Jun 17, 2016

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Daniela HODROVÁ – Sem

Daniela Hodrová (n. 1946, Praga, Cehia) Romancieră şi cercetătoare literară. Între 1972–75 a colaborat la editura Odeon[1]; din 1975, e angajată la Institutul de literatură cehă al Academiei de Ştiinţe[2]. Preocupările de cercetare[3] se răsfrîng şi în romanele[4] sale pragheze: perceperea simultană a diferitelor planuri temporale şi spaţiale[5]. Nuvela ‘Sem’[6] îi succede altui text nuvelistic[7], publicat în Convorbiri literare[8] (tradus, şi cu o prezentare relativ mai amplă).

Sem[9] – Daniela Hodrová

 

Am visat odată că eram într-un ghetou din Praga. Aşa cum ades se întîmplă cu visele, ştiam că e un vis şi că ghetoul nu exista, şi în acelaşi timp simţeam că visînd îmi croisem drum în jos, spre altă dimensiune, ascunsă, la pîndă, sub realitatea cotidiană. Ghetoul apăruse de-odată în oraş, ca o excrescenţă rară de ciuperci, împungînd spre suprafaţa decorului de pe Bulevardul Paris. Casele vechi cu măcelării şi prăvălii de vechituri urît mirositoare fuseseră anterior ascunse în spatele faţadelor elegante şi eclectice în stil Art Nouveau, care acum îşi desfăceau faldurile asemeni unei draperii. Era de parcă cineva atinsese semul din Cartierul Evreiesc, pronunţase formula magică şi prinseseră viaţă asemeni Golemului de lut[10] al Rabinului Löw[11]. Iar într-o zi, casele în stil romanesc, ţinute sub vrajă în interiorul caselor baroce, pot şi ele să izbucnească la suprafaţă.

Unde e acel sem? Am citit undeva că fusese inserat sub oiştea caselor (mai ales în ghetouri, şi în general în literature evreiască, perceperea caselor ca organisme vii e lucrul cel mai natural din lume). Aşa am crezut ani întregi: cunosc un sem. Mi-a fost arătat de către Jan E., un regizor de film. Semul era în afara uşii unei case din Strada Largă (Široká), care se întinde pe lîngă vechiul cimitir evreiesc. El mi l-a arătat drept un mare secret ce se putea încredinţa doar unei singure persoane. Semul era cam la acelaşi nivel cu capul meu. Cu delicateţe am atins tableta mică oblică de sub copertină. Nu s-a întîmplat nimic, dar atunci nu spusesem cuvintele magice.

Dar dacă închisesem mecanismul oraşului pierdut care se anunţase chiar în visul meu ?

Chiar în acel moment, casele evreieşti răvăşite tocmai au început să se mărească imperceptibil, ieşind prin pereţii caselor de la sfîrşitul secolului. Ghetoul, cu ale sale protuberanţe, unghere, alei înfundate şi străzi înguste, meandrice, cu mirosurile sale exotice, a început să se extindă din Strada Largă (artera principală a aşezării în stil original romanesc, din care se ivise ghetoul lîngă un vad în Evul Mediu) pe toată distanţa pînă la Strada Maisel şi Bulevardul Paris. Şi deodată străzile au căpătat nume diferite: aici era Aleea Îngustă (Úzká) şi Strada Rabinului (Rabínská), Aleea Sparrow (Vrabčí) şi  Strada One-End (Slepá), Aleea Gipsy (Cikánská) şi deasemenea, Piaţa Roşie (Červená), iar întregul Cartier era cu pereţi de jur împrejur. Am văzut evrei adunîndu-se în Piaţa Roşie pentru a se ruga în public în timpul Morţii Negre din 1770 (sau m-am transpus cu atît de mult timp în urmă, în acel timp al ciumei?) În mod excepţional, femeile au îngenunchiat alături de bărbaţi, vîrstnicii alături de copii, printre ei fiind trei fetiţe neastîmpărate, care ţineau să  stea în picioare, în timp ce sora lor mai mare reuşea cu mare greutate să le facă să îngenuncheze din nou. Acum ele imploră Fiinţa Supremă să le readucă oraşul la viaţă. Urmăresc pentru a vedea dacă aş putea să-l reperez printre ei pe Rabin, dar Daniel Mayer[12] nu era acolo.

 

Bulevardul Paris, care duce de la Piaţa Oraşului Vechi spre fluviul Vîltava (pe ridicătura de pe partea opusă ei, se ridica odată ca un turn o statuie gigantică a lui Stalin, dar de mulţi ani se cască un gol acum, într-o zi piesele se vor monta la subsol), e în plină activitate, mulţimi de turişti înaintează ca pe un fluviu, îndreptîndu-se spre Square, sau spre Intercontinental. Deodată văd un nod de oameni. Un bătrîn zace pe pavaj, cu haina sa maron împrăştiată în jur, ca nişte aripi, pălăria sa cu boruri largi, plasată sub cap de cineva.

