Apr 8, 2016

Posted by in Poezii

Clelia IFRIM

Clelia  Ifrim

Priveşte noaptea
Priveşte noaptea —
o pernă cu fulgi albaştri.
Un copil doarme
cu ea în braţe.
Cînd geamănul vrea
să i-o smulgă din braţe,
el spune,
lasă păsările să doarmă !

Vîntul de munte
Frunze verzi de ceai —
în dimineaţa aceasta
niciun copac nu-i un ascultător bun.
Toţi se grăbesc
să găsească locul
unde creşte cimbrul sălbatic de munte.
Mă iau cu ei —
o-ngăduinţă plutitoare.
?i totuşi,
eu rămîn o străină pentru ei,
chiar dacă eu am găsit prima,
locul unde creşte cimbrul sălbatic de munte,
care mă roagă să-l culeg.

Culoarea boabelor de linte
Culoarea boabelor de linte —
ai fi crezut,
strigătul păsărilor flamingo
să aibă aceeaşi nuanţă?
?i mana din cer,
care i-a hrănit,
în cei patruzeci de ani de pustie,
cînd au ieşit din Egipt?
Ai fi crezut?
Ce te costă?
Pe aleea peştilor exotici
din Marea Piaţă a Oraşului,
aripioare de coral transparent
freamătă, închise, în acvarii,
unul după altul,
în numărătoarea celor o mie de cuburi.
O pană de  pasăre flamingo
priveşte cu o mie de ochi
aleea pustie din Marea Piaţă a Oraşului,
şi atunci,
orice numărătoare se şterge.

Trei copii în iarnă
Frigul lipeşte sufletul de mine.
O haină udă.
Am îngheţat.
Închid fereastra.
Aştept îngerul să vină,
să mă poarte el,
ca pe haină udă.

Cuptoare mici
Nu întreba florile despre seminţe.
Într-un fel sau altul,
toate vor face într-o zi,
aceste cuptoare mici,
pentru viitoarea hrană.
Vor veni băieţii şi le vor culege,
şi vor înghiţi cuptoarele mici,
cu gînd să le păstreze.
Nu întreba florile despre seminţe.
Întreabă-le despre rădăcini.
Toate, acolo în întuneric,
una pe alta căutîndu-se,
pînă departe,
şi povestind una alteia,
despre băieţii,
pe care nu-i vor vedea niciodată.

Temă albastră
Pe şifonier sînt cinci portocale.
Conform manualului despre fericire,
ar trebui să fiu fericită.
Conform iernii de afară,
ar trebui să mă nasc
peste o lună şi trei zile.
În mine sînt cinci portocali.
Conform culorii orange,
eu sînt o persoană venită din soare.

Interior cu flori de portocali
Cîinii foamei.
Steluţe de grăsime,
ei căutau cîndva,
în buzunarele stomacului.
Cunoşti colţii lor?
Da, dar astăzi am uitat.
Stăpînul lor i-a îmblînzit
şi-i ţine cu el.
A promis că mă lasă-n pace.
Părinţii mei se roagă
pentru acest lucru.

Haiku
Hîrtie de scris —
păsări cu ciocul roşu,
rup bucăţi de foc.

Legămîntul de sare
Apa îngerilor
începe de la umeri.
Două izvoare
din care oraşul se adapă.
Ce este oraşul atunci?
Un corp trecut
prin marea de cristale albastre?
O cutie cu bănuţi
pentru a cumpăra din supermarket,
cristale de sare, colorate
şi mari cît oul de porumbel?
Apa îngerilor
trece prin mîinile mele,
şi eu pun la loc,
pe raftul din supermarket,
lumina de cristal,
privind prin fereastra goală,
îngerul care mă asistă.

Familia de pescăruşi
A venit pescăruşul
cu ciocul şi picioarele portocalii.
A ciugulit din boabele de orez
date pentru porumbei,
apoi şi-a luat zborul
într-o rotire de aripi albe.
Dimineaţa se îngîna cu ziua
şi cîntecele copiilor
care n-au dormit toată noaptea,
s-au îndepărtat odată cu el.
În unda portocalie
a lacului din apropiere,
se vedea clar,
o familie de pescăruşi.

Hîrtie de scris
În ceata copiilor,
porumbeii sînt în număr de şapte.
În ceata porumbeilor,
copiii sînt în număr de şapte.
Copiii mi-au adus
cîteva foi albe,
pe care îngerii
le-au netezit cu aripa lor.

Cheag de umbră
Ies din această călătorie
cu marea pe piept.
Aştept să se usuce
nisipurile mişcătoare.
Adorm.
Frigul taie somnul.
Cineva lîngă mine spune,
ia acest cheag de umbră
şi vei adormi din nou.

***

Limite
Forma capcanelor –
acoperişul supradozat de porumbei
îşi scutură clopoţeii
la fiecare mişcare.
Avertismentul are un sunet sec.
Narcotic.
Vîntul loveşte cu vergele de cristal.
Mîinile au paloarea unui bisturiu.
?i guşa porumbeilor, la fel.
?i totuşi.

***

Tăbliţe de aer
Drumul saharelor –
în alfabetul zuent,
ochiul fardat e greu de descifrat.

Apune soarele în peştele de apă dulce
şi călătorii se spală cu nisip.
Umbre solare, cu pleoapa saturată,
coboară duna,
şi ce rămîne-n urma lor,
din nou se spală cu nisip.

***

Porţile Soarelui
La Porţile Soarelui,
lumea-i o pătură de ceaţă
şi vîntul vînăt
are o mie de tovarăşi.
Mă arde pasărea din ochi –
simt cuiburile goale
şi forfota cenuşii.

***

Legea albastră
Legea albastră –
severa introducere citită de cîteva ori.
Aştept un răspuns, un semn,
ceva să mă îndemne să stau pe loc,
să nu plec.
Intrarea-i interzisă –
uşa de gheaţă
s-a subţiat pînă la os.

***

Mamei mele
Unghiile roase de apă
nu cunosc umbra trandafirilor.
Nici n-ar visa vreodată
să o cunoască.
Cel mult o banderolă de apă,
pe un album cu fotografii,
unde micuţa spălătoreasă,
zîmbeşte unei vrăbii.

***

Mamei şi fratelui meu
O invazie febrilă măreşte golul
şi cele două scaune din jurul mesei
adăpostesc aceeaşi apă nativă –
una,aici
şi una, dincolo.
Tăcerea se face lentilă de ochelari
şi nu pot s-o descriu –
corpul meu de pămînt
are doar cuvinte de pămînt.

***

Frigul – semănător de lumină
Frigul– semănător de lumină
în tot corpul –
albină cu albină,
toate luîndu-şi zborul
în aceeaşi secundă –
aripa lor, ca floarea vinului,
nu se mai opreşte.

***

Peştera Înotătorilor
Mîinile albastre de frig –
un singur perete.
Am atins cărbunele albastru,
cu care Dumnezeu m-a desenat
în Peştera Înotătorilor.

***

Muntele Privighetorilor
Cuiburi de ceasuri solare
în fiecare brad de pe munte –
colivii uşoare aduse de vizitatori,
pentru iarnă –
adăposturi pentru privighetori.

În fiecare iarnă urc
pînă la uşa din vîrful muntelui,
şi spun în şoaptă,
Rabbi, eu sunt.

Revista indexata EBSCO