Jul 18, 2016

Posted by in Poezii

Poeți chinezi: BEI TA

Selected Poems of Chinese Delegation of Poets

For the 3rd Session of the International Poetry Festival in Iaşi, Romania, 2016

 

Poeţi chinezi la Festivalul internaţional de poezie de la Iaşi, România, 2016

Bei Ta, Lei Ren, Shu Dandan, WANG Mingyun and YAO Hui (Traduceri în româneşte de DING Chao)

 

BEI TA

Bei Ta, pe numele adevărat XU Weifeng, poet, cărturar şi traducător. Născut în localitatea Wujiang din municipiul Suzhou, cercetător principal la Muzeul Literaturii Moderne Chineze patronat de Uniunea Scriitorilor din China şi la Academia Chineză de ?tiinţe Sociale, este în acelaşi timp şi secretar general adjunct al Congresului Mondial al Poeţilor (World Congresses of Poerts), membru al Comitetului Director precum şi şeful Agenţiei acestuia în China, secretar general al Filialei pentru Studii şi Cercetări Shakespearene a Societăţii Chineze de Studii şi Cercetări pentru Literaturi Străine. A fost invitat să ia parte la manifestări literare şi cele academice în peste 20 de ţări, inclusiv SUA, Olanda, Mongolia ş.a., a mai condus delegaţia de poeţi chinezi în vizită şi la festivaluri de poezie în mai bine de 10 ţări, Mexic, Ungaria, Israel ş.a. Editorial, a publicat vreo 30 de titluri, dintre care cele reprezentative sunt volumul de poezie Piatra rostogolitoare prinde muşchi, monografia Documentare şi cercetare de la un poet – despre literatura contemporană chineză, culegerea de lucrări Iluminîndu-şi prăpastia – Studii de poetică ale lui Bei Ta, traducerea în chineză a romanului Elizebeth Costllo: Opt lecţii aparţinînd scriitorului sud-african John Maxwell Coetzee, laureat al premiului Nobel în 2003. A primit mai multe premii în ţară şi străinătate, fiind tradus în engleză, germană şi alte vreo zece limbi străine.

 

Turta de cuptor Nang

Un aluat de făină de grîu

Frămîntat cu forţă

?i tare întins cu făcăleţul

 

Un aluat de făină de grîu

S-a ridicat în repetate rînduri

?i a fost apăsat jos tot de atîtea ori

 

I s-a turnat uleiul

I s-a băgat praz tăiat mărunt

S-a mai împodobit cu boabe se susan

 

Un aluat de făină de grîu

A fost zgîriat

Iar acolo pe rană

I s-a pus şi sare.

 

Un aluat de făină de grîu

A fost îngropat de viu

A fost ars de foame

A fost total deformat de foc

 

Un aluat de făină de grîu

A fost stors pînă la ultima picătură de apă

A fost obligat să cedeze toată aroma

?i băgat apoi într-o traistă obscură

care ne duce în pelerinaj la mari depărtări

 

Carul mongol

Un car cu roate mari înghiţind praful

?i în faţa unei turme de ţapi

Trece prin Hulun Buir şi Comba Noel

Încărcat cu umbra unui nimbus

Ca şi cînd transportă o femeie însărcinată

Riscînd să avorteze în orice moment

 

În alena fetidă a biciului

Armăsarul şi-a rupt picioarele de alergat

Măgarul s-a zdrelit la ochi

A rămas doar catîrul

Alergînd încă de-a lungul unui rîul întunecat

 

Pînă cînd o mare parte a roţii

S-a înţepenit în visul nămolului

Pînă cînd s-au împrăştiat în mlaştini

Aripile vampirilor

Pînă cînd călăreţii rupţi de oboseală

Cad brusc de pe şa

 

Fiecare cui ruginit de pe car

Poartă semnele bătăilor de la strămoşi

Pe scîndurile crăpate ale carului

Se simte temperatura rămasă a bunicii

Pe fiecare spiţă

Se rostogoleşte lichidul amniotic de la mama

Iar copilul născut pe car

A fost legat de axul foametei

Mîinile mari şi înăsprite ale tatălui

Pe braţele netede ale carului de iarnă

Umezite de sudoare

 

Corbii să i se lase pe coviltirul întreg

Văicăreala coţofanelor să se strecoare

Prin sîrma de fier ghimpată, pînă departe

Să mai împingă carul o furnică

Puţin, doar puţin mai înainte

 

Picăturile de ploaie bat ca un ciocan

Carul cade ca o piatră

?i roata unui imperiu uriaş

Aşa, în rostogolire

Brusc încetează

 

Floarea-soarelui

De cînd este soare

Nu s-a lăsat niciodată

De capul tău

Te-a vopsit cu sînge cald

Te-a străpuns cu raze puternice

 

Cu durerea ta aurită

?i dintr-un plin uscăţiv

Îndurînd umilinţele furioase ale furtunii de nisip

Îi faci ofrandă urmaşii

 

Te dezmierdă cu roşeaţă de amurg

Te sperie cu întunericul nopţii

Te-a însărcinat mereu cu roua.

 

Pînă cînd ţi s-a tăiat capul

Nu te-ai gîndit niciodată să-ţi întorci îndreptarea

Trebuia să pregăteşti suficientă carne

Ca ei să-şi facă de urît în ore libere

 

Zilele devin treptat sure

Frunzele verzi şi aşa de mari

Ca nişte palme ale morţii

Repede s-au veştejit.

 

Pe cîmpie de toamnă

Voi, ce bine semeni

O armată pestriţă şi slabă

Pe drumul de fugă, în mare derută

 

Cum dispare soarele

Voi vă şi încurcaţi în panică

Vă dezorientaţi

 

Între umbre amestecate şi dezordonate

Rămîneţi într-o lume haotică

Ca o ceată de cavaleri fără cap

?i împreună cu valea vă cufundaţi

 

Movila mongolă Obo

Orice piatră

Este şi urmaş al divinităţii

Marea stepă

E doar o măsuţă de jertfă

Nu există nicio ustensilă

Ce nu face parte din ofrandă

 

Iar noi înşine

Suntem sacrificiul cel mai de preţ

În jurul altarului ridicat de noi

Cu rugăciuni

Mormintele sunt nişte pîinişoare

Iar pietrele umpluturi

 

Fetele care se mărită la sate din depărtare

După ce fac mătănii aici

Vor avea casa plină de copii şi urmaşi

Tîlharii care omoară şi jefuiesc

După ce fac mătănii aici

Vor preda sufletele lor

Luptătorii care se întorc victorios

După ce fac mătănii aici

Vor pleca din nouă la război

 

Ceaţa a îngropat „cerul”

Ceaţa a îngropat cerul

Însoţită de stele la mormînt

Apucîndu-ne de arheologie în cosmos

Am redescoperit soarele

Un corp neînsufleţit

Cu o faţă îngălbenită

?i ochi rătăciţi ca gaură neagră

Care înghite toată lumina

 

Parcă e o sabie cu bordura aurită

Cu sclipiri înfricoşătoare

Ce nu poate despica ceaţa nici smogul

Însă capabilă să taie vocea cocoşului

 

Traduceri în româneşte de DING CHAO şi EMIL MIRASOVA

 

Revista indexata EBSCO