May 21, 2016

Posted by in ESEU

Dan CIACHIR – Regele Mihai I la Putna

Pe 25 decembrie 1990, în prima zi de Crăciun, Regele Mihai I a încercat să facă o vizită în România – cea dintîi de după abdicarea silită din 30 decembrie 1947. A sosit, seara, cu avionul, pe aeroportul Otopeni, de unde a plecat spre Curtea de Argeş pentru a se reculege la mormintele înaintaşilor săi. A fost însă întors din drum cu forţa de pe Autostrada Bucureşti – Piteşti. Tentativele ulterioare de a-şi revedea ţara au eşuat, pînă în aprilie 1992, cînd Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor l-a poftit să prăznuiască Paştile la Mînăstirea Putna.

Începusem să colaborez la BBC în octombrie 1990, iar din 1991 făceam regulat comentarii pe teme bisericeşti. Unul din redactori m-a întrebat dacă aş vrea să merg pe 26 aprilie, cînd Regele sosea acolo, la Putna. Cu toată admiraţia mea pentru monarhie – am răspuns –, preferam să petrec Săptămîna Mare şi Învierea în Bucureşti; eram publicist, totodată, lipsit de mobilitatea ziariştilor. M-am oferit să vorbesc cu ÎPS Pimen, rugîndu-l să dea o declaraţie BBC-ului. Apreciasem public propunerea sa ca statul să retrocedeze Bisericii toate proprietăţile confiscate de regimul comunist, astfel încît Aceasta să poată plăti salariile clericilor din fonduri proprii. În cele din urmă mi-a telefonat directorul Secţiei Române a BBC-ului, Cristian Mititelu, rugîndu-mă să-l însoţesc la Putna. Nu puteam refuza, iar la întoarcere i-am mulţumit pentru prilejul oferit.

Cristian Mititelu a sosit de la Londra cu avionul în Vinerea Mare, iar în după-amiaza aceleiaşi zile am plecat înpreună spre Piatra Neamţ într-un Mercedes închiriat, cu şofer. Îmi ceruse, dacă era posibil, să ne oprim noaptea la o mînăstire din Moldova, continuînd drumul a doua zi. Aşa încît, seara tîrziu, după ce se sfîrşise slujba Prohodului, am ajuns la Mînăstirea Bistriţa, unde Părintele Ciprian, stareţul, ne aştepta.

A doua zi am ajuns la Aeroportul Salcia de lîngă Suceava, înainte de prînz, cînd micul avion purtînd însemnele Elveţiei aterizase de cîteva minute. Din şoseaua principală pînă la aeroport întîlnisem baraje, echipaje de poliţie, automobile oprite, mii de oameni înşiruiţi de-a lungul drumului… Aspectul şi atitudinea lui Cristian Mititelu au făcut să trecem de numeroasele controale şi oprelişti, arborînd şi eu la buzunarul hainei un ecuson BBC de felul celor purtate de angajaţii de la sediul Bush House din Londra. Coborînd din maşină, am recunoscut-o pe Doina Cornea. Plîngea, întrucît nu era lăsată să intre în aeroport, unde noi am pătruns cu uşurinţă. Clădirea era aproape pustie. L-am recunoscut, aşezat pe un scaun, pe tînărul paroh al Bisericii armene din Suceava, mărginindu-mă să-l salut din mers pentru a ţine pasul cu Cristian Mititelu. Oprindu-mă brusc odată cu el, am rămas uimit văzînd, la doi metri, un bărbat foarte înalt, impozant, îmbrăcat într-un costum gri croit impecabil. Regele! În secundele următoare, a apărut un vameş în uniformă întinzîndu-i respectuos paşaportul vizat şi conducîndu-l spre o ieşire. Prin geamul larg al clădirii aeroportului l-am văzut apoi pe Rege urcîndu-se prin portiera din spate într-un Mercedes 500 cafeniu, alături de Arhiepiscopul Pimen.

Cînd am ajuns la Putna, Regele tocmai ieşea din biserica mînăstirii, unde fusese întîmpinat cu Crucea şi cu Evanghelia, aşa cum se cuvenea. Îl însoţeau principesa Anna de Boubon-Parma, principesa Margareta, secretarul casei Regale, istoricul M. Brîncoveanu… În curtea mînăstirii şi în incinta ei se strînseseră cîteva sute de oameni, între care un ţăran bătrîn, îmbrăcat în costum popular bucovinean, ţinînd în mînă un portret oficial al regelui Mihai I salvat poate de acela care îl agita. Arhiepiscopul Pimen îşi scosese engolpionul de la gît şi îţi pusese o reverendă uzată, părînd un călugăr anonim, spre a evita abordările. Cînd a ajuns în dreptul meu, m-a îmbrăţişat, întrebîndu-mă cu cine am venit, iar după răspuns, spunîndu-mi: „Vă rog să veniţi amîndoi la masă cu Majestăţile Lor; o să-l trimit pe secretarul meu să va aducă.”

