Mar 17, 2016

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Iarna ne-a dat cu flit anul acesta, cel puţin pînă acum, prilej de economii la dulcele poem al facturii – cum credeam în naivitatea mea bugetară – dar au grijă eminenţele invizibile ale datelor absolut indescifrabile de pe infama pagină pentru muritorul de rînd să ne aducă cu picioarele pe pămînt şi mîna în buzunar. Uite ce bine ar merge să o iau langa pe tonul acesta, comiţînd un pamfleţel, o acade umoristică, ceva… Aş! Cum să te încumeţi cînd Luceafărul de dimineaţă vine cu o provocare cum este cea a lui Radu Voinescu: Personajul sadovenian şi „măştile” lui. Prima întrebare pe care şi-o pune autorul este una naturală în context şi nenaturală în principiu: „Cine îl mai citeşte azi pe Sadoveanu?” Şi lista cauzelor este una lungă, pornind de la acuzaţia de colaboraţionism şi participarea la crimele comunismului la funcţiile mari pe care le-a deţinut, acuzaţii contrabalansate de şocul morţii fiului său, Mihu, de faptul că i-au fost arse cărţile în stradă etc. etc. Mai nou, proaspătul „apropitar” al drepturilor de autor, un strănepot descoperit peste noapte, Mircea Iordan Herford a preluat sarcina reeditării operei lui Mihail Sadoveanu. Cît de profesionist sau realmente interesat de posteritatea prozatorului este, vom vedea în timp. Sigur că Radu Voinescu îşi pregăteşte o pledoarie corectă şi argumentată pentru actualitatea lui Sadoveanu, considerînd că, paradoxal, „La Mihail Sadoveanu tocmai inactualitatea lui este interesantă şi fertilă.” Restul argumentelor le veţi ceti domniile voastre în respectivul articol. Monica Grosu scrie o aplicată şi convingătoare cronică la romanul lui Eugen Uricaru, Beniamin, care încheie ciclul epic început la Cartea Românească. Dacă vă era dor de o pagină de proză made Ioan Groşan, o găsiţi sub titlul Bunicul şi americanii. Cu precizarea că este semnalul unui viitor roman. Ridicăm, nu pălăria ci jobenul la proaspătul număr din Revista literară, apărut la Chişinău cu osîrdia lui Arcadie Suceveanu, director, Teo Chiriac, redactor şef, Adrian Ciubotaru, redactor şef adjunct şi Grigore Chiper secretar de redacţie, cărora li se alătură un impresionant Colegiu de redacţie. Un număr festiv, cu motivaţia apariţiei sub semnătura lui Teo Chiriac, un interviu substanţial pe care Arcadie Suceveanu i-l acordă Irinei Nechit, pagini de literatură, traduceri, mesaje de felicitare evident, evocări, file din jurnalul de călătorie al lui Leo Butnaru prin Italia. Cităm din grupajul de versuri al Marcelei Benea: „Cu strălucire rănită/ soarele abia se mai târăşte/ pe creasta înaltului deal/ neatinsă/ iarba creşte direct din oase curate/ Lacrimi întârziate – roua ce/ nu cunoaşte un alt obraz/ decât mormântul tău.” (Noiembrie, la Bursuceni), salutăm şi Cronicarul de serviciu, aşa, ca între colegi, şi-i urăm cel puţin tot atîţia ani de trudă plăcută cîţi avem noi cu compresele. Fie ca izvorul subvenţiilor să nu sece, iar colaboratorii să dea năvală! Hyperion începe cu o justificată revoltă a lui Gellu Dorian: Eminescu – la cheremul oricui. Iată şi una dintre explicaţiile revoltei: „Un ziarist din Botoşani, corespondent al ziarului „Adevărul”, o ţine de aproape un an pe „punerea în pagină”, la zi, a lui Eminescu. Întrebat de ce o face şi mai ales cum o face şi în ce scop, mi-a răspuns că aşa i se cere „de la centru”. Adică, Eminescu, autor de „pornografii”, de texte