Jun 17, 2016

Posted by in Atitudini

Marius CHELARU – Înserare pe Bosfor

„Facem păsările să intre în scorburi

Pentru plămînii lor nu mai există aer

Şi nici un strop de apă pe care să-l bea

 

Facem peştii să se adăpostească

Înainte ca trupul să le fie atins de plumb

 

[………………………………]

 

Doborîm acoperişuri, batista brodată,

parfumul pepenelui galben,

Dulceaţa patului de la marginea rîului,

Trifoiul din faţa ferestrei,

Mîna aşezată pe frunte în zile grele

 

Sub acoperişul refugiului face lumea

să cadă”

Turgay Fışekcı, Ultimul război mondial, fragment

 

Literatura turcă (a limbilor turcice), care a dat umanităţii autori pe care cititorii din lumea întreagă îi apreciază, a suferit schimbări în timp, de la, să spunem, creaţiile de tip divanî[1], de la Muhammed Fuzűlî, fiul lui Süleyman, mai cunoscut după pseudonimul Fuzûlî/ Gură slobodă, şi contemporanul său, Baki[2], consideraţi de mulţi poate cei mai mari poeţii de limbă turcă, după alţii chiar ai lumii persano-arabe, cel puţin pentru epoca lor, la ce s-a numit „literatura renaşterii turce”/ Tanzimat Devri Türk Edebiyatı (cu etapele şi consecinţele acestora), dar şi după, transformări (unele ţinînd de/ fiind influenţate de introducerea alfabetului latin, în 1929) care ele însele pot reprezenta un subiect captivant de studiu[3].

Nu mai puţin interesantă este poezia turcă contemporană, în ultimii ani parcă mai prezentă în România prin autori publicaţi în diverse reviste[4], traduceri, dar şi volume de autor ori antologii.

În acest context, nu este nici primul volum de autor, nici prima antologie cu poezie a creatorilor de limbă turcă, fie ei contemporani sau clasici, pe care o semnalăm în rubrica noastră. Cel mai recent am vorbit despre una alcătuită de Halil Ibrahim Özdemir[5], scriitor din inima Anatoliei, din Erzincan.

În acest volum Niculina Oprea a selectat creaţii semnate de: Cevat Çapan, Özdemir Ince, Senur Sezer, Gülseli Inal, Gülsüm Cengiz, Sina Akyol, Hasan Varol, Ayten Mutlu, Metin Cengiz, Tarîk Günersel, Şükrü Erbaş, Osman Serhat Erkekli, Turgay Fışekçı, Haydar Ergülen, Halil Ibrahim Özcan, Mesut Şenol, Enver Ercan, Aytekin Karaçoban, Mustafa Köz, Bircan Celık, Çigdem Sezer, Koray Feyz, Mine Ömer, Betüm Tarıman, Tozan Alkan, Mete Özel, Aydan Yaçîn, Gülümser Cankaya, Selami Karabulut, Erkut Tokman, Gülce Başer, Kenan Yücel, Devrim Dirlikyapan, Nurduran Duman, Hilal Karahan, Kadir Aydemir, Adeline Terlemez, Müesser Yeniay. Antologatoarea notează că, în cea mai mare parte, aceştia, prezenţi în carte în ordinea dată de anul naşterii (între 1933 şi 1984), sînt membri ai Uniunii Scriitorilor şi ai PEN Club din Turcia, deţin diverse premii literare, sînt traduşi în limbi străine ş.a.

Cu unii dintre aceşti autori m-am întîlnit în diverse împrejurări (de pildă Metin Cengiz, care a fost invitat al „Convorbirilor”, la Iaşi), cu alţii am colaborat la diverse proiecte din „Poezia”, „Kadō” sau „Carmina Balcanica” (Erkut Tokman, de exemplu). Despre alţii am scris în diverse reviste sau chiar în rubrica aceasta din „Convorbiri” (de pildă Hilal Karahan[6] sau Ayten Mutlu[7], dacă avem în vedere volume traduse tot de Niculina Oprea). Poate şi de aceea văd şi cu ochii sufletului această carte, şi cu gîndul la locuri şi oameni din Turcia.

