Jul 18, 2016

Posted by in Consemnari

Mădălina TVARDOCHLIB – Bogdan Ulmu și plăcerile gastronomiei

Pornimde la o premisă simplă: nimeni – sau aproape nimeni, ca să nu fim acuzaţi de păcatul generalizării – nu şi-a propus să citească o carte de bucate cap-coadă, cum am face cu un roman. Mult mai des, intelectualul se găseşte în condiţia următoare, ca să-l cităm pe regretatul Bogdan Ulmu, rafinatul bon viveur ce ne-a încîntat de atîtea ori cu farmecul spiritului său inconfundabil: „Mi-e poftă să citesc un roman. N-apuc! Am la rînd trei teze de doctorat, cinci referate, două piese ale cunoscuţilor, două cărţi pentru a face prefaţa şi două cărţi de specialitate…” din care n-are scăpare. Intervine desigur o prioritizare a listei de lectură, în care, mai mult ca sigur, cartea de bucate ar ocupa un loc codaş,căci e greu de imaginat că o asemenea lectură ar putea măcar constitui o sursă de divertisment. În ciuda tuturor contra-argumentelor, iată însă că, măcar uneori,se poate! Fără să-mi propun neapărat, am ajuns să citesc din scoarţă-n scoarţă cartea lui Bogdan Ulmu pe teme gastronomice, care suplineşte lipsa de precizie casnică (nici o reţetă nu conţine indicaţii precise cu privire la cantităţile în care ingredientele trebuie amestecate) cu umor şi cu mult chef de viaţă. Această carte cu personalitate deviantă e un amalgam din care caracterul original sare în ochi imediat. Şi asta într-un gen care e prin definiţie lipsit de particularităţi. Discutăm imediat mai în amănunt ce şi cum, dar mai întîi vă amintesc îndemnul de căpătîi: „Mîncaţi fără limite, cît vă permite stomacul, portofelul & conştiinţa”, pe care Bogdan Ulmu ni-l adresează prietenos în cartea sa.

O altă faţă a teatrologului Bogdan Ulmu este cea autointitulată „Brillat-Savarin” sau simplu „Savarin”, care ne conduce pe cărările întortocheate ale bucătăriei de toate felurile şi culorile prezentate în Gastronomice…a la Păstorel!.Per ansamblu, constatăm că Bogdan Ulmu ne propune o bucătărie eclectică, de pe mai multe continente,singrul criteriu prin care sînt alese reţetele fiind cel al satisfacerii papilelor gustative ale naratorului. Aruncînd un ochi la titlu şi autor, e lesne de înţeles că pornim cu două aşteptări: să fim amuzaţi şi să existe şi alte referinţe culturale. Desigur, aşteptările ne sînt îndeplinite, căci reţetele sînt formulate cam în acest fel:

Ergo: tocaţi cam juma’ de kil de carne (amestecată) – în ritmul Tocatei lui Sigismund Toduţă –, combinaţi-o cu pătrunjel şi frunze de mentă, cu sare, piper, migdale mărunţite şi şofran. Formaţi bule (nepapale) de mărimea unei mingi de ping-pong, daţi-le prin făină şi prăjiţi-le în ulei încins. După ce mingile s-au rumenit, se scurg bine, se pun într-o cratiţă, se acoperă cu apă fierbinte şi se lasă să dea în clocot (precum eroinele din proza lui Eugen Barbu sau poza revistei de cultură Prostituţia).”

Ne ajunge un asemenea paragraf ca sa ajungem la concluzia evidentă: viaţa gospodinelor care, în necunoştinţă de cauză, au cumpărat cartea, s-a îngreunat considerabil. E clar că produsul lui Bogdan Ulmu nu e uşor digerabil pentru toată lumea, dar pe cei mai în temă cu zarzavaturile culturale, acest veritabil potpuriu de reţete nu numai că relevă o bună parte din personalitatea scriitorului, ci ne încîntă enorm prin spiritul ludic. Căci ce-am fi şi unde am ajunge fără asocieri năstruşnice de tipul celor practicate de şarmantul autor? Pînă la urmă ceea, ce îi reuşeşte lui Bogdan Ulmu este mai mult decît admirabil. Domnia sa ne arată o altă latură a universitarului, cea care trece peste tezele de doctorat pe care le are de citit şi care îl împiedică, la rîndul ei, să citească, cea care nu cade pradă disperării generale a cercetătorului sau crizei mondiale a umanioanelor, cea care îşi păstrează spiritul nealterat. Putem remarca printre altele o legătură puternică cu spaţiul ieşean, care serveşte drept topos pentru lumea culinară parcursă la pas de inteligentul scriitor. Spre exemplu, Bolta Rece este amintită de mai multe ori, iar anumite magazine din cartierele ieşene sînt indicate pentru procurarea ingredientelor. Încă o particularitate a volumului sînt indicaţiile, aproape scenice, de mare efect, cu privire la băuturile care trebuie consumate înainte, în timpul şi după prepararea mîncării, astfel încît, odată ce am închis cartea, cunoaştem tabieturile gurmande ale autorului. Senzaţia finală: simţim că am petrecut o zi cu Bogdan Ulmu în bucătărie, care a gătit şi a stat la taclale cu noi.

Concluziile nu pot să-i aparţină decît autorului, ce a ştiut să-şi asume cu farmec şi postura de intelectual la cratiţă: „Viaţa-i frumoasă, iar Brillat-Savarin, care ne-a fost baci, ne-a învăţat 3 lucruri memorabile: 1) soarta naţiunilor atîrnă de felul în care se hrănesc; 2) cei care fac indigestie ore se-mbată, nu se pricep nici la mîncare, nici la băutură; 3) masa este singurul loc unde nimeni nu se plictiseşte în primul ceas de şedere…”

Nimic mai adevărat. Reverenţe, domnule Profesor!

Revista indexata EBSCO