Apr 8, 2016

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Marius CHELARU – Călător către „inima lucrurilor”

„Cei care speră să substituie propria lor credinţă occidentală uneia pe care o demontează cu ajutorul cunoştinţelor împrumutate de la ştiinţa modernă, nu îşi imaginează că argumentele folosite împotriva credinţei vechi pot fi utilizate cu aceeaşi forţă împotriva celeia noi”

Lafcadio Hearn, Kokoro (Un conservator, VI, p. 135)

 

Lafcadio Hearn (1850-1904) a fost un personaj cu o viaţă aparte. S-a născut pe insula grecească Lefkada[1] (fapt reflectat şi în prenumele dat de părinţi). Peste ani, în Dream of a Summer Day, scria: „Am amintirea unui loc şi timp magic, unde soarele şi luna erau mai mari şi mai strălucitoare ca acum. Nu pot spune dacă era din viaţa aceasta ori din vreo viaţă dinainte, dar ştiu că cerul era mult mai albastru, şi mai aproape de lume” […]. „Marea era vie şi obişnuia să vorbească – iar vîntul mă făcea să plîng de bucurie cînd mă mîngîia. Odată sau de două ori în timpul altor ani, în zile divine trăite printre piscuri, am visat pentru o clipă că sufla acelaşi vînt — dar era doar o amintire.” Şi-a petrecut anii copilăriei şi adolescenţei (din 1852) în Irlanda, cu familia tatălui, apoi a emigrat în SUA, trecînd prin New York, spre Cincinnati (unde a ajuns în 1869). Nevoit să trăiască pe propriile picioare, a practicat mai multe meserii, a intrat apoi în jurnalistică, lucrînd pentru „Daily Enquirer”[2] (din 1874) şi „The Cincinnati Commercial”[3] ş.a., dar a şi pus, în colaborare, bazele unei reviste de satiră, „Ye Giglampz[4]” (descrisă de Elizabeth Bisland, în primul volum din The Life and Letters of Lafcadio Hearn, Boston and NY, 1906, drept „an amorphous little Sunday sheet, professedly comic and satiric”). Pe de altă parte, traduce în engleză opere ale unor scriitori francezi, se stabileşte în 1877 la New Orleans (unde va sta aproape un deceniu), şi, între altele, începe să citească/ să scrie şi despre texte/ scrieri budiste şi/ sau sanscrite. Stă doi ani în Indiile de Vest (corespondent pentru Harper’s Magazine). În 1890 este trimis corespondent în Japonia. A fost un moment de cotitură în viaţa sa. Impresionat puternic de Japonia, de oamenii de acolo, renunţă la slujba sa, ajunge să lucreze (graţie lui Basil Hall Chamberlain, care avea influenţă în Arhipelag) ca profesor de engleză la şcoala din Matsue, pe coasta de nord a ţării, apoi la Universitatea Imperială din Tokyo şi la Universitatea Waseda. Se căsătoreşte, devine cetăţean japonez, îşi ia numele de Koizumi Yakumo, trece la budism… trăieşte pînă la moarte în Japonia.

Prin scrierile sale despre Arhipelag, locuitorii acestuia şi viaţa lor, ajunge să fie apreciat de japonezi (deşi, poate, nu era din cale afară de cunoscut acolo în timpul vieţii sale[5]), peste ani citit şi tradus în întreaga lume. Peste timp, funcţie şi de cum au evoluat lucrurile în Japonia şi în lume viaţa şi opera sa au fost reanalizate[6], discutate[7], „reevaluate”[8] ş.a. Amintim cîteva dintre cărţile sale: Glimpses of Unfamiliar Japan, 1894, Out of the East: Reveries and Studies in New Japan, 1895, Gleanings in Buddha-Fields: Studies of Hand and Soul in the Far East, 1897, Japanese Fairy Tales, 1898, In Ghostly Japan, 1899, Japanese Lyrics, 1900, Kottō: Being Japanese Curios, with Sundry Cobwebs, 1902.

Şi cititorilor români numele lui le-a fost cunoscut de timpuriu. Amintim, doar, de pildă, că în „Ţara Bîrsei”, revistă care apărea la Braşov, sub egida „Astrei”, în numărul 3, din anul III, „Maiu-Iunie 1931, Gabriel Zare semnează un text de cîteva pagini, intitulat Perspective asuprea Japoniei, cu menţiunea „după Lafcadio Hearn” (notînd că a consultat „următoarele opere de L. Hearn: „Au Japon spectral”, „Kokoro”, „Le Japon inconnu”, „La lumičre vient de l’Orient”, „Le Japon”, „Pages éparses des litteratures étranges”, „Lettres japonaises”), în care oferă o serie de explicaţii, note de subsol ş.a. („Purtîndu-şi visul în lumea întreagă, Lafcadio Hearn poetul cu imaginaţie aprinsă a poposit în Ţara Libelulelor[9], a îndrăgit o femee niponă[10] şi s’a făcut cetăţean japonez. L-au cucerit, dela început: «rîsul apelor limpezi, ninsoarea din flori de cireş, tăcerea întinderii verzi»…”.)

