Apr 8, 2016

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Stephen GILL

STEPHEN GILL. S-a născut în Sialkot, Pakistan, acolo unde şi-a petrecut cei dintîi ani ai copilăriei. A crescut în India. După ce a predat în Etiopia vreme de trei ani, a plecat în Anglia. Ulterior s-a stabilit în Canada. „Poet Laureat” al Universităţii Ansted, Stephen Gill este o voce impresionantă a Canadei, Indiei şi Pakistanului. A scris peste 20 de cărţi, incluzînd romane, critică literară, poezie. Poezia şi proza lui Stephen Gill au apărut în peste cinci sute de publicaţii din Canada, Statele Unite şi India. Scrie în limba engleză, dar şi în urdu, hindi şi panjabi. Pentru activitatea neobosită de scriitor, cercetător şi profesor universitar, a primit numeroase premii şi distincţii [Laureate Man of Letters from United Poets Laureate International; Sahir Award of Honor from Sahir Cultural Society, Panjab, India; Plaque from the World Council of Asian Churches (Canada); Pegasus International Poetry for Peace Award (Poetry in the Arts, Inc., Texas,); The Best Poet of Peace Award for the year 1993 from Roger Cable 11 (Canada); The Queen’s Golden Jubilee Medal]. A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace.

„Cred că iubirea cîntă viaţa. Mai cred că iubirea şi pacea merg împreună; cînd iubirea lipseşte, îşi face loc boală sub toate formele iar acolo unde e boală, lipseşte pacea ¦ personală sau naţională. Este în interesul fiecăruia să urmeze calea iubirii pentru sănătatea personală. Guvernele la toate nivelele sunt aşteptate să menţină pacea ca să sprijine viaţa plină de sens şi prosperitate. Cred că a trăi şi a-l lăsa şi pe altul să trăiască reprezintă calea prosperităţii naţionale şi personale.”

Prefaţa la volumul de sonete neconvenţionale, Iubirea cîntă viaţa, p. 10-11)

 (1)

Preaplinul frumuseţii tale înseamnă deschiderea bobocului care sfios se uită pe furiş sau arderea vie căutată de înţelepţi sau balsamul din roză sau singurătatea deplină a Chitrului din cele mai triste versuri ale odei mele sau toate acestea combinate. Enigma nebănuită a legăturii noastre lipsite de rivalitate e picătura oceanului pe care mă străduiesc să o prefac în sonet cu irisul ochilor tăi. Iubirea ta găteşte calea sincerităţii mele, îi alină mereu pe pribegi în infinitul uimirii lor.

(2)

Cînd apare şi soarele necîntător, zîmbetul tău e semilună scînteietoare pe cerul fără prihană. Căldura palmelor mele cinstind liniştea stăpînitoare tăgăduie veninul şarpelui din înfrigurarea ameninţătoare. O desăvîrşită bogăţie de flori trăgîndu-şi seva din rădăcinile dăruite pămîntului protector, hrănind lujerul şovăitor al florilor pe temeiul vieţii şi al înfloririi. Strălucirea revarsă graţie nebănuită încununîndu-mi zborurile prin ostenitele citadele ale minţii din noile mele vederi.

 

(3)

Trăiesc pentru cîntul poeziei aducînd frumuseţe iubirii noastre şi pentru simfonia ta euforică, dătătoare de binecuvîntare. Voi purta inelul tău ca tribut întemeiat pe elogiul meu. Nu-mi cere încă să dorm. Vînturi blestemate bat şi acum petalele gingaşe şi pasărea rănită a năzuinţei mele bate din aripi în celula grozăviilor visătorilor împietriţi. Voi rămîne în livada grijilor tale, absorbind adăpostul sigur şi îngrijind răsadul de margarete după care tînject. Desluşesc un destin pe puntea demnităţii tale.

