Apr 8, 2016

Posted by in Poezii

Diana TRANDAFIR

În miezul lucrurilor

i-au crescut muşchi şi licheni în obraz

Spune, Învăţătorule, a venit vremea?

Iată-mă, sînt pruncul pe care

nu îl mai vrea nici o mamă

Picături de sînge pătează podeaua

Iar El  întoarce capul pentru că,

Dup[ cum bine se ştie,

privitul sîngelui de aproape orbeşte

Pe cînd oscilează între ceea ce este

şi ceea ce poate fi,

sufletul  i se urcă pe cruce

şi face să ruginească floarea piroanelor.

 

Nu ştii aproape nimic

femeia asta trebuia să fiu eu,

tremură ca un cîine şi hoinăreşte noaptea prin lanuri

Din cînd în cînd, din porumb

iese cîte o sperietoare de ciori sau o vulpe beteagă

Ea merge ţintind cu fruntea-n pămînt

şi pipăie, căutînd cuibul prepeliţelor

S-a gîndit să ia din burţile lor sînge proaspăt,

ca să-şi ungă trupul de mamă

Cînd se aude cîntatul cocoşilor,

păienjeni cu douăzeci şi cinci de picioare

ies din unghere prăfoase,

i se urcă pe ceafă, ţes pînză deasă,

apoi se lasă încetişor pe şoldul bolnav,

acolo unde pielea e albă şi freamătă

Ce e cu vînătaia aia urîtă,

am plecat tînără şi veselă şi m-am întors posmorîtă

Păcat.

 

Vară fierbinte

de cînd gîsca a fugit de pe ouă

e în joc soarta noastră

Într-o tentativă de sinucidere, şi-a distrus

camuflajul perfect

E un miez de vară exasperant, în care pisicile

flutură pe gard, la uscat,

iar gîndăceii nu mai pot să urce pe ramuri

Trezeşte-te, soarele a urcat de trei coţi

iar cartoful sfîrîie de zor în tigaie!

Degustăm în mod clandestin varul de pe pereţi

şi vinul dintre coastele dealului

Aşa ar începe cucerirea, însă noi rezistăm

dintr-un impuls ancestral.

 

Foaie de observaţie

nici nu-ndrăznesc să-i răspund,

trag de fir,

mă întorc, stărui mai apuc o dată cu dreapta

Cu barba neîngrijită de săptămîni,

îi tremură buzele, glasul

Încrederea, ca şi bănuiala,

pîndesc cu un fel de duşmănie ascunsă,

inima, pîntecele, memoria

Pesmeţii s-au înmuiat bine în ceai,

pînă la un fel de resemnare, adică

Aerul greu s-a înfăşurat în jurul genunchilor,

sau o fi capătul curelei din pielicică de bou

Ascute briciul cu luare aminte,

mîna ca un ochi povesteşte

Toate mişcările le ştiu pe de rost

Apa e bună, frumos încropită

Primeneşte-mi şi oasele,

zice.

 

Ne eliberarăm din propria veghe

urmăriţi de mici lumini galbene,

înaintăm prin cimitir

Paragină, cruci de lemn răsturnate,

buruieni grase şi cîţiva curpeni de boz

Dacă numele tău e neîntrebat,

în carne nu mai e niciun loc

Să te răpească, maică?

se miră bătrîna, tîrînd ciulini pe la poale

Vede atîtea margini cîte frunze-s pe jos

Nu ştiu de ce mi-am dus mîna la gură,

că tot n-am scos vreun cuvînt de prisos.

 

Pîine cu unt

dintr-o mamă bălaie şi-un tată de treabă

a ieşit un prunc rotofei, ce dă gata

mîncarea din castronaşe

Poarta de la intrare scîrţîie, se deschide,

intră o căruţă

plină ochi cu lemne de iarnă, la o adică

pruncuţul deschide gura lui şi mai mare

O căutătură scurtă şi pac,

printre gogoşi bine coapte şi covrigei traşi în mac,

lemnele s-au descărcat în cerdac

Mămuca se plînge că tare a mai slăbit

Fără să mă las rugată prea mult,

îi întind felia mea de pîine cu unt.

 

Între pene şi blănuri

lîngă urmele roţilor de la căruţă

am găsit un sac plin cu funingine

Miroase a ars în magazia de pene

Noi săptămînă de săptămînă,

din a doua duminică a anului şi pînă spre toamnă,

băgăm toate vietăţile mici în pungi de hîrtie,

pe care le închidem la gură cu noduri şi funde

În prima zi toate vieţuitoarele cască,

a doua zi se plîng că fac purici,

în a treia zi le auzi cum se scarpină,

apoi înăuntru se face o linişte, de nu se aude nici musca

E ziua a şaptea,

pur şi simplu ecranul s-a făcut negru-negru,

aşa cum se-ntîmplă cînd se termină filmul

Poveste era despre un iepure şchiop,

două bufniţe

şi un fazan cu penaj auriu.

Revista indexata EBSCO