Jun 17, 2016

Posted by in Poezii

Silvia CHIȚIMIA

Exerciţii de cer senin

Cerul de seară, ca o bonetă de înger
Tivită cu stele.

Cerul catifelat al nopţii
Îmbrăţişînd drăgăstos pămîntul
Asemeni zeiţi Nut*,
Luminîndu-ne visele.

Cerurile îngereşti
Ale lui Ioan Damaschinul
Şi cele de lapislazuli ale sfîntului
Efrem Sirul,
Însoţindu-ne insomniile.

Cerurile Sfintei Sofia
Poleite cu aurul rugăciunilor.

* Zeiţa cerului înstelat în mitologia egipteană.

Exerciţii de cer senin (2)

Ceruri ca nişte pagode miraculoase
Ale înţelepciunii divine.

Abisurile celeste
Ale lui Michelangelo,
În timp ce picta bolta
Capelei Sixtine.

Cerurile scrise
Cu hieroglife diamantine
Iluminînd frunţile
Vizionarilor şi poeţilor.

Cerurile muzicale ale lui Bach
Şi cerul verii incendiată de dor
Aprinzînd constelaţii
În ochii îndrăgostiţilor.

Cerurile desfăcute în petale de lumină
Ale miraculoasei Roze cosmice
Pe care o contempla Dante Alighieri
Descriind Paradisul.

Cerurile misterioase
Întrevăzute de Ioan Patmos
Strîngîndu-se ca un sul
În palma de azur a Domnului.

Exerciţii de cer senin (3)

Ceruri vechi, purtate tăcut
În lectica Nopţii
Şi Ceruri noi,
Asemeni unei mirese
Gătite de nuntă.

Dar mai apropiate ca niciodată,
Cerurile Învierii
Deschizîndu-se ca nişte
Trandafiri purpurii,
În căuşul întunericului.

Înmiresmîndu-ne cu duhul speranţei,
Înseninîndu-ne sufletul,
Aşezînd o Pasăre cîntătoare
În tainiţa inimii.

În barca lui Rimbaud
Înlăuntrul rece al literei
O
Picură apa.
E-ul s-a ascuns
Sub aripa unui porumbel călător.
Briza fermecată a lui U…
Abia se mai simte
Prin Scoica istoriei.
I-ul urcat pe muntele lui
A
Luminează, luminează
Pînă ia foc şi arde cu totul.

La ce bun atîtea vocale
Cînd toată lumea
Nu vrea decît bani…

Perfecţiune
Nimeni n-ar fi crezut
Cîte lucruri pot încăpea într-un cub,
Cîte întîmplări spăimoase pot trece
Prin gîtul de sticlă al nopţii,
Cîtă perfecţiune
Pot ascunde oamenii.
Creştete, frunţi, capete, de lut
Scot un sunet frumos prin
Lovire: cling-clang.

Cuţitele Zeiţei
Cuţitele zeiţei Raţiunea, croiesc lumea.
În pătrate, poligoane,
Principii şi axiome
Triunghiulare, incontestabile.
Ele tranşează cu precizie
Seninul privirii
Şi chipul Îngerului
Din adîncul corneei.
Pot mărunţi în rondele subţiri
Norul nebuniei poetice sau
Magnolia înflorită a cîte unui sentiment.
Cuţitele zeiţei Raţiunea
Croiesc lumea, neobosite.
O decupează sîngeros, ştiinţific,
Din prescura de aur
A zorilor.
Scrijelesc cu exactitate, metodic,
Pămîntul de îngropăciune al sufletului,
Incizează fără tremur
Miezul inimii.

Doar că există uneori riscul
Ca acesta să erupă,
Pe neaşteptate,
Şi să îmbrace totul
Cu Purpura iubirii.

Rîul viselor
pentru Paul
Nu ne-a prevenit nimeni
Că ne putem pierde atît de uşor
În vîltoarea viselor,
Că reflexele, strălucirile apei
Sînt fără sfîrşit.
Drumuri de apă
Locuinţe de apă
Nesfîrşiri de apă
Dîmburi de apă
Vîrtejuri.
Ploi şi furtuni
Cărări de apă
Cascade.
Pămîntul,
Limanul
Sînt rare.
Poate de cîteva ori
Să le atingi cu piciorul!
Să stai drept
Să te poţi  inalta
Să nu-ţi fie teamă
De vîltoarea apei
De valurile uriaşe
Ale întîmplărilor, gîndurilor.
De iubitul pe care-l îmbrăţişezi
Şi s-ar putea să fie,
Doar lunecarea unui val,
Doar argintiul unui vis.