– E pe moarte,

spune cineva aplecîndu-se peste silueta culcată; şi dat fiind că bărbatul care-l însoţise aparent pe bătrîn (sau bătrînul pe el ?) nu înţelege, deşi pare să ghicească sensul cuvintelor, el spune aceeaşi propoziţie în germană  şi engleză, şi apoi în franceză: ‘Il va mourir’. Şi doar acum vede el că străinul l-a înţeles, că a folosit limba sa natală. Şi apoi acest bărbat care vorbeşte atît de multe limbi îşi desface haina şi-şi sfîşie cămaşa de-a lungul într-un gest ritualic foarte vechi.

Aşa că asta-i. Evreul rătăcitor, care-l însoţise pe poet, a murit din nou, dar moartea sa e doar aparentă, tot aşa cum decesul Cartierului Evreiesc a fost doar aparent. Azi ştiu că acea tabletă mică din Broad Street e doar o mezuzah[13], aşa cum se găsesc pe tocurile uşilor din casele evreieşti, nu un sem magic.

Dar cum pot să explic atunci ?

 

 

Selecţie, note, prezentare şi

versiunea în limba română

Ligia Doina Constantinescu

 

[1] ca redactor pentru literatura slavă

[2] ca cercetător senior

[3] Ca de exemplu teoria despre sensul şi formele naraţiunii de iniţiere într-o operă literară. Alte concepte, cum sînt cele despre continuitatea neîntreruptă a evenimentelor istorice, a vieţilor umane sau despre prezenţa simbolică a realităţilor diverse ce se continuă de la o epocă la alta, sînt valorificate în primele sale romane, trilogia Agonizing city (Trýznivé město). Primele două romane în mod special Kukly (Chrysalides/Masks) şi Podobojí (In both kinds), demonstrează concepţia sa despre continuitatea paralelă şi coexistenţa mai multor planuri cronologice, care sînt proiectate obiectiv în conştiinţa subiectivă a naratorului. Predominantă rămîne conştiinţa istorică a timpului, ale cărei referinţe şi recuperări, referitoare la evenimente, sînt toate ancorate în Praga, cu al său genius loci.

[4] inclusiv a ghidului literar  I see a city, ce se face ecoul schimbărilor din 1989, precum şi a variaţiunilor literare ulterioare, ca în romanele Perun’s day şi Lost children.

[5] cu semnele lor latente

[6] New Europe Writers, Prague Tales/Povestiri din Praga, eds. John àBeckett et al., Varşovia, 2007

[7]Tableaux Vivants’  (de aceeaşi scriitoare)

[8] I-ul număr din 2016.

[9] Sem, pronunţat ca şi englezescul ‘shame’, are (în cercurile mesianice curente) exact sensul opus: 1. ‘nume’/’name’; 2. uneori, semnifică ‘faimă’/’fame’; 3. ‘realitatea esenţială a cuiva’/’the essential reality of who someone is’; un idiom biblic curent este : “in the shem of….”/’adică ‘cine e sursa/autoritatea/originea a ceva’; alt idiom include verbul ‘call'(qra’) cu shem: ‘a te ruga sincer cu credinţă’/’to pray sincerely with faith’.  (Cf Glen Penton, The  Hebrew Word Shem). Deasemeni, sem are şi sensurile literale: ‘re-/numit’ (‘named or renown’) (tată al raselor semitice – Shemites-). (Cf. Wikipedia). Sem este, deasemeni, binecunoscut drept unul din cei trei fii ai lui Noe, alături de Ham ?i Iafet. Conform Genezei 10:22, „fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arpac?ad, Lud ?i Aram”. Sem a fost primul fiu al lui Noe. Născut: 2568 î.Hr. Părinţi: Noe, Emzara Copii: Arpac?ad, Ashur, Aram, Lud, Biblical Elam, soţia lui Madai;  Fra?i/surori: Iafet, Ham.

[10] În folclorul evreiesc, un golem este o fiinţă vie antropomorfă creată în întregime din materie neînsufleţită. În Psalmi şi în scrierile medievale, cuvântul a fost folosit pentru a desemna un material amorf, fără formă (de obicei, din piatră şi lut). Există numeroase versiuni ale naraţiunii referitor la modul în care un golem este adus la viaţă şi apoi controlat; cea mai faimoasă ipostază a fost scrisă de Judah Loew ben Bezalel.

[11] Ladislau Saloun, Jehuda ben Bezalel, devenit Rabin şef Loew în Mikulov, Moravia între  1553-1573 , cu acronimul Maharalul ebraic, e arhitectul legendar al Golemului din Praga. A avut activităţi teologice şi educaţionale, funcţionînd şi ca rector al academiei rabinice private Klaus. A plecat în Polonia în 1584 devenind şef rabin la Poznan, revenind în Praga tot ca şef rabin, pînă la moartea sa în 1609.

[12] Daniel Mayer, născut în 1957 în Mestec Králové, a fost rabin în Praga între anii 1984-1990; după absolvire (1977) a studiat la seminarul rabinic din Budapesta; în 1984 a fost numit rabin în Praga în 1990; din 1991 a trăit în Israel; din 1979 a fost colaborator-agent StB.

[13] Mezuzah, în Iudaism, e o bucăţică de pergament inscripţionată cu sem, din Deuteronomy, înfăşurată, pusă într-o cutie şi legată de tocul uşii, cum sună instrucţiunile din pasajele Biblice.

Revista indexata EBSCO