Mar 16, 2016

Posted by in Poezii

Ionuţ ALUPOAE

În limba mea

 

Tăceri şi nopţi străine rotesc imense hore,

Lumina unui ornic se stinge româneşte

Şi se despoaie veacuri, şi se dărîmă ore

Novisima mea limbă adoarme-ntr-o poveste.

 

Se-nchide cartea sfîntă între ghimpate sîrme

Căci plînsul mamei suie tot mai străine maluri,

Corabia română o-ngînă fără cîrme

Şi Marea pururi Neagră se sinucide-n valuri.

 

Sudalmă pe obrazul săpat de lacrimi grele,

Silită prin tractirul brutal al nedreptăţii,

Orfană azvîrlită între noroi şi stele

EA, sclavă-a închisorii, apoi a libertăţii.

 

Şi astăzi nenăscuţii se tînguie vînduţi,

Din zări pe crucea ţării se suie prunci mereu

Trei palme-împunse-n Balcic, Chişinău şi Cernăuţi

În Limba mea se răstigneşte veşnic Dumnezeu.

 

Voi fraţi, fantoşe ale celor ce scuipă-altarul ţării

Nu vă-ntinaţi rostirea cu fraze de import,

Ajunge cu destinul mereu supus ocării,

Spălaţi în suflet slova şi daţi-i vechiul port!

 

Nu sclavi acestor goane cînd simieşti, cînd grobe

Rescrieţi calea dreaptă păşind pe sfinte urme

În cartea transhumanţei aşterne-ţi ‘nalte slove

Rostirea Ei curată să pască-n ceruri turme!

 

Nu crivăţ din Siberii, simunuri ori nemiruri

Doar adieri din truda lacteei carpatine

Iar drept răsplată-n veacuri, pentru trădări şi biruri

Le curgă Limba noastră duşmanilor prin vine!

 

Gătiţi-o cu marama ţesută-n truda sfîntă

A unui neam de Oameni ce-au fost cei mai viteji

Ca pe-o nubilă dacă ce în fuioare cîntă

Un vis al libertăţii din somnul celor treji.

 

Sortiţi pe drumul crucii, atei umilei plîngeri

Întoarce-ţi Universul pe un picior de plai

Şoptind zefiruri caste în oasele de îngeri

În Româneasca Limbă Iisus să sufle-n nai…

 

Să urce-n cer un suflet Român din fumul vetrei,

Să se-nfioare-o pîine sub ţest din lutul cosmic

Mireasma ei s-o strîngă în sufletul planetei

Pe Cea care ne-nvîrte legaţi prin sfîntul ornic.

 

Rostiţi-o ca pe-o floare curată-a nemuririi,

Ca pe-un ecou sihastru din clopote de frunze

Potop din cer de inimi ca sîngele iubirii,

Ca pe-un sărut serafic slăviţi-o între buze!

 

Copilă zămislită de-o lacrimă frumoasă,

Din ochii unei stele în floarea unui zarzăr

La nunta de poeme, întoarce-te Mireasă,

Prin feciorimea-ţi ninsă din gură de Luceafăr.

 

Să se întoarcă veacuri prin vechiul rai din tindă

Redînd dumnezeirii prin Dor privire-albastră

Şi cu suflarea-aprinsă, doinind a Ta colindă,

Să se coboare îngeri săraci pe la fereastră.

 

Şi iarăşi româneşte să se îmbrace timpul

Din leagăn dulce codrii pe ceruri să te scrie

Şi cordu-acestei naţii să te urzească-n nimbul

Răscoalelor din muguri ce de sub giulgi învie.

 

Genuni să ţi se-nchine între coperţi de Carte,

Să se înalţe munţii, icoana să-ţi citească

Şi zări să te prefire cu palmele spălate

În apa Mării-ntoarsă la ţărmul de acasă.

 

Şi pruncii să te-nveţe frumos dintr-o poveste

Ca fraţii te slujească prin horele iubirii

Şi limba unui ornic să-nvie româneşte,

De-a pururi Limbă-a morţii şi Grai al nemuririi!

 

Revista indexata EBSCO