Ei au venit
Ei au venit.
Timpul curge în fişicuri subţiri
Deasupra capetelor noastre.
Pare ciudat, dar înălţimile oraşului mai sînt încă argintate de lună.
Ioan se strecoară neobservat prin mulţime.
Au venit şi Luca, şi Marcu.
Doar Matei întîrzie. E cald.
Încă mai există Feeria Solară
În leagănul amurgului.
E drept că afară,
Devine din ce în ce mai cald.
Apa sfîrîie pe metalul încins.
Gîndurile oamenilor seamănă tot mai tare
Cu negrul fum,
Întunecă tot.
Fecioara Maria se plimbă înlăcrimată.
Rătăceşte pe străzile de beton
Şi nimeni nu o recunoaşte.
E cald. Mult prea cald şi Luca
Predică într-un deşert de beton.
Cuvintele lui, înnebunesc contoarele Geiger *

* Aparat de măsurat radioactivitatea mediului

Profesorul
Internet-cafe construit peste noapte
În coasta unui copac bătrîn – un cais.

Internet-cafe, cu beculeţe, jetoane
Şi capete adolescentine
Ca nişte bile de biliard
Pregătite de joc.
Internet-cafe:
Se suprimă învăţătura prin prezenţă,
Contemplarea cerului
Privitul ochi în ochi,
Îmbrăţişarea fierbinte.
Fiinţele devin virtuale
Imagini electronice, umbre.

Lîngă Internet-cafe
Profesorul
Se uită la mine
De la înălţimea lui impunătoare.

Mă măsoară atent,
Din cap pînă-n picioare
Şi zîmbeşte.
Zîmbet enigmatic, de cais înflorit.

Scorpionul iubirii
Aşa e. Precum un adevăr străvechi –
Scorpionul iubirii –
Înaintează pe cer
Himeră făcută din arabescuri de şoapte.
Tainic îşi poartă ochiul hipnotic
Prin firida de jar
A frunţii.
Arde cu lumină pe umeri.
Te duce în zbor. Aşa-i arma
Arsură ca la păsări
Cînd fac dragoste cu văzduhul, necuprinsul.
Ochiul e un havuz de lumini
Pînă în ultima clipă.
Îmbrăţişarea – un batic de Şiraz
Tandru şi tot mai celest.
Nici nu simţi veninul, scorpionul iubirii.
Doar pleci capul uimit
De atîta albastru mortal.

Istorie şi viziuni euharistice
L-am întrezărit.
Se profila printre aburii copacilor.
Se ascundea. Printre focuri şi gloanţe
Cu paşi uşori se apropia.
Preafrumos şi pur un necunoscut venea,
În limpezimea de ape prelinse din cer
Se nemurea.
Am stat aşa, să ascult vîntul limbut
Mirosea a libertate, a primăvară.
„El e!”, mi-a şoptit vîntul limbut.
Lumina se înduioşa, în ochii mei tremura.
Preafrumos şi tînăr fără seamăn venea,
Curajos înainta,
Împotriva focului orbitor
Împotriva glonţului înainta
Cu cerul din piept, ca o pavăză, înainta.
Am zărit ceva, precum o stea
Chiar în focul orbitor al glonţului strălucea:
Cununa de spini înflorea.

Curgea lumina ca într-un dezgheţ
De primăvară, pe faţa mea.

Timpul este o fantasmagorie
Timpul este un păianjen verde, o fantasmagorie.
Nu vă lăsaţi pipăiţi, sfîrtecaţi,
De uriaşa insectă murdară a timpului.
Nu vă lăsaţi copleşiţi de jongleriile
Acestui bătrîn sinucigaş ratat,
Care se răzgîndeşte în ultima clipă şi apoi
Fuge, mîncînd pămîntul.
La fel ca şi Cloşca bătrînă
Denumită speranţă.
Pîndesc amândoi, neobosiţi,
Pe la răspîntiile zilei.
Au o mie de chipuri.
Te momesc, îţi cîştigă încrederea.
Vin şi se-ntorc. Se strecoară prin conducta de ploi.
Te ţin prizonier,
Înlănţuit, hipnotizat
Se hrănesc numai cu suflet.
Pe care ni l-a dăruit cîndva
Un mort de pe alte tărîmuri.

Bucură-te încă
A venit mai repede decît
Credeam
Nebuna de la sfîrşitul timpului
Acoperind cu fustele-i negre
Totul împrejur,
Transformînd în scrum
Lucruri inefabile, ucigînd
Blîndeţea, seninătatea, prietenia.

M-am retras strategic în chilia cu cărţi
Aşezată pe mormanul global
De gunoi.
Nu prea se mai văd stelele pe cer
Pentru că nu există ochi care să le privească,
Oamenii nu mai au chipuri
Feţele lor sînt ecrane violacee,
Degetele au devenit tastaturi,
Inimile lor, harduri.

Într-un colţ îngerul surîde

„Bucură-te încă” îmi şopteşte el
„În chilia ta cu cărţi
De pe mormanul global de gunoi
Ce te poate înghiţi în orice clipă.
Bucură-te încă, îmi zice el
Ţi-a mai rămas fîntîna inimii.
Acolo mai poţi vedea
Cer, stele, oameni dragi
Zîmbind,
Ca odinioară.”

NOTĂ: selecţia de texte cuprinde poeme inedite şi poeme apărute în revistele „România Literară”, „Cronica”, „Luceafărul”.

 

Revista indexata EBSCO