Jun 16, 2016

Posted by in EDITORIAL

Basarab NICOLESCU – Frontierele disciplinelor academice, religiilor și ideologiilor

Bariera inconştientă spre o înţelegere adevărată a ceea ce semnifică cuvintele “dincolo de orice disciplină” în definiţia transdisciplinarităţii provine din incapacitatea unor cercetători de a gândi discontinuitatea[1]. Pentru ei, graniţele dintre discipline sunt precum graniţele între ţări, continente şi oceane de pe suprafaţa Pământului. Aceste frontiere fluctuează în timp, dar un fapt rămâne neschimbat: continuitatea între teritorii.

Există o abordare diferită a graniţelor dintre discipline. Pentru cercetătorii transdisciplinari, ele sunt precum separarea dintre galaxii, sisteme solare, stele şi planete. Mişcarea în sine generează fluctuaţia graniţelor lor. Acest lucru nu înseamnă că o galaxie intersectează o altă galaxie. Atunci când traversăm graniţele, întâlnim vidul interplanetar si intergalactic. Vidul este departe de a fi gol: el este plin de substanţă şi energie invizibile. Vidul introduce o discontinuitate clară între teritoriile galaxiilor, sistemelor solare, stelelor şi planetelor. Fără vidul interplanetar şi intergalactic nu există univers.

Dar consideraţiile de mai sus sunt simple metafore.

Faptul uimitor este că nu există până în prezent, în literatura de specialitate, o definiţie riguroasă a frontierelor disciplinare. Bazându-ne pe abordarea transdisciplinară[2], putem da o asemenea definiţie riguroasă.

Definim  ca frontieră disciplinară totalitatea rezultatelor obţinute – în trecut, prezent şi viitor – prin legile, normele, regulile şi practicile unei discipline date. Desigur, există o relaţie directă între măsura în care o anumită disciplină a fost formulată matematic şi măsura în care această disciplină îşi asumă o frontieră. Cu alte cuvinte, cu cât o anumită disciplină este mai formalizată  matematic, cu atât ea are o  frontieră mai precisă.

Cele mai multe discipline nu sunt formalizate matematic şi, prin urmare, frontierele lor fluctuează în timp. În ciuda acestor fluctuaţii, există totuşi  o frontieră definită ca limita totalităţii frontierelor fluctuante ale disciplinei respective. De exemplu, este evident pentru toată lumea că economia nu va da niciodată informaţii cu privire la Dumnezeu, că religia nu va da informaţii cu privire la legile fundamentale ale fizicii particulelor elementare, că agricultura nu va da niciodată informaţii despre neurofiziologie, sau că poezia nu va da informaţii privind nanotehnologiile.

Există o discontinuitate reală între graniţele disciplinare: nu există nimic, strict nimic între două frontiere disciplinare, dacă dorim să explorăm acest spaţiu între discipline prin legi, norme, reguli şi practici vechi. Sunt necesare legi, norme, reguli şi practici radical noi.

Definiţia de mai sus rămâne valabilă pentru pluridisciplinaritate şi interdisciplinaritate, care sunt doar extensii continue ale disciplinarităţii: există frontiere  multidisciplinare şi interdisciplinare precum există frontiere disciplinare.

Nu numai disciplinele, dar, de asemenea, religiile şi ideologiile au frontiere. Frontierele religiilor sunt definite prin dogmele religiilor respective. Frontierele ideologiilor sunt definite prin prejudecăţile fundamentale ale ideologiilor respective.

Numai transdisciplinaritatea nu are nici o frontieră. Prin urmare, transdisciplinaritatea nu poate conduce la o super-disciplină, super-ştiinţă, super-religie sau super-ideologie.

Acest fapt crucial este consecinţa incompletitudinii structurale a nivelurilor de Realitate.

De fapt, tocmai incompletitudinea nivelurilor de Realitate este ceea ce explică existenţa frontierelor disciplinare. Acest lucru poate părea paradoxal, dar este vorba doar de un fals paradox.  Disciplinele sunt oarbe la incompletitudine, datorită eliminării arbitrare a Terţului Ascuns în aceste discipline, adică datorită eliminării arbitrare a interacţiunii dintre Subiect şi

Obiect. Odată ce această presupunere nejustificată este eliminată, disciplinele sunt legate în mod inevitabil una de alta.

Cum putem înţelege această legătură între discipline în prezenţa incompletitudinii şi discontinuităţii nivelurilor de Realitate?

Cu alte cuvinte, ne putem imagina oare o fuziune a frontierelor disciplinare?

Această iluzie a fuziunii dintre graniţele disciplinare a fost prezentă de la începuturile transdisciplinarităţii[3]. Acest proiect-iluzie are ca sursă conferinţa lui Erich Jantsch la colocviul internaţional “Interdisciplinaritatea – Probleme de învăţământ şi de cercetare”, organizat în 1970 de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale din Franţa şi cu Universitatea din Nisa[4].

O astfel de fuziune a limitelor disciplinare este pur şi simplu imposibilă în transdisciplinaritate, deoarece aceasta ar duce la o nouă frontieră, a cărei existenţă este, prin definiţie, incompatibilă cu transdisciplinaritatea. Legăturile şi punţile între discipline sunt cu toate acestea posibile: ele sunt mediate de Terţul Ascuns, care nu poate fi capturat de nici o disciplină şi de nici o frontieră. Semnul cel mai evident al prezenţei acestor legături şi punţi este migrarea  modernă şi post-modernă a conceptelor dintr-un domeniu al cunoaşterii la alt domeniu al cunoaşterii.

Ideile schiţate în prezentul articol ar putea da o explicaţie profundă a crizei pe care o traversează învăţământul universitar în toate ţările lumii, precum şi a conflictului exacerbat între civilizaţii la care asistăm astăzi.

 

 

 

 

[1] Julie Thompson Klein, Interdisciplinarity – History, Theory § Practice, Wayne State University Press, Detroit, 1990.

[2] Basarab Nicolescu, La transdisciplinarité, manifeste, Monaco, Rocher, 1996.

[3] Basarab Nicolescu, “Transdisciplinarity – past, present and future”, in Moving Worldviews – Reshaping sciences, policies and practices for endogenous sustainable development, COMPAS Editions, Holland, 2006, edited by Bertus Haverkort and Coen Reijntjes, p. 142-166.

[4] Léo Apostel, Guy Berger, Asa Briggs and Guy Michaud (ed.), L’interdisciplinarité – Problèmes d’enseignement et de recherche, Centre pour la Recherche et l’Innovation dans l’Enseignement, Organisation de Coopération et de Développement Economique, Paris, 1972.

Revista indexata EBSCO