Apr 8, 2016

Posted by in Varia

Marius VASILEANU – Profesorul Ştefan Todiraşcu

Una dintre personalităţile mai puţin cunoscute astăzi, dar foarte active şi iubite de confraţii Rugului Aprins a fost profesorul Ştefan Todiraşcu care era în relaţii apropiate în special cu profesorul Alexandru Mironescu, cu Părintele Benedict Ghiuş şi cu Părintele Dumitru Stăniloae.

 

Ştefan Todiraşcu a avut o viaţă plină de încercări şi, chiar dacă nu a fost arestat, a fost trimis o dată cu instalarea brutală a regimului comunist din postul de conferenţiar la Facultatea de Drept (Universitatea Bucureşti) la munca de simplu muncitor la una din întreprinderile bucureştene. Fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae mărturiseşte: „Domnul Ştefan Todiraşcu a fost printre primii care l-au căutat pe tata după venirea lui la Bucureşti (…). Avea o vervă aleasă şi o inteligenţă cu totul ieşită din comun. Citise enorm, nici cultura occidentală, nici cea a marilor ruşi nu-i era străină. Acum se apropiase de Filocalia, prin ea de adevărurile mari ale credinţei şi ducea o viaţă cu adevărat creştinească. Cînd l-am cunoscut, frecventa cu asiduitate cercul celor din Rugul Aprins, fiind prieten bun cu profesorul Mironescu. Mai tîrziu a început să apară din ce în ce mai rar în această societate. Venea în schimb deseori pe la noi şi noi îi vizitam de asemenea, pe el şi pe soţia lui, Flavia, care îi împărtăşea principiile şi convingerile, în apartamentul de un gust desăvîrşit din Calea Plevnei. Întîlnirile cu ei erau o sărbătoare a spiritului şi am continuat să fim prieteni pînă ce întîmplări nenorocite care s-au abătut şi asupra lor şi asupra noastră ne-au despărţit. Dar am rămas pentru totdeauna ataşaţi de ei şi amintirea lor ne-a rămas preţioasă.” (vezi volumul “Lumina faptei din lumina cuvîntului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Lidia Stăniloae Ionescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2010, p. 188-189).

Ştefan Todiraşcu s-a născut în 3 iunie 1911 în comuna Rîmniceni, satul Slobozia-Boteşti (jud. Vrancea). Părinţi săi, Rada şi Tănăsache Todiraşcu, erau ţărani. A terminat liceul Regele Ferdinand din Rîmnicu Sărat, fiind primul pe judeţ la examenul de bacalaureat. Între anii 1930 şi 1935 urmează cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. Îşi susţine apoi lucrarea de doctorat în drept, cu titlul „Despre originea şi natura juridică a Băncii Naţionale a României”, tot la Universitatea Bucureşti (1936). A fost asistent universitar şi apoi conferenţiar la Facultatea de Drept din Bucureşti, fiind foarte iubit de studenţi. Astfel, unul dintre aceştia, viitorul academician Virgil Cîndea, pentru care profesorul Şt. Todiraşcu a fost un adevărat mentor, notează că acesta a fost unul din dascălii cei mai eminenţi pe care i-a cunoscut.

O dată cu intrarea României în război, Ştefan Todiraşcu este concentrat şi luptă pe front pînă la cucerirea Odessei. Apoi, tot în perioada războiului, va fi consilier la Ministerul Afacerilor Externe. Se căsătoreşte în aprilie 1942 cu Flavia Corina Hainăroşie. Nu au avut copii.

În 1947 este demis din învăţămînt şi lucrează ca muncitor în construcţii şi instalaţii, apoi ca bobinator la Cooperativa Electrobobinajul (Bucureşti) şi electrician la Întreprinderea de produse finite din lemn „Placajul” (IPROFIL). În ultimii cinci ani de activitate profesională devine tehnician energetic (maistru) la aceeaşi întreprindere. Din 1968 se pensionează pe motive medicale. A plecat la Domnul în ziua de 4 mai 1977.

Ştefan Todiraşcu a scris relativ puţin, fără a publica în timpul vieţii. Parte din scrierile sale au apărut recent în volumul intitulat Comentarii la Evanghelia după Ioan (Editura Eikon, Colecţia Arhiva Rugului Aprins, 2016) – aceste pagini fiind citite iniţial în particular unor prieteni de suflet. Cîţiva dintre aceşti apropiaţi, precum Pr. Benedict Ghiuş şi Pr. Dumitru Stăniloae, i-au făcut unele sugestii, astfel încît volumul menţionat este cu atît mai preţios, fiind încărcat de atmosfera şi de experienţa de rugăciune a Rugului Aprins. Un alt volum este dedicat integral Poemelor filocalice scrise de prietenul său Alexandru Mironescu. Cîteva eseuri ale lui Ştefan Todiraşcu au ca subiect arta şi interpretarea unor tablouri celebre existente la Muzeul Naţional de Artă al României, fiind prilejuite de vizitele pe care le făcea la muzeu alături de nepoata sa, actualmente artist plastic, Veronica Pionneau. Pe lîngă acestea, a mai scris proză scurtă, cîteva povestiri pentru copii, poezie.

Într-adevăr, profesorul Ştefan Todiraşcu a fost unul dintre participanţii activi, dar discreţi la întîlnirile Rugului Aprins, personalitate care printr-o minune, fiind deja „trimis la munca de jos”, a scăpat de arest şi de anii grei de închisoare.

