Apr 8, 2016

Posted by in Panoramic editorial

Marius CHELARU – În taina nopţilor lungi, spre azi şi altădată

„La miez de noapte

cînd candela ne luminează prezentul

perna înflorată se mişcă puţin

semn că mama

cu îngerul de mînă

ne veghează

să nu ne rătăcim

printre rîndurile

pădurii de psalmi”

Pătuţul mamei

 

„Printre miliardele de stele

paşii semănătorilor obosiţi

doar boabele de grîu

îmblînzesc stihiile.

 

O ! fericiţi semănători

pîinea voastră

va fi mîncată mîine!”

 

Marcel Miron, Locul unde se întorc îngerii

 

 

Într-o vreme în care pare că haosul muşcă cu dinţi aprinşi din trupul şi sufletul omenirii, al unui mod de a trăi/ vede viaţa ca pe o călătorie (pe cît posibil) pe ape liniştite şi curate, liniştite sufleteşte pe acest pămînt, versurile lui Marcel Miron se întrupează într-o poezie originală, aidoma unei rugi în haine profane. Scrie despre o lume care vorbeşte şi despre împrejurul mai apropiat ori mai depărtat, dar poate, mai ales, despre înlăuntrul său, în care dacă păşeşti, „cerul se lasă jos/ mai jos/ şi mai jos/ pînă în sufletul drumeţului”-cititor, de parcă te-ai duce cu sufletul pe cărările „republicii monahale” de la Athos, cum scrie autorul într-un poem. O lume în care, într-un „căuş/ îndreptat către cer/ stîlp al nebunilor pentru Hristos/ ouăle albastre/ de păsări cereşti/ clocesc îndelunga răbdare” de a înţelege cînd şi de ce Dumnezeu îţi dă răgaz să te rogi pentru ce îţi apasă ori, de ce nu, îţi alină ori înalţă sufletul, şi trupul.

Îmi amintesc mereu o pagină lungă şi frumoasă din cartea copilăriei mele – o icoană veche cu Sfîntul Gheorghe, care mă aştepta să trec prin faţa ei de fiecare dată cînd intram ori ieşeam din tinda casei mamaiei. Dintr-un colţ, venea ca dinspre ochii îngerilor din ceruri, dinspre candela ca o inima de lumină, către chipul Sfîntului, o rază care mă ajuta să păşesc prin copilăria mea, ocrotită de atîţia oameni dragi, mai senin. Cu aşa gînd am citit poemul Candelă, care vorbeşte despre un „sîmbure de lumină/ plutind pe ulei”, ca un „mugurel de cîntec tainic”. Aşa am privit şi azi versurile despre candela care, peste ani, în atîtea şi atîtea familii de la noi, acoperă, mistuie cu lumina ei „suferinţa părinţilor orfani/ de copiii plecaţi în depărtări”.

Alte poeme vorbesc despre cum a cîntărit şi înţeles călătoria vieţii, pînă acum, preotul şi poetul Marcel Miron de cînd, ca un „tînăr risipitor”, aidoma mai fiecăruia dintre noi, a plecat de acasă convins că „eram singurul care vedeam cerul”, pe cînd, aşa cum se întîmplă adesea cu noi, de băgăm, atunci, de seamă au ba, „cei din jur/ priveau cu atenţie pămîntul/ şi-mi desenau cărările”. E o călătorie şi pe cărările lumii reale, pe care le-am putea cumva parcurge cu toţii, la Athos au la Durău, să o vedem „pe albiile de piatră ale Ceahlăului” pe stareţa Raisa „culegînd florile rătăcite/ din grădina ei”, sau pe „cea mai frumoasă floare/ de la Durău”, care „înoată ca un vis albastru” (dintr-un poem în care viersul se înalţă din trupul mitologiilor cu firul dinspre Kogaion şi trecutul nostru). Ori putem fi „martori” pe străzile Constantinopolului, unde „noaptea o minune se consumă” şi în „rîuri de lumini” „cele paisprezece biserici gote/ cîntă şi se roagă” dăruindu-ne parcă din nou glasul lui Wulfila. Şi, la el ca atunci, la fel ca oricînd, la fel ca în poemul Polifonie citim în ceruri că în viaţă „mergi şi cînţi/ munceşti şi te rogi” şi, dacă aşa ţi-i sufletul, „îl pui pe Dumnezeu la lucru/ în inima ta.”.

Sau poţi citi, călătorind de data aceasta înlăuntrul tău, poemele despre tata (cu degetele lui „ca nişte rădăcini din cer/ către mine crescînd”, despre pătuţul mamei, despre „pîinea încă nedospită/ aluatul crud şi acrişor/ din covata bunicii”, ori Ghionoaia şi „eterna Ileana Cosînzeana” despre care culegem şoaptele din urechea timpului, ori despre  vinoteca în care „închise în sticle/ primăverile/ şi toamnele tîrzii” ale noastre „dorm/ ca frumoasa din pădurea adormită”. Şi, poate, ca şi Marcel Miron, gîndim că „şi acum/ simt în palmă/ rădăcinile părinteşti/ care mă trag în sus/ spre înălţimi”. Sau citim despre „banala” oală de lut, „pămînt rotund” din care sorbim „doine/ cu rod/ şi porţi pe sprîncene/ flori albe de brumă”. Ori ne amintim de ziua de azi şi de felul în care am ştiut cu toţii să ne construim ţara şi să ne alegem cum trăim, cînd printre degetele clipelor de acum ne curge din nou către ceruri, „deasupra timpului periculos”, „cîntecul statuilor unduitoare de la clubul Colectiv”, şi, aidoma lor, deşi încă respirăm, încă vieţuim, „întindem orizontul/ mai departe de noi/ şi capetele în nori/ pentru o gură de oxigen” şi şoptim, aidoma lui Origen, că „boabele de grîu/ pe tărîmul celălalt/ vor germina”.

Cartea, începută cu un kirie eleison la poalele Muntelui Athos, spre care „Călători obosiţi se îndreaptă” şi din „porturi şi plaje pustii” „încarcă în bărci şi descarcă/ vise pentru pururi cei vii”, şi se închide cu o privire spre „portul spre tărîmul celălalt”.

Dincolo de simbolistică, de calea spre legătura cu înaltul, cu Dumnezeu/ sacrul, de modul în care harul preoţesc îşi găseşte locul în poeme, şi acesta este unul dintre modurile în care se poate lectura cartea unui om care a înţeles cum să ţese în cuvînt experienţa şi trăirile, alcătuind, în maniera sa, astfel, substanţa modelată într-un discurs poetic care atrage prin sinceritate şi claritate. Am închis manuscrisul trecînd cu degetele amintirii printre aceste pagini, cu gîndul la un drum dinspre Chişinău, cu un grup din care făcea parte şi preotul şi poetul Theodor Damian, oprindu-ne apoi, la întoarcere, la Huşii prietenului nostru şi al său, Marcel Miron, ca într-un port în care, după amiază tîrzie fiind, poate că o candelă aprinsă ne lumina calea spre a nu pierde firul către Iaşi. Şi acum, în poemul de închidere al acestei cărţi călătorii De la Athos la Kogaion, Marcel Miron grăieşte către cititor, dar, parcă, şi spre noi, cei de atunci şi de azi, „Dragi prieteni/ mai treceţi prin portul meu/ şi vă luaţi candelele aprinse”…

 

Marcel Miron, De la Kogaion la Athos, versuri, prefaţă: Marius Chelaru, cu un cuvînt pe coperta a patra de Cassian Maria Spiridon, Editura Timpul, Iaşi, 2015, 78 p.

Revista indexata EBSCO