Jul 18, 2016

Posted by in Poezii

WANG MINGYUN

WANG Mingyun, poet, scriitor de stat gradul I, redactor-şef al revistei lunare Poezia, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale de Poezie din China. A publicat 16 volume, dintre care e de amintit cel de versuri Zăpada din iunie, cel de eseuri Călătoria compromisurilor mele, romanul Elefanţii sunt mari iar furnicile mici, unele lucrări au fost traduse în limbile engleză, franceză, rusă, japoneză etc.

 

Cuvînt despre lemnul răşinos Aquilaria agalocha

Trebuia să fi fost un copil din flori. Chiar dacă
sunt crescut în casă, însă pînă în oase sunt încă
în pubertate, nu-mi doresc decît să înfloresc
să-mi imaginez că într-o lumină suspectă
să mă îmbat în cîmp pustiu, să dau frîu liber la trup
să zămislesc umflătură, rană, putreziciune
chiar mirosul de moarte
cu flori
dau drum la zbor stelele din bolta cerească
hormonul, pămînt fertil şi avîntat
şi în voia întîmplării s-a contopit în apă
de mireasma fetească Aquilaria
apa s-a cuminţit
invadatorii au depus armele
cît îmi doresc să am nenumărate
asperităţi, pori, să-mi intre viermi, vampiri
să mă muşte, să mă cînte
şi animalele cele mari şi mici
să-mi aprindă lumînări în beznă
mai este o lacrimă, iubirea cea mare şi infinită
ascunsă pe inimă şi niciodată mărturisită
acum, s-a închegat
sus pe prăpastie, înrădăcinat în destin
lacrimile mele de răşină
ori se încheagă, ori se eliberează singur
sub topoare am fost salvat întîmplător
omidă şi larvă, tot un banchet de gală
îmi trăiesc viaţa pentru iubire numai
prin rănile mele
s-a transplantat iubirea, în trupul tău
ca să mă reproducă. Sunt deja putrezit
totuşi lăstarii de phellodendron amurense îmi cresc
ca un nedisciplinat
în prăpastia de suferinţe
mă mişc încă într-o mireasmă discretă

21 februarie 2016

 

Ziua îngrijirii urechilor

Mulţumesc dragilor mei, că sunteţi aşa de ocupaţi
Totuşi aveţi grijă de urechile muritorilor de rînd
Lumea e aşa de mare, iar de Ziua internaţională a înrijirii urechilor
Sunt prea mic. Urechile mele bolnave
sunt tratate, sunt mîngîiate.
Una la stînga şi una la dreapta, două-s urechile

Echilibrate, simetrice, una liniştită, în cealaltă ţiuie

Trebuia să se fi compătimit reciproc

Parcă se învecinează peste mare, iar între ele sunt ancorate

Ochi, nas, gură.
vocile măgulitoare le ascult cu atenţie respectuoasă

vocile supărătoare mă prefac că nu le aud

uneori fac pe surdomutul, şi că urechile

au fost botezate de mii, zeci de mii de ori de ciripitul păsărilor şi foşnetul frunzelor

sunt întristat de prea multe aplauze.
Îmi ţiuie în urechi zi şi noapte, tot timpul

Nu se vindecă nici cu zece milioane de tone de medicamente

Ce mă chinuieşte! Viaţa cu tot gustul ei

mi s-a oferit tocmai în faţă, îmi zic, m-am obişnuit

de fapt ce mult iubesc şoşoteala iubitei mele!
Ah, ziua îngrijirii urechilor ? dragii mei,

niciun bolnav nu l-aţi lăsat fără grijă

pot auzi toate implorările şi oftaturile

faţă de iubire, ţiuitul în urechi, refugiaţi, a fost slavat

iar vîntul de primăvară în martie, cu mine, pe o barcă trecînd ilegal graniţa.

3 martie 2016, noapte la Wuxi

 

O zăpadă din toate timpurile şi teritoriile

Berea Fulgi de zăpadă, cu spuma ei agitată

cînd nu se mai freamătă, o picătură de lacrimă
sunetul ce te însoţeşte la drum departe, ca un pietriş

cade în pahar. Fulgii de zăpadă mi-au îngropat adînc faţa
m-am înţepenit în nămol, în prăpastie. Însă zîmbetul
atîrnă tot timpul în vînt: dacă eşti bine
atunci lumea e în pace, că trăiesc
tocmai ca să fiu martor la existenţa primăverii…
sunt un om ezitant ?
înjosit, fricos, mulţumit doar cu o viaţă comodă temporară
o jumătate predată imaginaţiei
şi o jumătate la insomnie
am ales drumul pribegiei, aici, acolo
cuprins între ziduri, hielogrifa aceea „întoarcere”
ca un labirint de opt trigrame, îl văd dar nu ies din el
atunci am ales pur şi simplu căratul pietrelor
le-am dus din munte, le-am urcat iar sus în vîrf
cînd s-au rostogolit pietre, mi-am întins cele patru membre
ca să-mi decorticheze şuierul corpul
Ce bine să fi fost bolnav, cu febră, delir
să-mi aud ţiuitul în urechi, să mă feresc
de cei pe care nu vreau să-i văd, să-mi fac respiraţia
pură, curată, transparentă
forţă în ascuns, să înroşesc fierul
şi să citesc poezia, pe panta însorită
să cresc iarbă, să cultiv flori, să pasc vite şi oi
vreau să mă amnistiez
să-mi iubesc din nou destinul strămoşesc
acea picătură de lacrimă, s-a uscat la aer
în orbită s-a transformat în flori şi ţurţuri de gheaţă
acea picătură de lacrimă, s-a desfăcut
tulbure, ruginit, cu raze de lumină ce pătrund
pahar de vin/puţ bătrîn, în această ulicioară îngustă
stau de pază la apus de soare, iar pe cei care trec
îi întreb de unde vii şi unde ţi-e drumul spre casă
nu mai ştiu să scriu scrisori
privesc sus spre dealuri înalte
prietenul meu intim, rîndunica ce cîntă din guriţă
o zăpadă din toate timpurile şi teritoriile cade
din ce
în ce
mai
mare
          17 martie 2016, dis-de-dimineaţă

 

Lumină şi umbră

Ea ezită

dă înapoi

dar refuză suprapunerea

 

Întîmplător se mai suprapune

însă se şi depărtează

 

Refuzînd să trăiască

în umbra altuia

lumina nu-şi divulgă secretul

24 ianuarie 2016

 

A scrie poezii

Ca să scrii poezii va trebui să foloseşti cuvinte sensibile

să extragi lumină din ştirbitura cuţitului

şi să ţii minte tăişul lui

Cînd vrei să tai o apă curgătoare cu sabia scoasă

viteza de scurgere a apei trece tocmai prin degete

Peştii îşi expun solzii la soare pe bancul mai puţin adînc

amintirile din sînge se trezesc ca un şarpe

clopotul sună fermecător o dată, de două, de trei ori

ploaia picură mai subţire, fulgii de zăpadă în libertate

cel care suferă de insomnie se uită la flori

el pictează cu creionul nişte linii curbe

şi a fost tăiată hîrtia albă în două

acest procedeu de remediere a ţiuitului în urechi

de la zi la noapte, a durat o viaţă întreagă.

25 ianuarie 2016

 

Traduceri în româneşte de DING CHAO

Revista indexata EBSCO