Mar 16, 2016

Posted by in EDITORIAL

Basarab NICOLESCU – Elogiu Terţului

Elogiul Terţului*

Domnule Rector,

Domnilor membri ai Senatului,

Domnilor Decani,

Stimaţi colegi şi prieteni,

Doamnelor şi Domnilor,

Sunt onorat să primesc înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al prestigioasei Universităţi din Craiova.

Sunt, de asemenea, fericit să regăsesc printre cei ce au obţinut în trecut acest titlu personalităţi care mi-au fost sau îmi sunt apropiate, precum IPS Bartolomeu Valeriu Anania, Solomon Marcus, Jean-Jacques Wunenburger şi Eugen Simion.

Am avut plăcerea să colaborez cu Universitatea Dv. încă din anul 2001, timp de zece ani, în cadrul reţelei naţionale de dialog între ştiinţă şi religie, sub auspiciile fundaţiei americane John Templeton şi pe care am condus-o în colaborare cu Doamna Magda Stavinschi, aici prezentă. Polul din Craiova, condus de Domnul Profesor Radu Constantinescu, a fost printre centrele cele mai active în acest dialog.

Legătura mea cu Craiova s-a consolidat, de asemenea, prin faptul că doi dintre cei mai străluciţi doctoranzi ai mei în transdisciplinaritate, Petrişor Militaru şi Luiza Mitu, sunt din acest oraş.

Sunt recunoscător Domnului Profesor Ionel Buşe, pentru substanţiala sa Laudatio, cu atît mai mult cu cît am cea mai înaltă apreciere pentru opera sa în domeniul teoriei şi practicii imaginarului.

Viaţa mea s-a desfăşurat şi se desfăşoară sub semnul a două mari pasiuni: pasiunea pentru fizica cuantică şi pasiunea pentru unitatea cunoaşterii. Cele două pasiuni sunt, de altfel, intim conectate, deoarece tocmai practica mea de peste 40 de ani a fizicii cuantice m-a condus spre convingerea necesităţii absolute a unităţii cunoaşterii, în condiţiile lumii contemporane atît de complicate şi complexe.

Permiteţi-mi să închin discursul de recepţie, intitulat „Elogiul Terţului”, memoriei remarcabilului scriitor şi teolog Valeriu Anania.

 

***

 

Putem oare dialoga? Fiecare persoană are prejudecăţile sale, convingerile sale, reprezentările sale subconştiente. Cînd două persoane încearcă să dialogheze, să comunice, are loc inevitabil o confruntare a reprezentărilor – reprezentare contra reprezentare, subconştient contra subconştient. Cum această confruntare este subconştientă, ea degenerează deseori în conflicte, mai mult sau mai puţin grave. Limbajul vehiculează aceste reprezentări subconştiente. Folosim aceleaşi cuvinte, dar înţelesul lor poate fi radical diferit. Cu alte cuvinte, suntem manipulaţi de propriile noastre reprezentări. Dialogul este deci strict imposibil dacă nu avem o metodologie a dialogului. Nu putem dialoga, putem doar monologa. De ce? Ne este imposibil să fim în locul celuilalt. Aceleaşi consideraţii, bineînţeles, sunt valabile în cazul naţiunilor, culturilor, religiilor. Interes contra interes, reprezentări contra reprezentări, dogme contra dogme, ipoteze spirituale ascunse contra ipoteze spirituale ascunse. Faptul este agravat prin existenţa unui mare număr de discipline (peste 8000) şi a unui mare număr de limbi ale pămîntului (peste 6000), care fiecare vehiculează propriul sistem de reprezentări şi valori. O traducere complet fidelă dintr-o lume într-alta, dintr-o disciplină într-alta, dintr-o limbă într-alta este imposibilă. Faptul este, de asemenea, agravat de imensele mijloace de distrugere. Fragmentarea cunoaşterii antrenează conflicte inevitabile care pot antrena distrugerea unui număr imens de persoane şi chiar a întregii noastre specii.

Întrebarea următoare este: cum putem dialoga? O primă condiţie este suspendarea prejudecăţilor, pentru a ajunge la o fuziune a orizonturilor (reiau o expresie a lui Hans Georg Gadamer). O a doua condiţie este abandonarea logicii binare – adevăr absolut şi falsitate absolută – şi adoptarea unei logici non-clasice. O a treia condiţie este identificarea nivelurilor de Realitate implicate în dialog. O a patra condiţie este trecerea de la o paradigmă a simplicităţii la o paradigmă a complexităţii. Respectarea acestor condiţii implică o foarte lungă evoluţie pe plan individual şi pe plan social.

Transdisciplinaritatea oferă o metodologie a dialogului între ştiinţă, cultură, societate şi spiritualitate.

Transdisciplinaritatea înseamnă studiul interacţiunii între Obiect şi Subiect şi conduce la o nouă cunoaştere.

