Jul 18, 2016

Posted by in Poezii

Liviu GEORGESCU

deteriorare

 

Sub cearceaf braţele au uitat să zboare,

au uitat să atingă uimirea.

Au atins uitarea în schimb şi spice de fier,

au vegheat perechi de fluturi prinşi în plasele verzi

ale orbirii.

 

Sub scoarţele creierului

vuietul nu-şi mai găseşte menirea

şi gîndul şi-a pierdut

înţelesul şi floarea.

 

Din senin ne-am trezit în sudoare

în patul de fier fără ochi

cu aripi tăiate.

 

după invazie

 

Îngerii se ascund după cortine

iarnă sau vară cară în pene umilinţele,

plăcerile şi ne-împlinirile noastre.

Arhitecturi învechite se ridică peste humusul

ce zace în noi de pe timpul invaziilor,

au trecut cotropiri pe pămînt şi-n văzduh

flăcări ridicate din inimi

peste soare şi lună.

Se văd ruguri arse pe carnea noastră albită

şi schelete de îngeri zac în noi

adormiţi pe lespezile reci.

 

Magma cum laude

 

La picioarele tale zace mîrîitul meu

îţi dă tîrcoale

se încolăceşte pe iarba atinsă de tine

pe scîncetul mierlei în crîng

se învîrte în jurul bolilor tale

în camere frigorifice

în locuri minotaurice de jale şi bocet

în hulubăria în care ţii

frica şi nebunia

în întunericul organelor tale

unde se petrec crimele zilnice

fantasme şi jalnice dansuri de ebonită

carbonizatele fîntîni

şi vînturi pîrjolite-n cîntări:

 

sîngele meu ajunge aici gîfîind –

laude sonore-ale morţii.

 

 

În odaia vecină

 

Focul vechi şi mut se chirceşte în oasele noastre –

aşteaptă ca un pui de panteră să treacă pe drum

o umbră, o viziune, un suflet de om.

Şi muzica, mai ales aceste acorduri pline de fum

şi de miere.

Şi tu, soare îndepărtat – memorie pămîntului,

mă luminezi şi veghezi.

 

În dealul Mitropoliei

 

Ne duceam pe dealul Mitropoliei, chiuleam de la ore

şi ascultam Pink Floyd la casetofonul tău

cît o bombonieră,fluidul violet ne elibera,

cerul ne învelea şi apropierea Mitropoliei ne înălţa.

Treceau mistici în şube negre pînă la pămînt

şi lucioase de nespălare,

îmbîcseala trecea din cap în şubă

şi înapoi din şubă în cap

unde transformări aveau loc clocotitor.

În Piaţa Palatului intra maşina conducătorului

şi a conducătoarei

intrau tancurile invadatoare de acum şaptezeci de ani.

Cîinii vagabonzi se gudurau la picioarele noastre

care începuseră să înverzească şi să crească

înspre aştri ce licăreau peste cupole şi brazi,

se lungeau cu trunchiuri de sunete

în pietrele pătrate ale Mitropoliei.

 

După invazie

 

Îngerii se ascund după cortine

iarnă sau vară cară în pene umilinţele,

plăcerile şi ne-împlinirile noastre.

Arhitecturi învechite se ridică peste humusul

ce zace în noi de pe timpul invaziilor,

au trecut cotropiri pe pămînt şi-n văzduh

flăcări ridicate din inimi

peste soare şi lună.

Se văd ruguri arse pe carnea noastră albită

şi schelete de îngeri zac în noi

adormiţi pe lespezile reci.

şi în jur: flăcările reci, visele negre, ploile vechi.

 

 

Între lătrături şi ciopliri

 

Între lătrături şi ciopliri adînci în măruntaie,

eu sînt,

între arături de primăvară şi răsărituri

eu sînt.

Din uitare se desprind umede tumori

şi pecingine.

Şi nu mai ştiu dacă mai sînt

în tăcerea nesigură,

fără înţeles şi fără numire

în calendarul nesfîrşit,

aşteptînd la geamul chioşcului din colţ.

 

Încă prinse în haos

 

Ieri şi alaltăieri şi odată de mult şi cînd va fi

veştile sînt ca iarba ca vîntul

se usucă şi dispar

şi rămîne un praf învechit

plin de păianjeni orbi

şi fluvii îngheţate.

 

Acum curg îngerii grămezi din rugină

şi au aripile încă prinse în haos

şi cad învîrtind roţi –

morile macină gol şi neghină.

 

nimic din nimic

 

Cîinii adulmecă iadul lîngă picioarele tale,

coji adulmecă, de ruj uscat,

şi florile rămase de la nuntă

pe marginea trotuarului,

şi pieliţa feţei tale părăsită în grabă la rigolă.

 

Cîntecul tău acoperă grădinile

şi clădirile crescute din asfalt

ca nişte păsări de pradă întoarse spre ficaţii

şi hăurile noastre ascunse departe

acolo unde noi nu mai sîntem

şi nimic din noi

şi nimic din nimic

 

Materii

 

În pagina albă, literele reînvie acolo unde stîrnesc

fantezia într-un morman

plin de materii şi resturi.

Nu le-am putut descifra înţelesul,

voiau să înşele sau să seducă? Ori poate

să se descotorosească de ceva?

Păsările pluteau peste arbori ridicate de clopote

să soarbă din ceaţă.

Se grăbeau în picaj să sfîrtece

tot ce există şi se poate numi

în cuvinte.

 

 

Fără să realizăm

 

Se petrece fără să realizăm

viaţa şi naşterea într-o altă dimensiune

în spaţiul închis

în timpul umil

în surzenia veninoasă.

Şi atunci ţeapa ne pătrunde

prin vintrele strălucitoare

şi rînjeşte la noi

cu ochi împleticiţi şi saşii.

 

 

Fără gravitaţie

 

Obiecte plutesc prin aer, plutesc oarbe, uşoare,

ca fulgii rătăciţi, bătuţi de răsuflet.

Fără gravitaţie rugina

se agaţă de formele lăsate de putere în jur,

pe suprafeţe înclinate.

O pasăre zboară prin noi neagră verde violetă

roşie. Cei care ţintesc îi zic moarte.

Nisipul se adună în ochi şi începe

să nască. Avalanşe de gene –

alburi bătute de gînd pînă la decolorare.

Pustiul se-îngroaşă acolo.

Dincoace se arată vidul cu mască şi sceptru.

 

 

Pintenii răului

 

Morţii au dispărut din hîrtiile albe

şi un hău se întinde prin noapte.

Botezaţi cu iasomie

flauţii netezesc nemişcarea

dar ceva scîrţîie la capul neantului

ca la marginea sicriului.

Stau deoparte cu-o lopată în mînă

şi număr în gînd –

totul e gol.

Miroase a pămînt gata răscolit

de pintenii răului.

 

 

Îndoială

 

Pămîntul străluceşte în griul cerului

în acrii de apă sub blănuri nobile

şi deodată pîine neagră şi aripi

şi deodată rîsul sinistru

şi masca la geamuri ridicînd întrebări

pe întinsul alb al creierului –

golul din care cresc rădăcini

şi arbori atipici în mierea albinelor

strălucind deasupra capetelor

precum o aureolă furată.

 

Revista indexata EBSCO