Jul 18, 2016

Posted by in Consemnari

Simona ZAHARIA – Nesațul povestirii și al poveștii

Spirit aproape enciclopedic, aparţinînd parcă secolului al XVIII-lea, şi nu secolului al XXI-lea, Bogdan Ştefan Ghiţă, recunoscut în cercul cultural sub pseudonimul Bogdan Ulmu, redeschide acel nesaţ al plăcerii de a povesti ori de a auzi poveşti, prin textul apărut în 2002, la Editura Cronica, respectiv Proze trăite… Proze auzite…. Volumul, structurat în trei capitole, Amintiri roz…, …Tablete negre şi… Umor gri!, cărora li se alătură, bineînţeles, şi o postfaţă cu un titlu înrudit semanticii capitolelor menţionate anterior, Cuvînt (luat) înapoi, nu este decît „un amalgam de grav şi burlesc, de livresc şi social-politic, de ironie şi nostalgie”, după spusele autorului. Dar să-i dăm crezare Cezarului!

O reactualizare a epicului, prin însăşi relevarea semnificaţiei acestuia, se instituie încă din prima parte a lucrării, în Amintiri roz…, parte inaugurată cu un hipotext caragialian, O vizită ciudată. Prin acest text, Bogdan Ulmu propune o feminizare a morţii, entitate ce poate fi anulată doar cu ajutorul generozităţii, dar şi al umoristicului caracteristic autorului: „Dar priviţi totul cu umor, că umorul salvează orice, oriunde, oricînd”. Cu aceeaşi tonalitate ludică şi plină de umor, sînt tratate teme la fel de grave, realităţi ale societăţii româneşti anticapitaliste, referitoare la pervertirile şi jocurile fostului sistem, în texte precum Critici-măcelari – ipostaziere a complexului literatului [„(…) mă simţeam complexat în faţa lui, deoarece ştiam că este mai puternic decît mine, avînd o marfă vandabilă «la mare preţ», nu flecuşteţe literare/teatrale, pe care nu dădea lumea doi bani…”] – , ori Cum era să fiu senator liber-schimbat – trecerea neconsimţită în partea cealaltă a taberei: „Curat liber-schimbist! Curat «trădare să fie, dacă o cer interesele partidului!» DAR S-O ŞTIM ŞI NOI, bre!…”. Tot în Amintiri roz… apar elogiate diferite personalităţi, dar în aceeaşi formulă ludică, fiind expuse, precum personajele lui Caragiale, în situaţii tipice individualităţii lor: Tiberiu Vornic în Burjuiul Tiberiu Vornic, Ştefan Cazimir (cu care împărtăşeşte cultul pentru Caragiale), în Cum era să fiu senator liber-schimbat, ori marele dramaturg Victor Eftimiu în Cum era să-l cunosc pe Victor Eftimiu…. Dacă în prima parte a volumului, Proze trăite…Proze auzite, tonul care statornicea manifestarea ludicului era unul direct, în cea de-a doua parte, …Tablete negre, tonul este metamorfozat într-unul directiv. Spre exemplu: „Băi fraţilor, stăteam eu într-o zi acasă şi mă «benoclam» la fotografiile-mi din plicurile gălbejite, cînd am realizat un adevăr cutremurător: port ghinion celor cu care colaborez mult şi bine! Zău aşa! Nu-s fatalist, nici superstiţios, dar prea multe coincidenţe-s în viaţa-mi tumultoasă, care mă pun pe gînduri…” (din Am „mînă” bună!….  Sau: „Observarăţi, fraţi & surori cauzatoare, că nimic nu se mai poate face azi fără pîrdalnicul de computer! (…) Rîdeţi voi, da’rîsul vostru, vicioşi ai internetului, obsedaţi ai e-mailurilor şi traumatizaţi ai imprimantelor!” (din Computerul – prieten sau duşman?). Cum se observă, acestea sînt fragmente ale căror menire, pe lîngă cea expusă anterior, este şi aceea de a accentua profilul de povestitor neîntrecut al lui Bogdan Ulmu, cel care tălmăceşte realitatea cotidiană gravă într-o stare reală ludică, ori urmează traseul lui Cehov, după cum afirma el însuşi într-un alt text, intitulat Lungul drum spre… staţia de tramvai!: „În fond, unde scrie că numai temele mari pot crea satisfacţii superioare?!… Cehov scria o nuvelă pornind de la o scrumieră.” Cît despre cea de-a treia parte, …Umor gri!, aici sînt reluate idei printr-o alternare a tonurilor, o simbioză între dramatic şi ironic, cu scopul de a invoca nedreptatea (Decret) sau de a materializa epic realităţi neînchipuite, cum ar fi cea a convieţuirii într-un tomberon (Gunoaiele) sau a organizării unei înmormîntări a unei fiinţe netrecută încă în nefiinţă (Nevoia te-nvaţă!…) .

Astfel, îi dăm Cezarului ceea ce îi aparţine, respectiv gratitudinea de a fi atît un continuator, cît şi un precursor al epicului, al manifestării vii şi ludice a povestirii şi a poveştii. Dar toate acestea vor fi supuse timpului, ori, mai precis,  supuse probelor acestuia…

 

Revista indexata EBSCO