Metodologia transdisciplinarităţii se exprimă prin trei axiome: o axiomă ontologică, o axiomă logică şi o axiomă epistemologică.

Axioma ontologică afirmă că există în natură şi în societate şi în cunoaşterea noastră a naturii şi a societăţii, diverse niveluri de Realitate ale Obiectului şi diferite niveluri de Realitate ale Subiectului.

Realitatea astăzi, în lumina ştiinţei contemporane, semnifică un Obiect cu nivelurile lui de Realitate, un Subiect cu nivelurile lui de Realitate şi o zonă între Subiect şi Obiect, o zonă terţă care nu este nici Subiect, nici Obiect, o zonă de nonrezistenţă pe care o numesc „Terţul Ascuns”.

Terţul Ascuns, în sensul a ceea ce este între Subiect şi Obiect, dar de asemenea a ceea ce este între diversele niveluri de Realitate ale Obiectului şi Subiectului, are o structură complexă. Din punctul de vedere al înţelegerii lumii, cel mai profund aspect este interacţiunea între Subiect şi Obiect, între noi şi univers, între noi şi lume.

Terţul Ascuns, în relaţia sa cu nivelurile de Realitate, este fundamental pentru înţelegerea lui Unus Mundus descris de cosmodernitate. Realitatea este în acelaşi timp una şi multiplă. În cazul în care ne limităm doar la Terţul Ascuns, unitatea este nediferenţiată, simetrică, situată în non-timp. În cazul în care ne limităm doar la nivelurile de Realitate, există doar diferenţe, asimetrii, situate în timp. Considerarea simultană a nivelurilor de Realitate şi a Terţului Ascuns introduce o rupere a simetriei lui Unus Mundus. De fapt, nivelurile de Realitate sunt generate tocmai de această rupere de simetrie care se petrece în timp.

În abordarea transdisciplinară, Terţul Ascuns apare ca sursă a cunoaşterii, dar, la rîndul său, el are nevoie de Subiect pentru  a cunoaşte lumea: Subiectul, Obiectul şi Terţul Ascuns sunt inter-legate.

Realitatea este Una. Pentru un viitor durabil, trebuie să luăm în considerare în mod simultan toate nivelurile de Realitate şi, de asemenea, Terţul Ascuns.

Persoana umană apare ca o interfaţă între Terţul Ascuns si lume. Eliminarea Terţului Ascuns în cunoaştere conduce spre o fiinţă umană uni-dimensională, redusă la celule, neuroni, quarci şi particule elementare.

Axioma logică a terţului inclus ne permite să trecem de la un nivel la altul al realităţii. Logica clasică este fundată pe principiile de identitate (A este A), de noncontradicţie (A nu este non-A) şi de terţ exclus, care afirmă că nu există un al treilea termen, care este în acelaşi timp A şi non-A. Stéphane Lupasco a pus bazele logicii terţului inclus, dar în filosofia sa nu exista noţiunea de niveluri de Realitate. Din această cauză, filosofia lui Lupasco, care a avut ca punct de plecare înţelegerea mecanicii cuantice, a întîmpinat o mare rezistenţă şi chiar o mare suspiciune, mai ales din partea oamenilor de ştiinţă.

Dezvoltarea fizicii cuantice ca şi coexistenţa lumii macrofizice şi a celei cuantice au determinat, în planul teoriei şi experienţei ştiinţifice, apariţia cuplurilor de contradictorii mutual exclusive (A şi non-A): undă şi particulă, continuitate şi discontinuitate, separabilitate şi inseparabilitate, cauzalitate locală şi cauzalitate globală, simetrie şi ruptură de simetrie, reversibilitate şi ireversibilitate a timpului etc. Revoluţia cuantică a schimbat în mod radical viziunea noastră despre Realitate.

Terţul inclus înseamnă un cuplu de contradictorii (A – non-A) pe un nivel de Realitate, cu legile sale şi cu normele sale, contradictorii care pot fi conciliate prin acest terţ T, care se conformează legilor şi normelor unui alt nivel de Realitate. Logica terţului inclus este o logică a complexităţii înseşi si chiar logica sa privilegiată în măsura în care aceasta permite traversarea, într-o manieră coerentă, a diferitelor domenii ale cunoaşterii.

Axioma epistemologică afirmă că structura mulţimii nivelurilor de Realitate este o structură complexă. Fiecare nivel este ceea ce este, pentru că toate celelalte niveluri există în acelaşi timp. Axioma aceasta epistemologică sau de complexitate este o formă modernă a vechiului principiu de interdependenţă universală.