goliardice, vulgar şi comun ca oricare din maneliştii de azi. Eminescu „omorît cu plumb” de nu ştiu ce medic, la Spitalul Colţea sau la „Mărcuţa”, ba de doctorul Şuţu, din nepricepere, ba de nişte politicieni liberali ai vremii, ajutaţi de colegi de-ai lui, deranjaţi de atitudinea severă pe care acesta o avea în presa vremii. Ori relaţiile lui amoroase de pe la Botoşani cu „oacheşa” soră a lui Toma Micheriu, muzicant renumit al vremii, într-un hotel din Botoşani – toate spuse cu o nonşalanţă de parcă s-ar fi întîmplat ieri şi lumea trebuie să le afle fără întîrziere azi.” Am abuzat de acest citat pentru a preveni, printre cititorii avizaţi ai revistei, pe vreun „rătăcit”, cu acelaşi apetit pentru cancanuri de duzină, că o eventuală biografie metaforică a lui Eminescu ar putea începe cu „Mai am un singur dor”. „Dragă Marta,/ Am luat ultimul tău volum de poezie şi am încercat să-l citesc pagină cu pagină, aşa cum citesc ţiganii în cărţile de tarot. Asta nu e viaţa mea ţine de o artă mistică pe care nu o mai încercasem pînă acum, cea a ghicirii trecutului.” Închei în bernă cu acest citat dintr-o cronică la cartea Martei Petreu, semnată de Lucian Alecsa. Cel care nu va mai putea semna din nefericire, alegînd prea devreme compania lui Charon. Un gînd bun şi o lumină lîngă cărţile şi amintirea sa… În rest, Hyperion este aceeaşi revistă densă, care merită citită cap – coadă. Mergem şi către Satu Mare la întîlnirea cu un nou număr din Poesis. Revistă care ne primeşte cu două propuneri la rubrica Antologia Orfeu: Vasile Gogea şi Daniel Corbu, din poemele cărora ne grăbim să cităm: „poţi împărţi/ coltucul/ acesta de pîine/ în două/ întrei…// ar fi bine/ mult mai bine/ să n-o faci/ cu cine vrei// ci cu cine/ este/ flămînd” (Vasile Gogea – Împărţiri) şi: „Niciodată Elada nu mi-a fost mai aproape./ Dar după cum se vede degeaba aştept/ pe Afrodita să răsară din mare/ în dimineaţa clătinată de valuri uşoare/ şi în zadar aştept să aterizeze pe plajă/ un zeu oricît de rebegit/ cu care-aş schimba o vorbă despre/ reumatismele lumii/ în una din cele douăzeci şi şase de limbi/ vorbite aici.” (Daniel Corbu – Homer cel orb) Dintre propunerile de lectură ale numărului, reţinem, aleatoriu, cărţile lui Sorin Vieru, Ultima Thule şi Eugeniu Nistor, Glose către râul fără sfârşit în oferta critică a lui George Vulturescu, Un damnat cu mişcări de insectă semnată de Ionel Ciupureanu, avizată de Gheorghe Mocuţa. Multă poezie şi proză de calitate, eseuri, o bogată iconografie a evenimentelor culturale. Iată, în final, un fragment din grupajul liric al lui Tucu Moroşanu, ieşit recent în arenă cu o nouă carte de versuri: „Şi coala aceasta poate deveni/ un ţinut enigmatic/ în care poţi fi/ rege cu sînge abstract,/ războinic temut şi tandru/ în turnuri de granit înfrigurat/ ori în lentoarea seraiului călător, năuc ca liliacul/ ispitit de lumină” (Poet interimar) Au sunat trîmbiţele la Craiova, unde Ramuri a împlinit venerabila vîrstă de 110 ani! Pînă la noi nu a ajuns nici măcar damf de zaibăr, darmite pohtire la masă făloasă, oltenească! „Ne-am imaginat, de multe ori, o carte de vizită comprehensivă a urbei noastre: din ea nu are cum lipsi, în prima linie axiologică, această publicaţie tip emblemă. Ca memento pentru novici sau uituci, dar şi cu un rapel întremător pentru cunoscători, secţiunea de arhivă şi saluturile confraţilor din numărul de faţă vorbesc de la sine” scrie Gabriel