Sau: Călinescu, atras de Orient, a scris Oglinda înstelată, piesa de teatru Şun, mit mongol sau Calea netulburată, 1940, cartea de călătorie Am fost în China nouă, 1953 şi  Cartierul Joshiwara[11], în care vorbea (citînd şi pe Lafcadio Hearn, şi pe W.G. Aston, cu A History of Japanese Literature, London, 1899, dar şi pe Kakuzo Okakura, The ideals of the East with special reference to the Art of Japan, London, 1920), şi despre „geişe”.

Despre această carte, scrisă în oraşul Kobe, Lafcadio Hearn scria: „Lucrările ce compun acest volum vorbesc mai mult despre viaţa interioară decît despre cea socială din Japonia – motiv pentru care ele au fost grupate sub titlul Kokoro (inimă). Scris cu caracterul de mai sus, acest cuvînt semnifică, de asemenea, minte, în sensul emoţional; spirit, curaj, determinare, sentiment, afecţiune, iar sensul interior – exact cum se spune în limba engleză the heart of things.” (Kobe, 15 septembrie 1895)

Pe de altă parte, în scrisorile sale, Hearn nota că, deşi cărţile lui ajunseseră să se bucure „de o considerabilă atenţie în Anglia” şi în America, şi, de pildă, Out in the East, făcuse o puternică impresie, nu ştie la ce se poate aştepta în ce priveşte Kokoro: „I don’t know what will be said of ‘Kokoro:’ it is a terribly ‘radical’ book – at variance with all English conventions and beliefs.[12]” Sau că: “It is rather a crazy book”[13].

Dincolo de „subiecte/ ce spun” povestirile din Kokoro, între aspectele care m-au interesat, din varii motive, între care, desigur, şi modul în care vedea Lafcadio Hearn (avînd în vedere şi perioada în care ajunsese acolo, şi ce se petrecea în Arhipelag, în zona de influenţă şi în lume atunci, dar şi felul în care a fost receptat că a înţeles el, născut/ educat occidental tot ce auzea/ trăia/ studia) cum ar putea merge mai departe Japonia şi ce se va întîmpla cu felul japonezilor de a fi, cu felul lor de viaţă care îi face atît de diferiţi, cum este/ cum va fi atitudinea lor faţă de străini (construită, în timp, complexă şi sinuoasă – de la faptul că „nici cel mai indiferent străin nu ar fi putut crede că un popor de patruzeci de milioane, ce îşi adună toate energiile pentru a obţine independenţa naţională absolută, ar rămîne mulţumit să permită exploatarea importului şi a exportului ţării sale de către străini”; sau: „existenţa unor aşezări străine în Japonia sub jurisdicţie consulară a fost în sine o exasperare pentru mîndria naţională”, la înţelegerea necesităţii deschiderii ţării spre lume), cum va fi japonezul viitorului ş.a.

De pildă, Hearn scrie că: „Din punct de vedere fizic, cred că japonezii vor deveni înainte de sfîrşitul secolului următor mult superiori în comparaţie cu ceea ce sînt acum”. Asta din „trei motive întemeiate”; primul – „antrenamentul de gimnastică sistematizat militar al tinerilor apţi pentru armată trebuie să producă în cîteva generaţii rezultate la fel de remarcabile ca cele ale sistemului militar din Germania – creşterea în înălţime, în circumferinţa pieptului şi în dezvoltarea musculară”; altul: „hrana japonezilor de la oraşe este îmbunătăţită – în alimentaţie a apărut carnea, iar această mîncare mai nutritivă trebuie să aibă rezultate fiziologice, favorizînd creşterea”, în restaurantele japoneze care, remarca el, „răsar peste tot”, „preparatele occidentale” sînt la preţ „la fel de mic aproape” cu cele japoneze; al treilea: „amînarea căsătoriei impusă de educaţie şi de serviciul militar trebuie să conducă la crearea unor generaţii de copii calitativ superioare”.

Pe de altă parte, iată cum descrie/ cum construieşte un personaj, un tînăr samurai „de rang superior” „născut într-un oraş de interior”, unde „nu călcase încă picior de străin”, care, după ce „schimbările au venit aşa cum vin cutremurele mari, fără să prevină”, aducînd „transformarea fiefurilor conducătorilor locali, daimyo, în prefecturi, suprimarea clasei militare, reconstrucţia întregului sistem social”, cunoaşte străini, îi este permis să călătorească în Occident, „a văzut civilizaţia occidentală aşa cum puţini dintre japonezi au văzut-o vreodată”, din datorie patriotică, pentru a contribui la asigurarea securităţii, a viitorului Japoniei, studiază, înţelege forţa civilizaţiei occidentale, dar, totodată, o apreciază şi pe cea a neamului său, cu frumuseţea şi forţa ei. „Necesităţile Japoniei ar obliga-o să stăpînească ştiinţa străină, să preia mult din civilizaţia materială a duşmanilor ei, însă aceleaşi necesităţi nu o pot obliga să arunce complet ideile sale de bine şi de rău, de datorie şi de onoare”. Astfel, treptat, în mintea sa îşi conturează un scop care trebuia să facă din el „un conducător şi un profesor”: „să se străduiască din toate puterile pentru păstrarea a tot ce a avut mai bun în viaţa din trecut, să se opună fără teamă introducerii în continuare a tot ce nu poate fi esenţial pentru păstrarea identităţii naţionale sau ce nu poate fi de ajutor pentru propria dezvoltare a naţiunii”.