 

 

(4)

Floarea tinereţii din ochii tăi, o inefabilă comoară sădită. O prezenţă celestă a cîntului meu fără cuvinte sau un şir de stele la orizontul speranţelor mele sau un pîrîu alimentat de apele repezi de munte, rămase pe veci nescrise, nerostite. Gîndurile mele ţîşnesc din tine, tu, nevoia albinelor şi libertatea păsărilor. Eşti forţa iniţiatoare supunînd umbrele nesfîrşite ale descurajării mele. Faţa ta întruchipează perfecţiunea.

 

(5)

Eşti liniştea lacului meu care îşi ia energia din ordinea veşniciei. Iubirea, flacără e a veşniciei. Cred în iubirea ta, în braţele materne, în iubirea nenăscută în timp. Trupul fără iubire e mormînt alb iar samavolnicia iubirii e cultura violului. Graţioasă, iubirea ta, din fericire ascunsă în umbra inefabilă a umanităţii, e canarul libertăţii, porumbelul fidelităţii statornice, scara înţelepciunii.

 

 

(6)

Eşti sălaş solid, apărător al flăcării tremurătoare a încrederii mele în tine. Drumul ei către tine risipeşte ceaţa groasă din „tu” şi „eu”, ceaţa care împăienjeneşte chipul celei care cîntă. Cu murmur uşor şi aşezat, mă cheamă cu speranţă să îmi ofere bucurie şi pace. În fiecare ivire a zorilor găseşti armonii noi, nicidecum praful ridicat de viteza absurdă din ziua de azi. Cînd dansez cu ardoarea iubirii, nu mă las tulburat de schimbările neamului brutal. Eşti voinţa mea şi, dincolo de toate, nevoia mea esenţială.

 

(7)

Pe faţa mea obosită şi posomorîtă aduci tihna mîngîietoare din izvorul mării tale interioare. Pe aripile albinelor mici aduni mierea din natura neprihănită de pe cîmpiile clocotitoare, cîntînd viaţa în locul meu. Mîinile tale aşează cununa adevărului pe chipul fiinţei mele arătînd că faptele fără iubire sunt zgura rămasă după arderea focului. Eşti tufişul sacru din valea ochilor mei unde zîmbetele tale strălucitoare şi galeşe sunt înaintea ochilor mei safire rare şi scînteietoare.

(8)

Eşti lăstarul care cugetă la „trăieşte şi lasă-l şi pe altul să trăiască”; tu răspîndeşti aromă sănătoasă, aduci prinos credinţei mele în tine. Mă cufund în conştiinţa solemnităţii ei nesfîrşite, condiment al imaginaţiei mele, uşă a creativităţii tale. Mergi alături de mine şi dai la iveală timpul cînd primăvara îşi întinde aripile, oferind balsamul cel mai dulce. Eşti cel mai sigur fort care trezeşte convingerile mele, sfinţindu-mă cu o viziune. Eşti colţ de frunză, lentilă pentru stăpînul meu lăuntric.

 

 

(9)

Te prind de minune diferitele cadrele folclorice care aduc mulţumire palatului din apropierea lor. Îmi inspiri sonetele exotice, cîntînd neprihănirea, continuitatea şi devotamentul. Privirea ta lungă şi rafinată exprimă mîhnirea, mîndria, bucuria şi îngăduinţa, rînduite artistic pentru variate gusturi. Interpretez ceva ce duce la tine cu stăruinţă şi efort, armonizînd într-un tot moştenirea ta sigură cu puterea mea creatoare. Baţi la uşa mea la orice oră. Eşti Agni, forţa purificatoare, în turnul meu preferat de retragere.

 

 (10)

Desluşesc sosirea Nirvanei cînd tu ocroteşti taina grijii pentru asprimea luptei mele zilnice. Nu sunt nici înfricoşat nici tulburat deşi anxietatea mea atinge un punct critic. Inelul meu cu diamant cu totul aparte îmi aprinde torţa interioară pornind iniţierea înţeleaptă. Îţi văd palma în care ţii seminţele acţiunii. Pe nesimţite creşte sanctuarul înmiresmat şi neîndoielnic. Iată-mă profetul cîtorva cuvinte din limba dăruită, netulburată. Planez liber pe cer şi sus ca regele păsărilor.

Traduceri: Olimpia IACOB

Revista indexata EBSCO