Coşoveanu. Şi aşa şi este. Un număr festiv, cu invitaţi de marcă: Gabriel Dimisianu, Gheorghe Grigurcu, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu alături de mai proaspeţi invitaţi: Nicolae Panea, Gabriel Nedelea et alţii. Mihai Ghiţulescu scrie despre cartea lui Dan Alexe, Dacopatia şi alte rătăciri româneşti, o carte care mai pune ceva paie pe foc în disputa – încheiată se pare (cel puţin din punctul de vedere al istoricilor) – cu cei care întreţin la foc mic mituri şi eresuri din vremi dacice. Cartea e comentată postmodern, în stil hard: „Lui Dan Alexei se va reproşa sigur frivolitatea, subiectivismul, faptul că nu-şi temperează nervii şi adjectivele. Plus limbajul „licenţios” şi „blasfemia naţională”: cum să spui, domne, că suntem „un popor de găinari”? Chiar şi „în sensul bun, pour une fois” (p. 267), căci nu am dezvoltat o mafie adevărată, ca alţi balcanici. N-oi fi eu fix pe aceeaşi lungime de undă cu autorul, dar prostioarele astea nu ţin.” Nu am trecut de mult prin paginile Secolului 21, aşa că o facem acum, grăbindu-ne să ajungem la aniversarea celor 20 de ani şi să prindem la timp discursul Alinei Ledeanu. O întîmpinare elegantă şi de bun simţ, cu trimitere la cei care au construit în timp imaginea revistei: „Reuşitele revistei se datorează, însă, mai ales celor care au construit-o în timp: redactori şi graficieni, sute de colaboratori, echipe tehnice şi tipografi. Nu în ultimul rînd, personalităţilor din Colegiul său onorific care, prin consilierea şi textele încredinţate redacţiei, au înnobilat sumarele Secolului 21.” Articole „cu greutate” cum ar fi cel al Monicăi Pillat despre Boala ca traseu iniţiatic sau cel al lui Carmen Tănăsoiu, Fotografia – un hobby la Curtea Regală a României alternează cu invitaţii la recuperări ale istoriei literare dar şi la reconsiderarea patrimoniului din alte perspective. Un număr sobru, echilibrat, variat tematic, aceeaşi revistă de referinţă. Ultimul popas îl facem la Focşani, la Pro Saeculum. Dacă la începutul rubricii, Gellu Dorian pomenea despre „oamenii de bine” care „cultivă” memoria lui Eminescu, Rodica Lăzărescu ne duce către aceeaşi atitudine, pe alte coordonate cronologice, faţă de Liviu Rebreanu. Iată, succint evocată, reacţia detractorilor scriitorului în momentul trecerii Styxului: „Numai că, în cazul de faţă detractorii n-au aşteptat nici măcar să i se răcească trupul. Dacă la înhumarea lui n-a participat nici un confrate – în afara lui Ludovic Dauş, care din întîmplare se afla în vizită la Valea Mare –, nici o instituţie – Academie, Societatea Scriitorilor ori Teatru Naţional –, s-au găsit în schimb doi poeţi, altminteri nu de mîntuială, Ion Caraion şi Miron Radu Paraschivescu, plus un prozator, Ion Călugăru, şi-un gazetar, Nicolae Carandino, mai toţi aparţinînd unor naţionalităţi conlocuitoare, să-i adulmece cadavrul în presă, mai rău ca hienele.” Şi povestea creşterii şi descreşterii consideraţiei faţă de operă şi scriitor continuă diacronic. Ne grăbim să „fotografiem” cîteva provocări la lectură: tableta lui D.R. Popescu, sclipitoare, precum şi articolele despre semnate de Theodor Codreanu, Nicolae Dan Fruntelată, Nicolae Iliescu, Loredana Tuchilă şi alţii. O nouă epistolă cu „vitrion” a Magdei Ursache, ample evocări, de la Nicolae Labiş la Nicolae Iorga ori Ion Stratan, pagini de poezie şi proză, jurnal de călătorie, traduceri. Ce v-aţi mai dori?

Revista indexata EBSCO