Apr 8, 2016

Posted by in Poezii

Victoria MILESCU

Gigi in Paradisco

 

Se întâmplă ca un câine

să te conducă pe drumul spre abator

luându-se după mirosul crud

de carne, oase zdrobite, prelucrate

drumul pietros trece pe lângă spital

pe lângă azil, unde

Gigi cel vesel a murit nu demult

în staţia de tramvai câinele se opreşte

se învârte printre oameni, schelălăie

ar vrea să urce pe stâlpul de iluminat

să lase strada-n beznă

şi cârciuma cu mesele geluite

să vadă stăpânul de ce-i în stare

un câine devotat

un câine, ce-i un câine…

dar amintirea lui te sâcâie

de câte ori apuci pe acel drum

ce duce spre spital, azil, cimitir,

aici se odihneşte Gigi

cu cele mai frumoase crizanteme la cap

doar el ştie cum face asta

Gigi a băut cisterne de votcă, dar într-o zi

a luat una mică de formol

Gigi a plecat într-o toamnă caldă

lăsând în urmă un câine negru,

îl striga, nimeni nu ştie de ce, Cazan

câinele îl trăgea de balonzaid

când cădea beat mort în zăpadă

ducându-l acasă

dimineaţa, îl conducea la tramvai

şi rămânea în staţie

acolo se întâlneau şi cei doi fii

îl vizitau mai ales când lua chenzina

după moartea lui

s-au certat pe lucrurile din casă

aragazul, frigiderul, maşina de spălat

erau noi, căci Gigi

mânca doar la restaurant, iar

când avea un rendez-vous îşi cumpăra

cămaşă nouă, albă

asortată cu butoni argintii

teancurile de cărţi pe care le-a scris

le-au aruncat pe fereastră

dintre file

s-au desprins bilete de loto, bancnote

fotografii din lungile-i călătorii

prin ţări exotice

de la un indian aflase un cuvânt

ce conferea nemurire

dar s-a plictisit să-l spună  continuu

copiii au vândut casa, banii s-au dus

la ruletă, băutură, femei

la mormântul lui Gigi l’amoroso,

cum îi spuneau prietenii

vine din când în când o fată

care scrie poezii

i le citeşte în şoaptă, iar Gigi, nu ştiu cum

o face să-nţeleagă: asta da, asta nu….

Revista indexata EBSCO