Jun 17, 2016

Posted by in Poezii

Monica PILLAT

Ascunsul

Stăteam în dreptul unei porţi

Care lucea în întuneric,

Vrînd s-o deschid, am dat de-o uşă

Cu pîlpîiri ca de jăratec,

Iar dincolo de ea, ajunsă,

Mă aştepta o uşă-nchisă

Cu licăriri de nestemate.

 

Cînd mi-am întors tîrziu privirea,

În urma mea crescuse larg

Un coridor fără oprelişti,

Lin ca lumina unui zbor.

Doar înainte se-arăta

O nouă uşă sclipitoare,

Ca o cortină ce se lasă

Peste cortina deja trasă.

 

Totuşi întrezăream o cale:

Ascunsul care îmi păruse

De neaflat mă căuta,

Chiar îl simţeam cum se apropie

Şi mă deschide ca pe-o uşă…

Poem astral

Dansul cometei,

Ploaia de stele,

Aura lunii

Îi fură somnul

Noapte de noapte.

 

Raza pătrunde

Straniu în sînge

Să-i tălmăcească

Vrerea luminii.

 

Scapără singur,

Mergînd prin ape

Şi prin ţărînă,

Pînă se-apropie

Timpul să intre-n

Jocul de-a cerul.

Puntea din somn

Eram în casa dispărută,

Părinţii mei dormeau pe-aproape,

În jurul nostru creştea noaptea,

Iar el întîrzia să vină.

 

În aşteptare, răsfoisem

Volumul de pe pat, cu gîndul

La uşa ce urma să se deschidă:

M-ar fi găsit pierdută-n carte,

Dar fiindcă nu se arătase,

M-am dus în camera vecină

Unde bunica aprinsese

Lumina şi stătea de vorbă

Cu o făptură nevăzută.

 

Atunci s-a auzit în uşă

Un ciocănit. Deja uitasem

Şi tresărind, am mers năucă

Să îl primesc. Avea aceeaşi

Şi totuşi altă-nfăţişare.

 

„Poarta de-afară nu se-nchide”…,

A spus intrînd în încăpere,

Uitîndu-se doar la bunica;

Apoi a desfăcut pe masă

Cadourile pentru mine:

Un cîmp cu flori şi doi mesteceni,

Trei file de demult, pe care

Scrisesem cercetînd o taină.

 

„De unde-ai luat aceste daruri?”

L-am întrebat înfiorată,

Dîndu-mi brusc seama că bunica

Şi el erau fără să fie,

În locuinţa descompusă.

 

Ţi-aş spune

Ţi-aş spune despre mine

Mii de năzdrăvănii

Dar nu-ncap în cuvinte

Şi nu am la-ndemînă

Nici note muzicale,

Şi nici culori în stare

Să le înfăţişeze

Aidoma cum sînt.

 

Cum aş putea să fiu

Întrece-nchipuirea,

Cînd muzica latenţei

Învăluie bruiajul

Ce vine din real.

 

Dar îţi destăinui totuşi

Că-n timpul imediat,

Eu, cel banal, aspir

S-ajung un fapt divers,

Să-mi dea atenţie lumea

Un sfert de ceas pe zi.

 

În timpul depărtat,

Cînd mă scufund lăuntric,

Descopăr continente

De nimeni răsfoite,

Oceane de nelinişti

Şi constelaţii stranii,

Ca nişte ochi la pîndă

Vînîndu-mă himeric.

Revista indexata EBSCO