernăuţi. Activitatea de muncă şi-a început-o în 1969 în redacţia ziarului regional „Zorile Bucovinei”. Din 1977 pînă în 2009 a lucrat în redacţia emisiuni radiofonice în limba română a Companiei regionale de stat Cernăuţi pentru TV şi Radiodifuziune ca redactor, redactor superior şi şef de redacţie.

A debutat cu versuri în 1963 în presa din Chişinău. În 1977 publică volumul de versuri Timpul ierbilor, Ed. Carpaţi, Ujgorod. Ulterior a publicat volumele: Navigator în septembrie, Ed. Literatura artistică, Chişinău 1983, Crinul îngîndurat, Ed. Carpaţi, Ujgorod, 1986, Oglindă retrovizoare, Ed. Hyperion, Chişinău, 1991, Singurătatea Apocalipsei, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1998, seria Poeţi Români Contemporani, La marginea nopţii, Ed. Misto, Cernăuţi, 2004, ediţie bilingvă română-ucraineană. traducere – Vitalii Kolodii, 101 poeme, Editura BIODAVA, Bucureşti, 2010), ,?tergînd lacrimile Singurătă?ii, Ed. Misto, Cernău?i, 2012, Cultivatorii de iluzii, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2013, Deschide?i fereastra că ninge, Ed. Lumina,Chişinău, 2014.

            Membru-fondator şi preşedinte al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi (1990), membru-fondator şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi (1996), redactor şef al revistei scriitorilor români din Cernăuţi Septentrion literar.

 

Revista indexata EBSCO