Apr 8, 2016

Posted by in Poezii

Vlad SCUTELNICU

tu întîrzii, puţin

lui Lucian

 

stăm  toţi  la o masă rotundă  cu un  scaun

gol

între  noi şi te aşteptăm în această

sală imensă, în mijlocul acestei zile

tu

întîrzii ca de obicei

poate zece minute, poate  un sfert academic

 

te aşteptăm

să ne povesteşti despre cum

l-ai întrecut la o sută de metri plat pe fratele tău

şi în vis şi în viaţă

chiar dacă pe la metrul cincizecişitrei al cursei

te-ai împiedicat

şi ai rămas niţel în urmă

 

te aşteptăm

să ne povesteşti despre iluzionista Babette ori despre

fratele geamăn, Alzheimer cum trec ei veseli

braţ la braţ cu nelegiuitul amant 

prin oraşul acesta de gips spre

judecătorul care face mereu, mereu recurs la joc secund

 

te aşteptăm

ştiu că mai întîrzii poate zece minute

poate un sfert academic

 

este ziua douăzecişidouădemiişasesutecincizeci a

drumului tău

umbra, agent dublu

te-a trimis spre ţinutul Klarei

agăţîndu-ţi de braţul stîng  femeia fără zîmbet

dar noi ştim, ştim  că vei veni negreşit

 

 

! hai  vino, PRIETENE

scaunul gol dintre noi te aşteaptă

ştim că mai întîrzii un pic dar sigur

tu vii…

 

 poate peste un sfert academic,

poate peste zece minute…

 

 

 

argintul de aur

 

să priveşti spre tine şi să te vezi

mic

mic, mic de tot gol-puşcă

deasupra cristelniţei în braţele preotului pregătit

să te creştineze

 

şi-atunci eu – celălalt tu – am văzut

fulgerul

doi îngeri cu

un arc dublu elicoidal de argint şi de aur în mîini

coborînd din cupola înaltă, fără sfîrşit a bisericii

ca flacăra sfîntă în ziua învierii

şi pătrunzînd în creştetul capului tău

de unde pînă atunci plîngeai te-ai luminat

deodată faţa ta s-a umplut de pacea şi

liniştea de înţelepciunea şi iubirea străbunilor

 

atunci ai ştiut – tu celălalt eu –

: fluviul tău de gene curge prin timp

nu prin spaţiu

şi va curge aşa mereu nestăvilit

mai departe tot mai departe spre mîine

 

fluviul tău de gene

venind din nopţile timpului de la

Eva şi Adam spre lumină

a deschis gura şi a cuvîntat iată

opera perfectă

– argintul de aur –

sufletul izbucnind în spirit nu doar  în

oase şi cărnuri

 

atunci am ştiut – eu celălalt tu –

 

nici un bunic al străbunicelor tale 

nu a murit de tifos la şase ani

nici o bunică a străbunicilor tăi

nu a murit virgină la optzeci de ani       

 

 

 

 

certitudine

nu ştiu

dacă e bine sau rău să spun

dar  şi orele ! da, orele au un vîrf al lor

 

de la ora de la ora de

anumite femei îşi fac manichiura

de la ora de la ora de

alte anumite femei îşi întreţin buzele

iar unii bărbaţi îşi beau paharul cu vin

 

şi tot aşa

şi tot aşa

de la ora de la ora de

 

oricum  după ora zero a nopţii (?sau a zilei)

anumiţi cocoşi – ?!? dacă nu toţi –

încep să cînte

rujul de pe buze se ofileşte

paharul cu vin aşteaptă mîna hotărîtă să-l umple

iar femeile împart nopţile în centimetri de

dragoste

 

sigur, nu ai timp să observi toate astfel de

nimicuri

chiar dacă de la ora de la ora de

îţi place să mănînci peşte să bei

paharul cu vin şi să fumezi centimetru cu centimetru

nopţile

 

dar totuşi

de la ora de la ora de

cocoşii lumii – !toţi – cîntă

Revista indexata EBSCO