Jun 16, 2016

Posted by in MOZAIC

Anca DRÃGHICI – Între alegorie și fabulã

Opera este, cum bine se ?tie, expresia profundă a personalită?ii autorului ?i cea a lui Marin Sorescu nu poate fi cuprinsă într-un singur cuvînt; putem face exerci?ii de surprindere a cîtorva trăsături esen?iale analizînd textul-sinteză Viziunea viziunii. Roman într-o doară, deoarece discursul autorului este proteiform ?i oferă mereu un sistem de posibile interpretări cititorului. Astfel, lucrarea apărută la Editura Albatros în 1982 întăre?te opinia că nu putem doar să căutăm a-l identifica pe dramaturgul sau poetul Sorescu în proză, ci să în?elegem eforturile sale creatoare ce caută a fi permanent reînnoite.

Elementele de paratext ale textului men?ionat coordonează lectura cititorului, că doar nu era lăsat să rătăcească în acel labirint de posibilită?i, ?i con?in deja subtile ironii sugerînd capcanele ulterioare: de exemplu, cele două păr?i au „un număr suficient de capitole, fiecare avînd un motto întîmplător”; mai mult, caracterul de text-sinteză este conferit de cele două volume de „versuri inedite” ?i desene ce ambiguizează mesajul.

Indicele alfabetic este un alt element ce creează un orizont de a?teptare ?i determină  inserarea textului sorescian în tradi?ia Istoriei ieroglifice a lui Dimitrie Cantemir, dar prin abolirea realită?ii textul aminte?te, mai degrabă, de exerci?iile avangardi?tilor; această sec?iune a lucrării prezintă personajele cele mai importante ?i oferirea poreclelor acestora marchează nuan?ele ironice ale portretizării. Lista personajelor re?ine zece individualită?i ?i un cuplu (Codin ?i Mozoc). Partea narativă ne arată plăcerea celor prezen?i pentru vorbit, de?i ace?tia nu reu?esc să comunice cu adevărat; ei doar î?i raportează comportamentul la ac?iunile celorlal?i ?i vor să avanseze doar pentru a le fi superiori. În capitolul XI al primei păr?i, Lumea vrea pove?ti, se poate observa atitudinea perfidă a Vulpii ce spera că norocul Ursului nu va mai dura mult: „Uite ce avans a luat nenorocitul ăla! se gîndea ea, văzîndu-l pe Urs întorcîndu-se în fiecare zi acasă, azi  cu o perdelu?ă, mîine cu o jaluzea. Dar toată pasărea pe limba ei piere, încerca ea să se lini?tească ?i scotea limba la umilul func?ionar al ocolului (era totu?i un umil func?ionar), fără ca acesta să bănuiască măcar că stîrne?te atîtea invidii.” (pp. 68)

Invidia acaparează totul, chiar ?i acest univers minor ?i caracterul acestor mă?ti este sintetizat în Indice…; să vedem cum este surprinsă adevărata imagine a aceleia?i Vulpi: „Vulpea, alias d-ra Vulpe, alias Ani?oara Iordăchescu, din lat. Vulpes (Vezi Dic?. Ed. citată). Se eviden?iază prin coada stufoasă ?i blana-i de vulpe. Talent dramatic ?i aptitudini pentru roluri de ingenuă în diverse spa?ii (pădurea în curs de defri?are, pe marginea prăpastiei, în nămol) ?i în diverse condi?ii social – economice. Inflamabilă ?i ro?covană, însărcinată de sus.” (pp. 217)  Acest personaj este unul dornic de a conduce orice, în orice condi?ii ?i spa?iu ?i este ilustrativ pentru întreaga galerie, cu excep?ia Copilului ce apare ca o minune fiind singurul personaj netransformat. Fiecare personaj trece prin numeroase schimbări – animalele devin oameni ?i viceversa; ele sunt într-o continuă stare de agita?ie ?i mereu caută răspunsuri la probleme ce ?in de domeniul artisticului.

