Mar 16, 2016

Posted by in Poezii

Carmen Maria MECU

fac parte dintr-o generaţie

pierdută

care sporovăie noaptea

despre durerile ei vetuste

cu îngerii

fac parte dintr-o generaţie

pierdută

care mai simte cum frisonează

molestat de gudroane

sufletul pădurilor

fac parte dintr-o generaţie

pierdută

căreia i se pare că aude

în delirul ei

muzica demodată a sferelor

 

*

trec iar prin viaţă

în carnea mea se insinuează

livrescul

tot mai sărac

  • buletinul de ştiri

cu fiecare prieten care pleacă

greul din suflet e tot mai greu

apasă foarte

travestitele amintiri

geamănul meu stelar

ne ştim de o mie de ani

ajută-mă să metabolizez iar

pămîntescul

*

în altă grădină

cresc merele

ucise

nopţile noastre cu colţi de argint

căzute în mintea copiilor

misterele

vreau să brodez o inimă

albastră

ce caută mîţa asta în sac

o

iar am uitat să fac un nod trainic

la aţa scămoşată

din ac

  • în lumea voastră tot mai corectă

eu voi lansa un suspin

el se va face o plută

şi mă va duce departe departe

spre inima vieţii

la modul supin

*

chinezii spun că un anotimp

poate trimite în altul

energii perverse

cred că de maladia asta suferă parcul

mă întreb dacă nu-l dor oasele

uite ce palid e albastrul cerului

deasupra lui

pînă una alta eu văd cum

îi creşte din ce în ce mai verde iarba

semn că nu i-a fost afectat

niciun organ vital

mai e ceva gheaţă pe lac

subţire

pescăruşii se plimbă

sfidînd omeneşte interdicţia

  • pescuitului

într-o eroică sforţare zăpada

acum cîteva zile albă ca ei

se străduie să exprime trăiri expiatoare

în noroioase jocuri a la moore

de plin şi gol

ştiu doamne că undeva

pe drumul care urcă la tine

ai legat toate astea într-un nod

doar aşa

ca să mă provoci să caut iar

o fărîmă de sens

 

Revista indexata EBSCO