Ecoul experienţei sale de la întîlnirile Rugului Aprins a continuat prin întîlniri de suflet petrecute în locuinţele lui Al. Mironescu, Constantin Joja etc. Şi, în pofida condiţiei sociale precare, Ştefan Todiraşcu a reuşit să adune în jurul său o seamă de tineri promiţători nu numai în plan intelectual, ci şi în cel spiritual. Aceştia se întîlneau periodic la casa profesorului şi făceau lecturi filocalice, comentau şi meditau la cele duhovniceşti. Printre tinerii care s-au format lîngă profesorul Şt. Todiraşcu trebuie amintiţi Virgil Cîndea şi doctorul Mihail Constantineanu.

Ştefan Todiraşcu a avut o relaţie apropiată, discretă, cu Părintele Cleopa Ilie, căci a fost unul dintre oaspeţii constanţi ai acestuia la Mănăstirea Sihăstria. Astfel, mărturia lui Ion Horia Groza este preţioasă: „Însorita zi de vară de la Sihăstria, în care un grup de şase inşi, între care blajinul Părinte Ioil, era condus de Părintele Cleopa la locurile pline de taină ale Sfintei Teodora şi la Sihla, într-un continuu şi avîntat dialog cu Ştefan Todiraşcu, pe care toţi îi ascultau cu respect şi bucurie, rămîne de neuitat.” (vezi „Comentarii la Evanghelia după Ioan”, Ştefan Todiraşcu, Ed. Eikon, 2016, p. 9). Tot prin intermediul lui Ştefan Todiraşcu, texte scrise de Pr. Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria erau culese (bătute la maşina de scris) de o persoană de încredere. Chiar dacă este un aspect secundar, astfel de gesturi care îşi asumau un anume risc, totul petrecîndu-se cu mare discreţie pentru a nu intra în vizorul poliţiei politice – căci uşor puteau fi încadrate la „propagandă religioasă”, cum s-a mai petrecut în regimul comunist –, pot fi socotite, fără a greşi, şi o formă de rezistenţă politică, care se opera cu instrumentele spirituale…

Precum s-a petrecut şi cu alţi intelectuali ai vremii, inclusiv cu unii dintre membrii Rugului Aprins, căutările de ordin spiritual ale lui Ştefan Todiraşcu au fost iniţial mai ample, dar a ajuns într-un timp scurt la creştinismul ortodox, la Calea Împărătească, după cum precizează biograful său, Ion Horia Groza: „Nu şi-a irosit însă forţele peste mituri, religii şi sisteme ca alţi reprezentanţi ai generaţiei sale ci s-a decis rapid, definitiv şi total, pentru universul ortodoxiei. Drumul său a continuat în procesul tainic şi anevoios al travaliului sufletesc, în care Domnul Şi-a făcut lucrarea. A dus o viaţă ce s-a ascetizat tot mai mult, inclusiv în aspectele intime, o viaţă de rugăciune stăruitoare şi ardentă. Cunoştea extrem de bine scrierile filocalice şi înţelegerea sa existenţială era profundă şi neşovăielnică. Deosebit de apropiate sufletului său erau scrierile Sfîntului Simeon Noul Teolog, Sfinţilor Nil Sorski şi Serafim de Sarov, şi, mai aproape de timpurile noastre, ale Stareţului Siluan de la Muntele Athos. Deşi nu era străin de perioada „oficială” a funcţionării grupului Rugul Aprins (1945-1948), fiind prezent la conferinţele şi întrunirile de la Antim, Ştefan Todiraşcu a participat asiduu mai ales în perioada de după 1950, cînd întîlnirile aveau loc, cu precauţii, la mînăstirile Antim şi Plumbuita, unde era stareţ Părintele Sofian Boghiu, la Cernica, sau în diferite reşedinţe, cum erau în special locuinţa profesorului Alexandru Mironescu şi altele, inclusiv cea a lui Ştefan Todiraşcu. (Comentarii la Evanghelia după Ioan, p. 9-10).

Alexandru Tîrpa, un alt tînăr care l-a frecventat, notează: „Am ideea că el (Alexandru Mironescu), împreună cu dl. Ştefan Todiraşcu şi Părintele Mihai Avramescu au fost persoanele din afara mediului monahal care, aici, în Bucureşti, au avut un rol primordial în prima etapă, în etapa «marşului de apropiere» spre Adevăr al generaţiei noastre” (Alexandru Tîrpa, Despre «Calea inimii» şi despre Alexandru Mironescu, în Ileana Mironescu Sandu, Alexandru Mironescu, Centenarul naşterii, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Ştefan Todiraşcu a fost un om frecventat de acei intelectuali îmbisericiţi ori aflaţi pe calea apropierii de Biserică – conform mărturiilor, şi N. Steinhardt a fost unul dintre cei cu care se vizita – şi a cărui influenţă ziditoarea numai Dumnezeu o cunoaşte, căci se petrecea într-o binefăcătoare discreţie. Prietenia cu mari intelectuali ai vremii (Eugen Ionescu, Egdar Papu, doctorul Constantin Daniel etc) nu l-au tulburat din smerenia cu care studia scrierile ortodoxe şi se dedica rugăciunii neîncetate…

Viaţa lui Ştefan Todiraşcu ilustrează versantul discret al ortodoxiei, al cuminţeniei, smereniei şi inteligenţei spirituale negălăgioase. Este una dintre personalităţile Rugului Aprins care a adus mulţi tineri spre rugăciunea neîncetată sau, măcar, spre Biserică.

 

Revista indexata EBSCO