Fiecare text în parte este, în felul lui, o oglindă a modului în care a înţeles Hearn Japonia. Aici sînt doar cîteva gînduri legate de Lafcadio Hearn, de felul în care a fost perceput şi a înţeles el lumea în care trăia, de acest volum al său, pe care acum îl avem în limba română graţie efortului lui Neculai Amălinei, care a oferit cititorilor români şi alte cărţi legate de ce înseamnă Japonia/ civilizaţia/ cultura/ scrierea niponilor, mai toate semnalate în „Poezia” şi „Convorbiri literare” (Gorin no Sho, de Miyamoto Musashi, Introducere în budismul Zen, de Daisetz T. Suzuki ş.a.).

 

Lafcadio Hearn, Kokoro, traducere de Neculai Amălinei, Editura PIM, Iaşi, 2016, 2017 p.

[1] Înainte vreme Santa Maura (Leucadia/ Lefkadia); tatal viitorului scriitor – irlandez,  Charles Bush Hearn, din armata britanica,  mama – Rosa, cu radacini dupa unii poate malteze, si grecesti.

[2] DeCamp, Graydon. The Grand Old Lady of Vine Street: A History of The Cincinnati Enquirer, Cincinnati, Ohio, The Merten Co., 1991.

[3] Clubbe, John, Lafcadio Hearn in Cincinnati, University of Tokyo, Komba, Sept. 25, 2004.

[4] În primul numar, aparut la 21 iunie, se spunea ca va fi “published daily, except week days”, si revista va fi „devoted to art, literature, and satire”.

[5] Roy Starrs, Lafcadio Hearn as Japanese Nationalist, în („Japan Review”, 2006, 18, p. 181-213): “During his lifetime Hearn was relatively unknown in Japan but already a widely celebrated author in the West, not only for his books on Japan but for his colorful “regionalist” writings on the French West Indies and on the American cities of Cincinnati and New Orleans, as well as for his excellent translations of nineteenth-century French literature.” – la p. 182.

[6] Despre traducerile sale de haiku, de pilda, Arthur E. Kunst, în cartea Lafcadio Hearn, Twaine Publishers, NY, 1969, spune, între altele, ca acesta a esuat chiar si dupa propriile standarde.

[7] Si legat de subiecte de tipul celor abordate de Ono Setsuko, care scria (O. Setsuko, A Western image of Japan. What did the West see through the eyes of Loti and Hearn, Geneva, Imprimerie du Courrier, 1972) ca japonezul nu are „constiinta dualitatii subiect-obiect”, iar realitatea este resimtita de acesta cu toata fiinta, fiind „impregnat de forma, culoare, sunet si miros” s.a.

[8] Roy Starr, în art. cit.; sau Nayan Guo, în Interpreting Japan’s interpreters: The problem of Lafcadio Hearn (New Zealand Journal of Asian Studies 3, 2 (December, 2001): 106-118.) care, desi admite ca „Some people regard Hearn as the ‘best’ interpreter of Japan because they think his understanding was deeper and more insightful than other foreigners’.”; si ca Hearn “is highly valued in Japan because of the sensitive way in which he wrote of Japanese customs and old tales, his adoption of Japanese nationality (with the Japanese name Koizumi Yakumo ), and because he eventually died and was buried in Japan”, considera ca sînt multe de discutat. De pilda confuziile legate de shintoism sau ca “Hearn’s writings on Japan suffer from his uncritical and excessive embrace of many things ‘Japanese’, and it is this element which makes them susceptible to manipulation in the interests of a different kind of nationalism one hundred years later”. – la p. 106.

[9] Japonia, în limba nipona „Akitzuki” sau Tara Libelulelor. [n. G.Z.]

[10] Setsu (duiosie) fiica de samurai, care nu l-a desamagit niciodata; tipul femeii-copil. [n. G.Z.]

[11] George Calinescu, Cartierul Joshiwara, în Scriitori straini, Editura Pentru literatura universala, antologie, îngrijire: Vasile Nicolescu, Adrian Marino, 1967, p. 790.

[12] Scrisoare catre Sentaro Nishida, Kobe, ianuarie 1895.

[13] Scrisoare catre Page M. Baker, Kobe, ianuarie 1896.

Revista indexata EBSCO