Desenele ce înso?esc textul con?in o virtualitate de interpretări, de la cele naive la cele mai complicate ?i, de cele mai multe ori, acestea par a nu sus?ine mesajul sec?iunii; un bun exemplu este reprezentarea grafică din capitolul deja analizat. Acesta prezintă o broască ?estoasă în trei ipostaze: o Broască ?estoasă cu ?ah. Mută negrul, Aceea?i cu alt model de ?ah, Aceea?i, cu alt model; conectînd aceste trei ipostaze ale broa?tei ?estoase de imaginea dinamică a Vulpii, putem afirma că una dintre posibilită?ile decodificatoare ale desenului naiv de la pagina 68 este reprezentată de falsitatea personajului animalier feminin. Mai mult, aceste desene amintesc de primele încercări ale copiilor prin schematism ?i simplitate, dar se distan?ează prin precizia trasării; acestea reu?esc să apropie textul ?i mai mult de textele avangardiste ce par a se scrie în momentul lecturării, emo?ia netrucată fiind miza supremă.

Desenele, jocurile de cuvinte sporesc inconsisten?a firului narativ, dar valoarea acestora derivă din ceea ce poate fi catalogat slăbiciune: fragmentarismul se revendică tocmai din multiplele deschideri ?i atitudinea ludică a comentariilor. Astfel, nu se apare niciun fir narativ bine conturat: fragmentarismul celor două păr?i este sus?inut tocmai de această continuă transformare a discursului ?i a personajelor din cadrul pădurii ce devine un adevărat labirint al rătăcirii cititorului. Acesta pare a fi o Alice aruncată în vizuină ?i se minunează de tot ceea ce descoperă, fără a putea totu?i re?ine decît starea extatică a jocului; Marin Sorescu nu orientează lectorul spre opera lui Lewis Carroll, ci spre cea a lui Petre Ispirescu prin motto-ul ce deschide textul-sinteză: un cuplu ce a a?teptat să fie binecuvîntat cu un prunc se hotără?te să pornească într-o scurtă călătorie pe cîmp ?i să adopte orice formă le iese în cale. Cititorul devine ?i personaj în acest joc continuu cu căr?ile aparent la vedere, dar a?teptările sale sunt mereu solicitate ca într-un musical modern: un astfel de cuplu apare ?i în Into de woods. În film, cele două personaje trec prin numeroase probe pentru a ob?ine premiul trudei lor, dar ei nu reu?esc să rămînă un tot ?i se trădează; în textul sorescian, cititorul participă la jocul ghidat de către autor ca un păpu?ar abil (indica?iile nu doar oferă informa?ii suplimentare, dar amintesc de didascaliile textului dramatic modern ce se remarcă prin sugestie ?i ambiguitate) ?i nu reu?e?te să identifice finalitatea gestului creator, ci se poate doar bucura de călătoria labirintică, deoarece totul se termină din cauza lipsei de spa?iu ce nu permite nici terminarea ideii în subsolul textului: „Aici se termină totul, din lipsă de spa?iu: viziune ?i vizuină. ?i e păcat, păcat, pă…”. (pp. 215)

Ideea unei imagini totale a autorului Marin Sorescu ce se poate desprinde din paginile romanului Viziunea vizuinii. Roman într-o doară este sus?inută de cele două volume de versuri, ?oiuri ?i Ventuze ce adaugă informa?ii minimale despre personajele animaliere ?i comportamentul lor cotidian; versurile sporesc farmecul jocului propus cititorului ?i se construiesc ca un interludiu între sec?iunile de proză. Acest sistem complex construit de Marin Sorescu reinventează tehnicile alegoriei ?i ale fabulei, pe direc?ia lui Grigore Alexandrescu, demonstrînd că prin mijloacele moderne aceste construc?ii sunt pline de resurse ?i pot surprinde crea?ia în formele sale incipiente.

 

Revista indexata EBSCO