Masa de prînz, aşternută la stăreţie, a început la orele 14.30. S-au servit 29 de feluri de mîncare de post. De două ori, Regele a trebuit să se ridice şi să iasă în pridvorul stăreţiei spre a răspunde aclamaţiilor. Pe la asfinţit am plecat spre locuinţa unui cantonier silvic, unde aveam să dormim după întoarcerea de la slujba de Înviere, trecînd mai întîi pe la oficiul poştal al comunei Putna, de unde Cristian Mititelu a transmis o corespondenţă la Londra. Se înnoptase atunci cînd am revenit la mînăstire. Parcarea era plină de maşini şi continuau să sosească ziarişti. La orele 20, Regele a ţinut o conferinţă de presă în sala centrală a stăreţiei.

Arhiepiscopul Pimen a început slujba de Înviere după rînduială, la orele 23, iar la miezul nopţii a ieşit din biserică, în fruntea soborului, cu o făclie aprinsă în mînă, spunînd: „Veniţi şi luaţi lumină!”, moment în care mulţimea a strigat: „Trăiască Regele!” „?i pe Hristos l-au uitat!”, a rostit unul dintre închinători, destul de tare, un reproş cît se poate de întemeiat, după care a răsunat în aer din sute de piepturi cîntarea cuvenită: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”

Am plecat după un ceas la cantonul unde aveam să dormim, deşi aş fi stat pînă la sfîrşitul Liturghiei, aşa cum au făcut gazdele noastre. Era o familie de creştini autentici, cu trei copii, care ţinuseră tot postul şi stătuseră la biserică pînă la patru dimineaţa, la întoarcere aşezîndu-se la masa la care ne-au poftit şi pe noi. După un somn de cîteva ore, am plecat spre Curtea de Argeş, unde Regele avea să vină a doua zi de Paşti, oprindu-ne la un hotel din Poiana Braşov. Acolo am aflat că în acea primă zi de Paşti, în care însoţit de suită Regele sosise cu avionul la Bucureşti, sute de mii de oameni ieşiseră pe străzile oraşului să-l aclame. Mai întîi luase parte la slujba Vecerniei („Învierea mică”) de la biserica Sfîntul Gheorghe-Nou, unde Patriarhul Teoctist îl trimesese pe episcopul – vicar patriarhal Teofan să slujească. În aceiaşi zi, Patriarhul îl poftise pe Rege la prînz, împreună cu suita, însă invitaţia nu a fost onorată întrucît cineva i-ar fi şoptit monarhului că la masă urma să ia parte şi Ion Iliescu. În realitate, Regele a evitat invitaţia întrucît i se spusese că Patriarhul e „compromis”, zvonul cu Iliescu fiind un pretext. Cinci ani mai tîrziu, în 1997, Regele, împreună cu Principesa Ana, lua parte la o Liturghie slujită de Patriarhul Teoctist, acesta pomenindu-l ca suveran de drept („Mai întîi, pomeneşte, Doamne, pe Majestatea Sa Regele Mihai I şi pe Doamna Sa Ana”) după Prefacere.

A doua zi de Paşti, 27 aprilie 1992, am ajuns la Curtea de Argeş împreună cu Cristian Mititelu la cîteva minute după începerea Liturghiei. Vasta curte a mînăstirii era înţesată de cîteva mii de oameni, alţii erau strînşi de-a lungul drumului şi dincolo de Fîntîna lui Manole, ori spre şoseaua spre Albota… Am pătruns în biserica mînăstirii unde nu erau mai mult de 40 – 50 de persoane. Fusese trimis şi aici, întrucît episcopul locului, Calinic, lipsea, plecat la românii din Albania, să slujească ÎPS Nifon, celălalt episcop – vicar patriarhal. Liturghia începuse, era freamăt în biserică, zgomot, mulţi ziarişti, mi-am făcut păcate dînd lămuriri unei redactoare a Televiziunii daneze şi alteia de la TVR… Sosind, Regele a fost întîmpinat de episcop şi condus în Sfîntul Altar, unde a intrat prin Uşile Împărăteşti. Am avut şansa să fiu martorul unei scene istorice, Regele Mihai fiind ultimul monarh învestit cu acest privilegiu datînd din vremea impăraţilor bizantini, consideraţi „episcopi auxiliari” sau „episcopi ai treburilor din afară”. Celelalte două privilegii de aceeaşi natură fiind luarea Sfintei Împărtăşanii cu propria mînă (de care, din smerenie, Regele Mihai I nu a uzat niciodată) şi înmînarea cîrjei arhiereilor aleşi. Cu numai opt zile înainte de abdicare, învestise doi mitropoliţi (unul dintre ei fiind viitorul Patriarh Justinian) şi un arhiepiscop.

Vazîndu-l pe Rege că iese, tot prin Uşile Împărăteşti, din Altar, m-am dus în pronaos, lîngă mormintele lui Carol I şi al Reginei Elisabeta, de care monarhul s-a apropiat urmat de micul nepot, prinţul Nicolae, în vîrstă de şapte ani, îmbrăcat în costum, cu cravată, ţinînd cu amîndouă mîinile o lumînare mai înaltă ca el.

Revista indexata EBSCO