Cititorul poate afla în această antologie o selecţie interesantă care ne oferă poezie profundă, variată şi tematic. Multe sînt poeme care vorbesc despre dragoste, trecut – prezent – viitor, unele despre experienţe personale ori la scară mai mare, altele despre viaţă aşa cum este, despre bătrîneţe – care, scrie Halil Ibrahim Özcan, „este un copac scorburos/ un rubin rezistent ce-şi lasă la vedere/ tăria”; sau, poate, în viziunea lui Şükrü Erbaş, cel care spune: „Socotesc că îmbătrînesc întrucît/ femeile sînt din ce în ce mai frumoase/[…]/ Socotesc că îmbătrînesc întrucît/ Femeile sînt din ce în ce mai îndepărtate” –, singurătate, femeie – care nu-i aşa cum zice Metin Cengiz, „cine a spus că este un înger?”, căci „iubirea însăşi este femeia” –, „cele două fiinţe” care sînt într-un bărbat, cum spune Haydar Ergülen, ,,despre „acel vîrtej profund în albastrul imens” care este sunetul mării rămas în inima omului – Erkut Tokman, cum să înveţi să iubeşti – fără să uiţi că de o fi „dragoste sau ură/ ură sau dragoste/ dragoste sau despărţire”, tu, scrie Adeline Terlemez, „continuă să zîmbeşti şi „învaţă să iubeşti” –, dragoste/ „incendiul iubirii” – „o făclie a iubirii se aprinde zilnic/ sufletul este zăvorît fără ea/ vehemenţa este inutilă/ iar dragostea/dragostea este greu de înţeles/ fără trăire”Mesut Şenol, căci, ce „căutăm/ într-o cicatrice a inimii/ este viaţa multicoloră/ din puţinele clipe/ în care trăim şi murim” – Erkut Tokman. Sau despre lumea de azi şi ce lăsăm noi viitorului, natura – cu pomii, florile, cu tot ce înseamnă pentru noi, cerul cu stelele, tristeţe – „acest cuvînt de smoală” care „acoperă flacăra ce s-a aprins în urma/ pensulei şi nu mai poate să ardă” – Nurduran Duman, vis şi realitate ş.a..

Pe de altă parte, cartea are o interesantă varietate şi stilistic, şi din punct de vedere al limbajului poetic. De altfel, este normal dacă ne gîndim că avem de a face cu poeţi din mai multe generaţii, care au străbătut diferite epoci, în care Turcia (ţară cu o istorie şi literară impresionantă), dar şi lumea în general au trecut prin prefaceri/ războaie cumplite/ schimbări de tot felul, care au avut răsfrîngere şi în artă, implicit în poezie. Iar, dacă ne gîndim doar la conflicte/ războaie („potopuri”), poate, aşa cum spune, de pildă, Tarîk Günersel: „Cel care a trecut prin potop nu-i poate povesti altuia” despre vremurile acelea. Nu poate vorbi uşor despre timpuri în care „umanitatea era îngenuncheată”, după care crezi că „supravieţuitorii nu mai sînt oameni./ Nici Dumnezeu nu mai este Atotputernicul Dumnezeu” – Potopul. (Citind acestea, în minte mi-a revenit, ca într-o oglindă care vrea să vadă şi lumina, un vers al lui Cengiz Bektaş „Umanitatea/ Ce mulţime frumoasă”, din poemul Mulţime[8].)

Traducerea din poezia turcă nu este simplă; subscriem celor spuse de Niculina Oprea în acest sens, şi despre acel „numit ermetism” spre care tinde astăzi, şi care, nu de puţine ori, „nu lasă foarte multe posibilităţi lectorului de a interpreta textul poetic”, uneori direcţionînd spre „înţelegerea dorită de autor”. Mulţi dintre poeţii turci sînt şi traducători buni, chiar remarcabili de poezie, fapt care a contribuit în unele situaţii, spune antologatoarea, şi în acest caz, la mai buna transpunere în limba română. Astfel, a primit de la unii autori versiunile poemelor lor atît în turcă, cît şi în franceză.

