Apr 8, 2016

Posted by in MOZAIC

Nicolae SAVA – „La început de drum” cu Ioanid Romanescu

Pe cînd mă ridicam şi eu, drăgăliţă-Doamne, poetaş la casa părinţilor mei, mi-am luat îndrăzneala să visez a publica în revista „Convorbiri literare”. Avusesem o primă tentativă la revista „Tomis”, prin 1969, cînd, hamal în port fiind, publicam două poezii la rubrica deţinută de poetul Octavian Georgescu, „manuscrise”, şi găseam de cuviinţă că a venit timpul să ies în lume cu producţiunile mele şi în presa literară ieşeană. Cred că era prin anii 1975-1976, dacă nu mă înşeală memoria. I-am trimis, aşadar, un grupaj de versuri lui Ioanid Romanescu, poetul care deţinea rubrica „Dintre sute de catarge” a revistei. Nu ne cunoscusem personal, îi citisem doar volumele de versuri şi eram cucerit de forţa lirică a poeziei sale, dar mai ales de spiritul lui de „plebeu răzvrătit” (cum l-a denumit Daniel Dumitriu) trăitor în plină epocă ceauşistă.

La cîteva luni, în rubrica cu pricina, după cîteva răspunsuri destul de telegrafice, cum era regula (datorită faptului că era mare aglomeraţie la poşta redacţie) un răspuns din final era adresat mie: „În sfîrşit, în mormanul de plicuri, o scrisoare emoţionantă şi cîteva poezii excelente, pe care le-am citit imediat, cu bucuria descoperirii unui talent autentic, în faţa tuturor colegilor de redacţie. Tînărul se numeşte Nicolae Sava. E din comuna Vînători, jud. Neamţ. Chiar dacă nu aţi fi adăugat nici un rînd poeziilor trimise la Convorbiri literare, răspunsul de faţă ar fi fost acelaşi. Ne-am convins, încă de la citirea primelor versuri, că avem de-a face cu un poet. Vă invităm la Iaşi, într-o zi de vineri, pentru a fi prezent la cenaclul Junimea; aduceţi cît mai mult din tot ce aţi scris. Vă aşteptăm”. O altă bucurie mai mare nici că a încăput în acea zi, în acea săptămînă, în acel an…

Bineînţeles că nu m-am dus la cenaclul Junimea (avînd oroare să-mi citesc producţiile poetice în public), dar la redacţia revistei am ajuns, după cîtva timp, împreună cu Daniel Corbu. Mi-a fost frică să merg singur, simţindu-mă oarecum vinovat că nu am ajuns la cenaclul „Junimea”, cum am fost invitat. Însă Ioanid ne-a primit cu căldură, s-a uitat peste textele noastre, citind cu voce tare ceea ce-i plăcea, corectînd cîte ceva pe ici pe colo. În sfîrşit, a zis că totul e bine şi va propune spre publicare cîte un text sau două. Nu au apărut însă nici un text în revistă în următoarele numere, nici din ale mele nici din cele ale lui Daniel. Peste cîtva timp, sosit la Tîrgu Neamţ şi la Vînători-Neamţ la nişte şezători literare, Ioanid mi-a destăinuit misterul. Fusese una din poeziile mele în pagină dar a fost scoasă de un cenzor vigilent la timp. Aşa am ratat eu debutul la „Convorbiri literare”, dar amiciţia mea cu Ioanid a continuat.

Tot împreună cu Daniel Corbu, am pus la cale să scoatem o revistă „Lumina”, la Vînători- Neamţ. Cine a trăit în acele vremuri realizează, cred, cît de temerar era un asemenea proiect. Ne trebuia însă o autoritate literară, un nume important de scriitor care să gireze demersul nostru. Ne-am gîndit la Ioanid. Şi nu ne-am înşelat. După ce l-am anunţat prin telefon despre ce e vorba şi l-am rugat să ne ajute, nu a durat foarte mult şi am primit textul său dar şi o scrisoare:

 

“Dragă Nicolae,

M-am îmbolnăvit. De două zile nu am fost nici la redacţie.

Îţi trimit, în sfîrşit, articolul. Dacă nu veţi respecta întocmai ce am scris, dacă veţi schimba o virgulă măcar, vă mănînc!

Să nu spui că nu te-am anunţat!

Sanatati!

Ioanid Romanescu”

 

Textul trimis de Ioanid, intitulat „La început de drum”, a apărut, într-adevăr, aşa cum l-a trimis maestrul. Nici prin gînd nu ne-a trecut să-i schimbăm vreo virgulă:

 

„La început de drum

 

Aflu că la Vînători-Neamţ, ca urmare a străduinţei cîtorva tineri  intelectuali care au dat în patima cititului şi scrisului, se fac ultimele pregătiri pentru apariţia unei reviste.

Ca om din partea locului (tatăl meu era de la Drăgăneşti, fraţi de-ai lui şi o mulţime de rude sînt la Varatic şi Boroaia, Oglinzi şi Brusturi, Fălticeni şi Paşcani), am fost pîrît spre a da un certificat. Probabil, în vara anului trecut m-or fi văzut nu numai cei opt-zece plozi cum aruncam cu pietricele în bulboanele Ozanei, pe unde m-am scăldat cîndva cu o iubită frumoasă şi cîrnă. Păi, dau eu certificat de talent lui Nicolae Sava, lui Daniel Corbu şi celorlalţi, dar numai în speranţa că Sadoveanu (mă priveşte dintr-un balcon, sau de pe malul drept al Ozanei) mă va ierta şi nu-mi va lua plaivazul dacă voi greşi; cît despre Creangă, ar spune doar atît: „Ei, apoi şagă vă pare?”

Sigur, nu-i de şagă să scoţi o revistă bună. Dar cred că, pe acea vatră de istorie şi de cultură, talentul va fi întotdeauna dublat de seriozitate. Prietenilor mei de acolo, precum şi tuturor cititorilor noii publicaţii, le doresc din inimă succes!

Ioanid Romanescu”

 

Aşa a apărut primul număr al revistei „Lumina” de la Vînători-Neamţ, în anul 1979. Şi cu sprijinul lui Ioanid Romanescu, cel de la a cărui plecare în eternitate (20 martie 1996) s-au împlinit în aceste zile 20 de ani. Două decenii în care s-a vorbit, din păcate, foarte puţin despre acest om minunat şi „Poet al uriaşilor”, cel care a lăsat moştenire una din cele mai frumoase poezii scrise în limba română, „Trăiască poezia şi marii visători!”. (Nicolae SAVA)

Revista indexata EBSCO