Religiile, spiritualităţile, culturile sunt situate în zona dintre Subiect şi Obiect, în zona de nonrezistenţă. Fiecare religie, fiecare spiritualitate, fiecare cultură, are fondatorii ei, care apar într-un spaţiu geografic, naţional, istoric, deci sunt legate de un nivel de Realitate. Dar, în acelaşi timp, religiile, spiritualităţile, culturile, vorbesc despre altceva decît despre rezistenţă. Ele evocă nonrezistenţa, legată de ceea ce are omul mai înalt în sinea lui, iar această nonrezistenţă, care este zona între Subiect şi Obiect, este o zonă comună tuturor culturilor, tuturor religiilor, tuturor spiritualităţilor, o zonă universală. Deci, există o şansă de dialog. Dialogul între culturi este, de fapt, condiţia supravieţuirii culturilor.

Transculturalul desemnează deschiderea tuturor culturilor la ceea ce le traversează şi trece dincolo de ele şi căutarea a ceea ce uneşte diversele culturi fără a le transforma într-o cultură unică. Circulaţia între culturi le fereşte de dezintegrare. Atitudinea transculturală poate fi învăţată, ea este înnăscută în măsura în care în fiecare fiinţă există un nucleu sacru, intangibil.

Suntem martorii unei noi ere – cosmodernitatea – fondată pe o nouă viziune a interacţiunii contemporane dintre ştiinţă, cultură, spiritualitate, religie şi societate. Cosmodernitatea, în esenţa ei, înseamnă că orice entitate a universului este definită de relaţia sa cu celelalte entităţi. Ideea veche de cosmos, în care noi suntem participanţi activi, este reînviată.

Realitatea este plastică. Realitatea nu este ceva în afara sau în interiorul nostru: ea este în acelaşi timp în afara şi în interiorul nostru. Noi suntem o parte a acestei Realităţi, care se schimbă în funcţie de gîndurile noastre, de sentimentele şi de acţiunile noastre. Acest lucru înseamnă că fiecare dintre noi suntem pe deplin responsabili pentru ce este Realitatea. Lumea se mişcă, trăieşte şi se oferă cunoaşterii noastre, datorită existenţei unor structuri coerente a ceea ce este, totuşi, în continuă schimbare. Prin urmare, Realitatea este raţională, dar raţionalitatea sa este multiplă, structurată în niveluri.

 

 

Nivelurile de Realitate corespund nivelurilor de înţelegere, într-o fuziune de cunoaşterii şi a fiinţei. Toate nivelurile de Realitate sunt întreţesute. Lumea este, în acelaşi timp, cognoscibilă şi incognoscibilă.

Terţul Ascuns între Subiect şi Obiect neagă orice raţionalizare. Prin urmare, Realitatea este, de asemenea, trans-raţională. Terţul Ascuns condiţionează nu numai fluxul de informaţii între Subiect şi Obiect, dar, de asemenea, cel între diferitele niveluri de Realitate ale Subiectului şi între diferitele niveluri de Realitate ale Obiectului. Discontinuitatea între diferitele niveluri este compensată de continuitatea informaţiei vehiculate de către Terţul Ascuns. Sursă a Realităţii, Terţul Ascuns se alimentează din această Realitate, într-o respiraţie cosmică care ne include şi include întregul univers. Rolul Terţului Ascuns este acela de a stabili legătura între Realitate şi Real. Terţul Ascuns este incongnoscibil pentru că este sursa cunoaşterii. Catalizator al mişcării, el are o infinitate de chipuri. El este gardianul misterului nostru ireductibil şi singurul fundament al demnităţii umane. Fără acest Terţ, totul este cenuşă.

Misterul ireductibil al lumii coexistă cu minunile descoperite de raţiune. Necunoscutul penetrează fiecare por a ceea ce este cunoscut, dar, fără cunoaştere, necunoscutul nu ar fi decît un cuvînt vid.

Eugène Ionesco este un mare precursor al transdisciplinarităţii. Am avut şansa să-l cunosc personal şi i-am ştiut frămîntările. Permiteţi-mi să închei cu cîteva cuvinte ale sale dintr-o carte de conversaţie cu André Coutant: „Atunci cînd ştiinţa şi cunoştinţele vor putea fi regrupate, reunite, poate că atunci vom putea avea o gîndire filosofică, adică viziuni totale, şi nu totalitare. Viziunea totalitară este o viziune parţială a lucrurilor, deci nu este o viziune totală. Cei care ştiu preiau puterea într-un domeniu, avînd în jurul lor mulţimea celor care nu ştiu, este o situaţie ce predispune tocmai la acţiuni totalitare. Aşa a fost întotdeauna în gîndirea totalitarismului, dar dacă vocea solitarilor n-ar fi înăbuşită, s-ar putea vedea că există o comunitate umană şi probleme fundamentale împărtăşite de toţi, s-ar vedea că există angoase fundamentale situate în afara ideologiilor“.

* Discurs de recepţie a titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea din Craiova, 28 octombrie 2015.

Revista indexata EBSCO