La o astfel de antologie este dificil de făcut o „selecţie” şi de pus în prim-plan un autor sau altul. Am dorit doar, prin aceste gînduri de lectură, să facem o invitaţie cititorului să deschidă o altă pagină din poezia acestei ţări. Sînt în această carte treizeci şi opt de autori consideraţi personalităţi ale Turciei, unii dintre ei avînd, în timp, influenţe notabile în literatura ţării lor, bună parte fiind traduşi în mai multe limbi, cunoscuţi prin creaţiile şi pentru activitatea lor pe plan internaţional, şi care, iată, prin această selecţie, oferă cititorului de limbă română o imagine asupra poeziei turce contemporane, una care are ce dărui literaturii universale. Acum, după cum spune Mete Özel: „cufărul cu poeme s-a deschis”…

Încheiem aceste note de lectură cu poemul Culori, de Gülsüm Cengiz: „Iubesc verdele din frunza/ Abia înmugurită/ Iubesc albastrul cerului/ După ploaie/ Iubesc roşul din florile rodiului/ Iubesc galbenul florii-soarelui// Negrul nu-mi place// Iubesc albul/ Precum laptele din mamelonul mamei/ Iubesc odată cu cele şapte culori/ ale soarelui/ Numele tău este viaţa/ Iubesc viaţa alături/ De tine”.

 

Înserare pe Bosfor, antologie de poezie contemporană turcă, selecţie, traducere, prefaţă şi note: Niculina Oprea, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015, 160 p.

[1] Divanî – culegere/ antologie poetică, structurată tematic/ cronologic; în imperiul otoman sub numele generic de poezie de divan se încadra poezia de curte, în perioada tîrzie caracterizată, dincolo de segmentele de reală frumuseţe, şi prin schematism, preţiozitate, manierism. Opera poeţilor divanî comportă diferenţe în timp/ spaţiu. În Turcia, în prejma evenimentelor în centrul cărora stă Atatürk, au fost şi schimbări, în sensul modernizării, în ideologie, dar şi în artă, marcate de curente ca Tanzimat (a întrunit poeţi din mai multe generaţii), care cereau şi revitalizarea poeziei turce, schimbarea vocabularului, înlocuirea vechilor forme provenite din lumea persano-arabă cu altele locale etc..

[2] Istanbul, 1526-1600, supranumit „sultanul poeţilor”; a creat o ruptură în stilul divanî, în epocă.

[3] Una dintre cărţile apărute la noi care urmăresc evoluţia, în timp, a literaturii turce – Emin Emel, Literatura turcă de la începuturi pînă la al II-lea război mondial, ediţie bilingvă: română – turcă, prefaţă: Marius Chelaru, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2013, 556 p.

[4] „Kadō” şi „Carmina Balcanica” au avut numere dedicate literaturilor/ ţărilor de limbi turcice, în „Poezia” dar şi „Convorbiri literare” au apărut texte ample referitor la/ din/ traduceri din literatura turcă.

[5] Türk lırık antolojisi/ Antologia  liricii  turce, antologie de H.İ. Özdemir, ediţie bilingvă turcă – română, versiunea română: Güner Akmolla, prefaţă: M. Chelaru, Ed. Doğu, Printing and Binding Ermat Ofset, Erzincan, Turcia, 2013, 290 p. – Convorbiri literare, aprilie 2013.

[6] Hilal Karahan, Strada care caută marea, poeme alese 1995-2012, traducere şi prefaţă: N. Oprea, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2014, 84 p., în Convorbiri literare, septembrie 2015.

[7] Ayten Mutlu, Ochii Istanbulului, poeme, traducere: N. Oprea, prefaţă: Mircea Bîrsilă, cuvînt înainte (De la Ariel la Ochii Istanbulului): N. Oprea, Editura Ramuri, Craiova, 2012, 126 p., în „Cronica”, Iaşi, decembrie 2012, “Orientalia”.

[8] Din volumul Yapisi, Yüređýn/ Clădirea inimii, traducerea din limba engleză: Ioana Ieronim, ediţie bilingvă română-turcă, Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2005 (supliment al revistei Oglinzi paralele/ Rovnobežné Zrkdalá) – prezentat în „Convorbiri literare”, decembrie, 2005

Revista indexata EBSCO