Mar 17, 2016

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

William HEYEN

S-a născut în 1940, în Brooklyn, NY. A copilărit în Suffolk County, alături de părinţii lui, imigranţi germani. Universitatea Ohio i-a conferit titlul de Doctor în limba engleză iar Universitatea SUNY, titlul onorific de Doctor în Litere. Prelegerile de literatură americană din Germania, susţinute în calitate de lector, desemnat prin obţinerea unor burse Fulbright Senior, i-au adus noi titluri şi premii (NEA, Guggenheim, American Academy of Arts & Letters and other fellowships and awards). Opera lui a fost publicată în sute de reviste şi antologii. Este autor dar şi editor al unui impresionant număr de cărţi, dintre care amintim: Noise in the Trees/ Zgomot în Copaci (ALA Notable Book), Crazy Horse in Stillness/ Liniştea calului nebun (cu care a cîştigat premiul Small Press Book) Shoah Train/ Trenul Infernului (finalist al premiului National Book Award), A Poetics of Hiroshima/ Poetica Hiroshimei (Chautauqua Literary and Scientific Circle, secţiunea principală) etc… Jurnalele lui cuprinzătoare apar în H_ANGM_N Editions. În 2016 Etruscan Press va publica antologia, The Candle: Collected Holocaust Poems/ Lumînarea: Poeme antologate despre Holocaust (1970-2015). În prezent predă la Colegiul din Brockport.

O nouă Biblie

Mi-a spus povestea lui însă azi nu o mai ştiu. Era, cu siguranţă, o poveste tristă, chinuitoare şi emoţionantă fiindcă aşa sunt toate poveştile noastre, sute de mii de poveşti, toate diferite şi toate pline de o nevoie tulburătoare, tragică. În fiecare seară ne spunem poveştile, care se petrec în Norvegia, Italia, Algeria, Ucraina, poveşti simple, de neînţeles, ca poveştile din Biblie. Dar nu sunt ele oare poveşti dintr-o nouă Biblie?

Primo Levi

Seară. Lumina palidă a unei lămpi la care abia se poate citi. Tu şi eu suntem copii, citim o carte la lumina acestei lămpi…

Părinţii noştri se pregătesc de petrecere. Ei trec prin faţa noastră într-un du-te vino. Lampa le proiectează umbrele pe pereţi…

Citim o poveste dintr-o nouă Biblie. Suntem tăcuţi ca umbrele…

În poveste, un stăpîn le ordonă copiilor să vină la el. Ei îşi lasă trenurile într-o gară unde pe pereţii falşi e pictat un ceas, care mereu arată ora trei. Stăpînul le urează bun venit. După două ore, la ora trei, copiii sunt cenuşă…

Această carte nu se sfîrşeşte. După ultima pagină, din nou începe cu alte poveşti. Se pare că lampa îşi adună toată lumina pe cartea noastră…

În lumina galbenă a lămpii, pe paginile poveştii noastre, vedem alte culori¦mov, roz. Cînd ridicăm privirea spre abajur, vedem florile de erica prin care străluceşte becul……

Întoarcem pagina. E ora trei. Atîtea trenuri se îndreaptă spre gară, atîtea poveşti. .

 

Moştenirea

Sunt viu.                                    Acei evrei sunt morţi.

Trăiesc.                                    Ei sunt morţi.

Mă gîndesc la ei.                      Ei sunt morţi.

Mă gîndesc la ei.                       Ei sunt morţi.

Mă gîndesc la cineva.                 Vrea să vorbească.

Mă gîndesc la el.                       Scoate un sunet.

Îi aud sunetul.                           El geme.

Îl aud gemînd.                Moare.

Eu sunt viu .                              El moare.

Eu trăiesc.                               Ei mor.

Mă gîndesc la ei.                       Ei sunt morţi.

Mă gîndesc la cineva.                 E moartă.

Mă gîndesc la ea.                      Scoate un sunet.

Îi aud sunetul.                            Scoate sunetul r.

Îi aud sunetul.                            Repetă sunetul r.

Îi aud sunetul.                            Scoate sunetul r.

Îmi amintesc de ei.                     Sunt morţi.

Îmi amintesc geamătul lui.          E mort.

Îmi amintesc r-ul ei.                   E moartă.

Îmi amintesc de ei.                     Scot sunete.

Îmi amintesc de ei.                     Mor.

Îmi amintesc de ei.                     Scot sunete.

Îi visez.                                     Cîntă.

Îi aud cîntînd.                             Cîntă împreună.

Le aud cîntecul.                         Cîntecul lor e al meu.

 

Eu miros a migdală.                   Ei miros a migdală.

Mor împreună cu ei.                   Ei trăiesc împreună cu mine.

Merg să îi cunosc.                     Ei vin să mă cunoască.

Eu mor.                                     Ei trăiesc.

Eu mor.                                     Ei cîntă.

Sunt mort.                                 Ei trăiesc.

Sunt viu.                                    Sunt morţi.

Sunt mort.                                 Sunt morţi.

Sunt mort.                                 Sunt morţi.

Sunt mort.                                 Sunt morţi.

 

 

 

 

Maşina

 

Spunea că va salva

atîţia evrei

cîţi încap într-o maşină.

 

Spunea că îi va duce

cu maşina

prin oraşe.

 

 

Ultima oprire: Berlin.

Cetăţenii s-au îngrămădit

să îi vadă pe evreii

 

 

pe care compasiunea lui i-a cruţat.

Berlinezii numără:

unu, doi… .trei, patru.

 

 

Fiecare evreu, un el

sau o ea, gîndeşte el,

va fi printre cei patru.

 

 

Întuneric în Reich-ul blonzilor

 

Aveam acte dar fugeam.

Aveam dovada, dar fugeam.

Aveam arborele originii mele ariene,

dar fugeam.

 

Visasem,

şi m-am trezit sub o grămadă de cadavre.

Eram ascuns şi fericit,

şi aveam acte.

 

Luna lumina peste tot dar eu mă ascundeam.

Stelele licăreau dar eu mă ascundeam.

Ochii cerului erau deschişi

dar eu mă ascundeam.

 

Acum sunt aici, unde eşti şi tu.

Acum stau aici, unde vei sta şi tu.

Amîndoi aşteptăm în linişte aici, nemişcaţi,

pînă cînd se lasă uitarea peste noapte…

 

 

Aveţi acte? Staţi liniştiţi aici.

Lăsaţi-vă ochii să alerge precum ploaia,

lăsaţi trupurile să se facă iarbă cît aşteptăm aici.

Nu vă neliniştiţi.

Traduceri: Olimpia IACOB 

[Poeme selectate din volumul Erika (1984)]

Revista indexata EBSCO